O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu

foto: lugojinfo.ro

Pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au intervenit duminică, în jurul orei 10:40, ca să stingă un incendiu izbucnit la o casă aflată pe strada Bucegi în Lugoj.

„La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. La sosirea la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la încăperile locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pompierii au limitat extinderea incendiului la acoperiș și vecinătăți”, a transmis, duminică, plutonier Zorița Mircov, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș.

Pompierii au găsit în casă o vârstnică, în stare inconștientă, cu numeroase arsuri. Din nefericire, femeia a fost declarată moartă de către medicul de pe ambulanță.

Despre admin 6880 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.