O femeie şi fiica ei de 3 ani au fost rănite, marţi, 18 iulie 2017, într-un accident feroviar care a avut loc între localităţile Hitiaş şi Buziaş, victimele fiind scoase din maşină de martori.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că accidentul a avut loc marți după-amiază, după ora 15, la pasajul dintre localităţile Hitiaş şi Buziaş, din judeţul Timiş, între un autoturism condus de o femeie de 24 de ani şi trenul de călători IR 9616, care circula în direcţia Timişoara – Lugoj.
În urma impactului, autoturismul a fost târât pe șine mai bine de 50 de metri.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că, în urma accidentului feroviar dintre Hitiaş şi Buziaş, două persoane au fost rănite, șoferița împreună cu fiica ei de doar 3 ani, care se afla în mașină. Ele au fost blocate în autoturism, fiind scoase din maşină de către ceilalţi participanţi la trafic şi predate ambulanţelor SAJ care le-au dus la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. Potrivit acestora, accidentul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate de către conducătoarea auto, care se afla în maşină împreună cu fiica ei în vârstă de 3 ani.
Victimele au fost transportate la spital de către echipajele SAJ, la locul accidentului intervenind și o autospecială a ISU Timiș, cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD. (A. P.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns