O fetiță de 5 ani a fost rănită la un loc de joacă. Poliția a deschis o anchetă

O fetiță în vârstă de 5 ani a ajuns la spital după ce a căzut de pe platforma de lansare a toboganului. Incidentul a avut loc în comuna Racovița.

Sâmbătă, 22 iunie, în jurul orei 22:25, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au fost sesizați de medicii de la Spitalul Municipal din oraș că la unitatea sanitară a ajuns o fetiță în vârstă de cinci ani ce avea nevoie de îngrijiri medicale.

Părinții fetiței au declarat că în seara respectivă, în jurul orei 21, în timp ce se afla la locul de joacă din comuna Racovița, ar fi căzut de pe platforma de lansare a toboganului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului. Ei au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în continuare efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

„În 22 iunie a.c., în jurul orei 22:25, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au fost sesizați că la Spitalul Municipal din Lugoj s-ar fi prezentat o minoră în vârstă de 5 ani, însoțită de părinții acesteia, care în seara respectivă în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la locul de joacă din comuna Racovița, ar fi căzut de pe platforma de lansare a topoganului. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunțat IPJ Timiș.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 7010 articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.