Munca silnică în Rusia
Un gazetar rus, fugit de curând din raiul bolşevic, scrie grozăvenii de ţara bolşevicilor. Sărăcia şi lipsa e foarte mare. Muncitorii nu pot fi hrăniţi bine şi aproape toate lucrurile necesare omului lipsesc. Câştigurile muncitorilor, din pricina lipsei de bani, au scăzut, şi lumea a început să moară de foame. Guvernul sovietic, pentru ca să sugrume pornirile norodului în contra ocârmuirii sovietice îi arestează pe gospodari cu miile. Vreme de o lună au fost trimişi la muncă silnică pe viaţă 51.4756 gospodari. Aceştia nu-şi mai vor putea vedea satele şi familiile lor niciodată. („Biserica și Școala”, 51-52, 1930)
Aurul din gură
Doctorii de dinţi din Germania au început o mişcare, cerând de la guvern să aducă o lege ca să nu se mai îngroape morţii cu dinţii de aur. Înainte de înmormântare să li se scoată aceşti dinţi şi să se topească în fabrică. Ei arată că se întrebuinţează la an cam 7.000 kg pentru dinţi de aur. Aurul pe care îl poartă oamenii în gură preţuieşte cam 780 milioane mărci. Din acesta, se îngroapă cu morţii în fiecare an cam 3-4 milioane mărci, o pagubă mare pentru ţară. („Biserica și Școala”, 51-52, 1930)
Dinte în nas
La un medic dentist din Paris s-a prezentat în zilele trecute un tânăr muncitor, rugându-l să-i scoată afară un dinte ce-1 avea în nas. La auzul acestora, medicul dentist a crezut că muncitorul e un şugubăţ şi a voit să-l dea afară. Muncitorul a stăruit însă în rugămintea sa şi, în urma unei cercetări, medicul a constatat că, într-adevăr, tânărul avea un dinte destul de mare în zgârciul drept al nasului. Îi lipsea în schimb un dinte din falca stângă de sus. Cu mare greutate, medicul a putut să-i scoată tânărului dintele din nas. („Biserica și Școala”, 51-52, 1930)
Vindecarea lenei
Sunt mulţi oameni zdraveni care pot munci, dar le este lene şi se apucă de cerşit. Pentru a-i vindeca de acest nărav urât, olandezii aveau o fântână unde-i puneau şi, pentru a nu se îneca, erau siliţi să scoată apa cu o pompă. Când gândeau că au mântuit de scos apa, se dădea drumul unui cep mare şi fântâna se umplea din nou. Ca să nu se înece, leneşii făceau mari sforţări să poată ieşi, iar norodul adunat în jurul fântânii făcea haz şi rămăşaguri („Biserica și școala”, 1, 1929)
Bătaie cu Biblia în mână
Zilele trecute s-a ţinut la Innsbruck Congresul Studentilor în Biblie. Un student în Biblie a rostit cuvântul Jehova, ceea ce a făcut pe un altul să-l apostrofeze cu epitetul de mercenar evreu. Incidentul a degenerat în bătaie formală. Trecătorii au intrat la „studenţi”, pe care i-au somat să părăsească adunarea. Halal de asemenea studenţi ai Bibliei. Preacucernicii preoţi fac bine dacă informează poporul despre aceste bătăi, care nici la baptişti nu sunt străine. („Biserica și școala”, 1, 1929)
Au vrut să imite pârjolitul porcului și au ars ei
În Dej fiind târg de ţară în săptămâna trecută soţia zidarului N. Kelemen s-a dus la piaţă să facă nişte cumpărături pentru trebuinţele casei. Înainte de a pleca însă, i-a închis în casă pe cei doi copilaşi ai săi: Ion, de 5 ani, şi Zoltan, de 4 ani, zăvorând uşa pe dinafară. Copiii, ca să le treacă de urât, au hotărât să imite pârjolitul porcului. Mai înainte cu o zi, cei doi copii văzuseră pârjolirea unui porc. Zis şi făcut. Numai că copiii, în loc de porc s-au mulţumit cu paiele din pat, pe care le aprinseră. Paiele, fiind uscate, arseră cu vâlvătaie. Fumul, care n-avea nicio ieşire, se strânse din ce în ce mai mare şi începu să-i înăbuşe. Zadarnice fură strigătele după ajutor, nu-i auzea nimeni. Astfel că nu trecu niciun ceas de când au aprins paiele şi cei doi copii au fost înecaţi de fum. La amiază, când se înapoie mama lor de la târg, nu află decât două cadavre arse. („Biserica și școala”, 2,3, 1929)
Fapte bolșevice
De la venirea bolşevicilor la putere în Rusia s-au omorât 8.100 persoane bisericeşti, între care 2.961 preoţi, 3.447 călugări, 1.926 călugăriţe, Trăiesc arestaţi şi în exil (în afară de graniţele ruseşti) 7.000 preoţi şi 150 episcopi. Din 827 mănăstiri, câte erau altădată în Rnsia, azi sunt închise 686. În Rusia, azi nu-i voie să se înveţe religia în şcoală, dar este un teatru în care nu se joacă decât piese în care se arată că nu există Dumnezeu. Şi totuşi, norodul ţine la biserică, merge furiş la slujba bisericească şi dau pe ascuns de mîncare preoţilor şi călugărilor. („Biserica și școala”, 2,3, 1929)
O femeie care naşte copii numai în tren
Dna Horvath, din Oradea Mare şi originară din Cluj, a născut în trenul accelerat un băiat. Ceea ce este interesant este faptul că numita doamnă a mai născut alţi trei copii tot în vagoanele CFR. („Biserica și școala”, 7, 1929)
Copil cu inima afară
Un copil cu inima afară s-a născut într-un spital al oraşului Birmingham (Anglia). Inima se vede cum bate, iar bătăile inimii se aud bine, fiindcă jumătate de inimă e ieşită afară din coşul pieptului, fiind acoperită nu de coaste, cum e la ceilalţi oameni, ci numai de o pieliţă subţirică. Doctorii încearcă să-l opereze pe copilaş, ca să-i acopere inima cu piele mai groasă. („Biserica și școala”, 7, 1929)
Guşă plină de aur
O guşă plină de aur avea o gâscă cumpărată la târg de către un negustor dintr-un oraş din Franţa. Se vede că gâsca a găsit pe câmp ori pe drum lucruri de aur, pe care le-a înghiţit, crezând că-i ceva hrană. Zice-se că erau vreo 80 de grame de aur. („Biserica și școala”, 9, 1929)
Trei sori deodată
Părintele Traian Gaşpar din Hezeriş (Banat) scrie că pe acolo s-au văzut deodată trei sori. Într-o zi, un credincios intră în odaie zicând: părinte, ieşiţi de vedeţi 3 sori. Am ieşit şi am văzut, într-adevăr, 3 sori asemenea de mari şi strălucitori la depărtări destul de mari unul de altul. Această arătare minunată a durat o oră. Tot semne şi arătări cereşti. („Biserica și școala”, 11, 12, 1929)
Un general rus, dascăl la o biserică
Un general rus, anume Djurjkowsov, care pe vremea ţarului a fost ministru de interne, după ce vreme îndelungată a stat în închisoare din ordinul sovietelor, a reuşit să scape şi să-şi găsească un mijloc de trai. Numitul general şi fost ministru e azi dascăl într-o biserică, tot în cuprinsul Rusiei. întrebat de un ziarist francez cum se ţine în această nouă slujbă, generalul a răspuns că în asemănare cu ceea ce au ajuns alţi foşti generali şi miniştri din Rusia, el se simte foarte bine. Adevărul e că unii din aceştia au ajuns măturători de stradă, vânzători de ziare sau rândaşi la bucătărie, în vreme ce oameni care dormeau prin şanţuri şi pe sub poduri au ajuns generali şi miniştri sovietici. („Biserica și școala”, 13, 1929)
Un turc convertit la creștinism
Acum un an si jumătate, numele unui Ulema turc, Ahmed Tewfik Efendi, a fost pomenit prin toate foile europene. Junele învățat musulman comisese crima că i-a dat concursul său misionarului german Koller la traducerea unor scrieri religioase în limba turcă. Era aproape să plătească cu viața acest fapt dacă nu intervenea toată diplomaţia europeană. Ambasadorii au făcut ca pedeapsa cu moartea, ce plana deasupra capului lui Ahmed, să fie transformată într-un exil pe viață. El fu dus la Chios, unde era sub strictă pază. Totuşi, el reuşi să scape. Istoria fugii lui e destul de romantică. După obiceiul mahomedan, un musulman nu salută pe un creștin, nici nu răspunde la salutul acestuia. Ahmed Tewfik nu se ţinea de acest obicei. Într-o seară l-a salutat un pescar grec pe cheiul din Chios și Ahmed îi mulțumi. Pescarul fu cuprins de mirare așa de mult, încât se apropie de Ahmed, vorbi cu dânsul și află despre curioasa soartă a junelui musulman. Pescarul prinse simpatie pentru el și, deoarece Ahmed mărturisi că viața sa nu e sigură pe insulă, grecul decise să-l scape. Împreună cu alți trei tovarăşi, el și execută planul. Ahmed, deghizat, fu trecut de pe o insulă pe alta, până ce ajunse pe o corabie comercială englezească. De atunci, el trăiește în Londra, și în timpul din urmă s-a decis a trece la creștinism, ceea ce îi face pe misionarii englezi să salte de bucurie. Ahmed Tewfik va fi primul Ulema convertit la creștinism. („Biserica și școala”, 46, 1881)
O catastrofă la un bal
O catastrofă oribilă s-a întâmplat zilele trecute la Maebendorf, lângă Suhl, în ducatul de Saxa-Meiningen. Era bal la hanul satului. Toată lumea petrecea veselă în sala de joc, când, deodată, către 11 ore seara, lampa atârnată de tavan se desfăcu și căzu și petrolul se aprinse, iar dușumeaua luă foc. Dansatorii și dansatoarele, speriate, se îndesară către ușă, unde se loviră de oamenii care veneau alergând să stingă focul. Scara, nemaiputând ține, se rupse, 50 de persoane căzură în pivniță, și în casa care cu câteva momente mai înainte era plină de veselie nu se auzeau acum decât strigăte sfâșietoare de disperare. Șase fete, în vârstă de 16 până la 24 de ani, și 2 tineri au fost scoşi morţi din pivniță. 25 până la 30 de persoane au fost mai mult sau mai puțin răniţi. („Biserica și școala”, 39, 1881)
Un muzeu de antichităţi în stomacul unui struț
La grădina plantelor din Paris a murit de curând un struț. Nenorocita zburătoare se gâtuise intrând cu capul între vergile cuștii sale. Fost-a accident ori sinucidere ? Nu se ştie! Fapt este că, făcându-i-se autopsia, s-au găsit în stomacul lui: patru pietre mari, unsprezece de grosime mijlocie, șapte cuie, un bold de cravată, o copertă având timbrul ministerului de interne, treisprezece gologani, paisprezece boabe de mătănii, un franc cu efigia lui Napoleon III, două mici chei, o bucată de basma brodată cu inițiala R, o medalie a lui Leon X de argint si o cruce de cavaleri. Ce stomac! Acesta însă nu e numai un stomac, ci un muzeu. („Biserica și Școala”, 37, 1880)
Atentat contra dlui Ioan Brătianu
În ziua de 2 decembrie, pe la orele 1 și jumătate, la ieşirea din Cameră, un individ, anume Petraru, având antecedentele cele mai rele, l-a lovit cu un cuțit pe dl Ioan Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri. Dl Brătianu i-a oprit brațul, astfel încât a fost străpuns numai paltonul, în partea pieptului. Dl Brătianu s-a luptat singur cu atentatorul, deși acesta este un om tare, timp de câteva secunde. În acea luptă, dl Brătianu a fost foarte ușor rănit în două locuri, la cap și la obraz. Însă, din fericire, este numai pielea atinsă. În acea luptă, alergând dl Goga, l-a lovit în cap pe atentator cu bastonul, apoi un ușier și 2, 3 deputați puseră mâna pe atentator. Dl Brătianu a venit îndată acasă. Doi medici au venit, de asemenea, și, după ce au spălat sângele, au făcut pansamentul, declarând că nu este absolut nimic serios în aceste ușoare răni. Atentatorul a fost îndată arestat, și justiția informează că el s-a servit de un cuțit nou cu lama de vreo 20 de centimetri. Lovitura de baston dată de dl Goga a rupt cuțitul în patru bucăți. Cuțitul s-a găsit pătat cu sânge în două locuri. („Biserica și Școala”, 50, 1880)
Un caz de letargie
Înainte cu câteva zile a fost înmormântat la Paris un neguțător de poame. Ceremoniile religioase se săvârșiră în biserica Sf. Augustin, și conductul funebru ajunsese deja în cimitirul Saint Quen, când deodată unul din angajații societăţii de pompe funebre strigă: „Mortul vorbește!”. „Ești nebun ori beat”, îi răspunse un altul și începură deja a asedia coșciugul în groapă, când dintr-o dată toți cei de față auziră ieșind strigarea: „Ajutor! Ajutor!” Pentru moment, toți erau înmărmuriţi de spaimă. După aceea însă scoaseră coșciugul afară și-l deschiseră. Precupețul era în viață! El, care se credea că era mort, a fost transportat în locuința sa și se zice că și-a revenit, iar însănătoşirea lui se aşteaptă cu siguranță. („Biserica și Școala”, 48, 1880)
Un sat zidit în aur
Se scrie în ziarele din New York că un sat zidit în aur s-a descoperit la 30 mile de Santa Fe în Noul Mexic. S-a constatat că acel sat, numit Las Piacitas, se înălța pe un zăcământ aurifer de o mare bogăţie și că casele sale au fost construite cu vălătuci plini cu aur. Guvernatorii din Santa Fe și inginerii s-au dus imediat la fața locului și s-au dat jos în fața lor stânci din străzile satului. Încercările au dat până la 23 mii franci aur pe tonă. Satul întreg se întinde pe o vână auriferă și este întru totul încunjurat de resturi de stâncă în valoare de 3 dolari pe livră. („Biserica și Școala”, 37, 1880)
O muiere păcătoasă
Ciudate vesti am auzit despre pedeapsa pe care au căpătat-o nişte muieri păcătoase şi fără de credinţă. Într-un sat, s-a întors acasă bărbatul care de doi ani fusese pe câmpul de luptă. El avea barbă mare şi năcazurile din război l-au schimbat într-atâta, că nevastă-sa nu l-a mai recunoscut. Sosind acasă a dat bineţe la muiere şi a rugat-o să-i dea sălaş peste noapte. Când a fost pe la miezul nopţii, iată că bate cineva la fereastră. Era drăguţul nevestei. Bărbatul stă şi ascultă şi nu zice nimic. Când s-a făcut dimineaţă, bărbatul s-a rugat de muiere să-i gătească puţintică mâncare, ba i-a dat şi bani, să se ducă să-i cumpere şi carne, că zicea că-i foarte flămând. Dar până ce se duse muierea, bărbatul se apucă şi se rase, apoi își lepădă hainele cătăneşti şi le îmbrăcă pe ale sale, pe care le găsi în cui. Când veni acasă nevasta necredincioasă, ea găsi în locul străinului pe bărbatul său. Mare îi fu spaima, ştiindu-se vinovată. Ca s-o pedepsească, bărbatul o dezbracă de tot şi o puse cu şezutul pe cuptorul fierbinte. Abia vecinii o scăpară de pedeapsa pe care o meritase. („Gazeta poporului”, I, 13, 1918)
Muieri păcătoase
Toată lumea a auzit că prizonierii se întorc acasă. De aceea, nişte muieri, care îşi făcuseră de lucru cu prizonieri ruşi, dădură drum la drăguţii lor şi le spuseră ca de-acum să nu mai vină la ele. Ruşii se rugară atunci să mai facă numai odată o zi dalbă şi să-şi mai petreacă odată laolaltă. Astfel, se duseră cu toţii la crâşmă, unde femeile băură până se îmbătară. Fiind ei de ei în birt, putură să-şi bată joc de muierile vinovate. Şi ei le dezbrăcară de tot şi le băgară, pe fiecare în câte un sac. Apoi luară sacul în spate şi hai cu el afară. Pe două însă le lăsară în sat în mijlocul drumului, iar pe a treia, care era mai uşurică, o duse rusul până într-un şanţ de la capătul satului. A doua zi, oamenii le găsiră pe nenorocitele muieri, care şi-au uitat de credinţă, legate în sac şi de batjocura lumii. Tot satul s-a adunat şi a râs de ele. („Gazeta poporului”, I, 13, 1918)
Oprirea fumatului
În statul Connecticut, în America, s-a adus de curând o lege, prin care fumatul la copii şi copile sub 16 ani se opreşte cu toată stricteţea. Cine-i vinde unui copil sub 16 ani tabac ori ţigarete, se pedepseşte în bani până la 50 dolari. După aceasta, se închide orice copil sub 16 ani care se află fumând, pe 8-14 zile, ori se pedepsește cu bani. Părinţii care conced copiilor fumatul se trag la răspundere şi se pedepsesc. O astfel de lege, cu pedepsele aci aparţinătoare, ar putea fi şi tinerimii europene de folos („Foaia diecezană”, 1936).
Incinerarea cadavrelor
Incinerarea cadavrelor se va introduce şi în Anglia. Nu demult, s-a ţinut o adunare bisericească anglicană, care s-a ocupat cu chestiunea reformei înmormântărilor, şi la care a prezidat episcopul Barry. În vorbirea sa de deschidere, episcopul Barry a pledat pentru arderea cadavrelor, accentuând, totodată, că la reforma aceasta se alătură cei mai distinşi bărbaţi ai Angliei, între care şi principele de Wales. Episcopul mai zice că piedica cea mai mare a introducerii acestei reforme este prejudecata poporului englez, care trebuie învinsă cu orice preţ. („Foaia diecezană”, 1936).
Feriţi-vă nasul
Într-un birt din Caransebeş, cărăuşul Matei, ungurean din Sasca, ajunse în ceartă cu servitorul birtaşului Nicolae Cornean. Acesta sări într-ajutorul servitorului său şi, astfel, se încăieră cu cărăuşul, care muşcă o bucată bună din nasul lui Cornean. Acum, Cornean îl lăsă pe cărăuş şi începu a-şi căuta pe pământ partea mușcată a nasului fără s-o afle. Se dă cu socoteală că a înghiţit-o cărăuşul. Sfârşitul fu că Cornean fu dus în spital, iar cărăuşul în închisore. („Foaia diecezană”, I, 45)
Un redactor ucis de alt redactor
Din Neoplanta se comunică o întâmplare grozavă: la 4 ianuarie st.n., adică sâmbăta trecută, l-a străpuns redactorul ziarului sârbesc „Zastava”, Ioşa Tomiciu, pe fostul deputat şi actual redactor al ziarului „Branic”, Mişa Dimitrievici. Fapta s-a săvârşit la gara din Neoplanta. Dimitrievici, în urma rănii primite, a murit peste o oră. Cauza acestei nenorocite fapte se zice a fi fost o polemică înverşunată, purtată în cele două ziare sârbești într-o afacere de caracter personal. Tomiciu s-a insinuat singur la judecătorie şi a fost arestat. Se scrie, că „Branic” este organul mai moderat al sârbilor naţionaliști, pe când „Zastava” reprezintă curentul mai radical. Nenorocitul ucigaş al colegului său, Ioşa Tomiciu, este ginerele lui Svetozar Miletici. („Foaia diecezană”, I, 52)
Grindină
Noi, cei din Europa, abia putem avea idee despre grindină, sau mai bine zis de piatra ce cade în regiunile calde. Astfel, Darwin amintește în scrierile sale despre grindina ce a căzut în America, când bobii erau mari ca un ou de găină, şi a omorât o mulţime de cerbi, struţi şi alte vieţuitoare de prin acele locuri. La 1787 a căzut asupra comunei Coma grindină în mărime și greutate de aproape un kilogram. Volta, el singur a rămas uimit, când a văzut aceasta. După afirmațiile lui Halley, la 1697 a căzut grindină fiecare bob în greutate de 25-30 deca, iar Noggunrath scrie despre o furtună, când cădea grindina cât pumnul de mare. La 1869, în Caucaz, a căzut piatra cât un ou de porumbiţă şi care avea forma regulată a unui romboedru. Tot aşa a căzut la 21 iunie 1874 în Lyon. („Foaia diecezană”, I, 41, 1989)
Hoţi prinși
Noaptea din 1/13 1.c. a fost pentru noi, în comuna Crivina, cu adevărat înfiorătoare, căci pe la 8 seara intrară la economul Savu Birăescu cinci hoţi – doi au stat la pândă, iar trei au intrat în casă, aflând-o pe soţia lui Birăescu cu 4 prunci culcaţi. Lupta s-a început. Soţia cu fiica, în etate de 17 ani, s-au luptat eroic, deşi ambele, în mai multe părţi ale corpului, erau rănite de tăieturi de cuţite. Trupul lor era tot sânge. Bărbatul Savu Birăescu, din întâmplare culcat în podul şurii, sărind cu repeziciune, a apucat de grumaz pe unul din cei de afară. Prin aceea a succes nevestei şi fetei a ieşi în urma lor, şi, apucând două topoare, au lovit pe unul din hoţi în cap, iar pe altul l-au rănit. Cel trântit, dar nu mort, i-a numit pe complicii săi, iar jandarmeria, a treia zi, i-a şi prins în pădurea Nădragului pe ceilalţi. Numai cel rănit nu se află, poate că o fi fugit şi zace în codru. Unul e din Românești, altul din Fârdea, ceilalți din Hăuzești. Birăescu e rău rănit, dar, după cercetarea medicului, pare că nu e periculos. Hoţii n-au putut lua nimic. („Foaia diecezană”, I, 41, 1989)
Cruce în inima unui fag
Știrea despre descoperirea unei cruci în inima unui fag bătrân doborât de furtună a făcut o mare impresie în întreaga Franță. Sute de pelerini au început să vină pentru a vedea crucea. Crucea are o lățime de 12 cm, iar în mijlocul crucii se vede inima Mântuitorului. Se arată că pădurarul, voind să taie fagul, securea repezită cu tărie în trunchiul copacului și-a schimbat drumul, despicând lemnul în două și lăsând să se vadă crucea. Oamenii de știință caută să lămurească minunea („Răsunetul”, Lugoj, 48, 1937)
A cântat în fața morții
Tribunalul militar din capitala Japoniei a osândit-o la moarte prin împușcare pe Ah Bent, cea mai frumoasă femeie din Japonia și cea mai renumită cântăreață a răsăritului îndepărtat. Frumoasa cântăreață a fost prinsă făcând spionaj pentru Rusia în dauna Japoniei. În fața plutonului de execuție, spioana a sosit îmbrăcată în haine noi, iar când procurorul militar a început a-i citi osânda la moarte, japoneza s-a întors către răsărit și, cu sânge rece care i-a înspăimântat pe cei de față, a început a cânta, fără să-i pese de plutonul de soldați care ridicau la comandă armele la ochi. Numai gloanțele nemiloase au putut opri pentru vecie cel mai frumos glas, pe care japonezii îl numeau „Glasul răsăritului”. („Răsunetul”, Lugoj, 48, 1937)
Un sat exclusiv feminin
Această curiozitate se întâmplă în Anglia. O tânără învățătoare, în urma dezamăgirii pentru faptul că a fost părăsită de iubitul ei, a lansat ideea constituirii unui sat exclusiv feminin. Ideea a prins repede. Și, de câteva luni, în Anglia a luat ființă un „sat al amazoanelor” cu vreo 800 locuitoare, unde bărbaților li se interzice intrarea. Un singur bărbat poate intra: poștașul, căci poșta engleză nu angajează femei în serviciile sale exterioare. Iată cum știe fugi femeia de bărbatul care n-o iubește. O legitimă întrebare: cât va dura această întocmire femeiască? („Acțiunea”, Lugoj, 15, 1935)
Un fiu al Lugojului decorat de guvernul italian
Dl Ioan Lupu, fruntaș econom din Lugoj, azi exportator de vite și președintele Uniunii Exportatorilor de Vite din România, a fost decorat de guvernul italian cu ocazia solemnității ce a avut loc la Littoria, când exportatorii români au dăruit coloniștilor italieni din acea localitate 28 de vaci. („Acțiunea”, Lugoj, 20, 1935)
De la plug la prezidenţia Republicii
Noul preşedinte al confederaţiei elveţiene, dl Minger, până acum câţiva ani era plugar, ocupându-se numai de gospodăria lui din Schupfen, până când a fost ales consilier federal şi ministru al armatei. Acum, mai nou, dl Minger a fost ales preşedinte al republicii elveţiene. O dovadă vie că nu titlurile academice sunt hotărâtoare ca unii oameni să fie de treabă şi de ispravă. („Foaia diecezană”, 51, 1934)
Un profesor universitar comunist
Autorităţile au emis mandat de arestare, pentru acţiune îndreptată contra siguranţei statului, împotriva profesorului universitar P. Constantinescu-Iaşi de la Facultatea de Teologie din Chişinău. Împotriva acestui profesor, studenţimea teologică s-a plâns încă de mai înainte, neputând să vadă în fruntea sa un profesor cu idei potrivnice actualei organizări sociale, un prieten al ateilor declaraţi, care sunt bolşevicii. Recenta lege de dizolvare a tuturor grupărilor şi nucleelor comuniste a trezit, se vede, atenţia siguranţei şi asupra acestui om, fapta lui penală încadrându-se în legea Mârzescu. Credem că, în sfârşit, organele bisericeşti şi şcolare încă vor afla unde să încadreze asemenea activitate profesorală. („Foaia diecezană”, 48, 1934)
Amicii URSS
Un mare ziar din Capitală aduce ştirea că în ţara noastră s-a constituit de curând o societate sub denumirea de „amicii URSS”, adică prietenii Uniunii Republicii Sovietice. Scopul societăţii, cu caracter turistic, ar fi întreprinderea de excursii în această ţară. Ciudat! („Foaia diecezană”, 38, 1934)
Scandal şi bătaie între baptişti
În comuna Jidovin s-a produs, dumineca trecută, o încăierare între baptiştii de acolo. Anume, Nicolae Cristea, fiind de mai multă vreme suspicionat de adulter cu o „soră” a lor din comunitate, a fost crunt bătut de „fraţii” din aceeaşi comunitate, în toiul adunării din capiştea lor. Încăierarea a putut fi potolită abia la intervenţia jandarmilor din comună, care l-au salvat astfel pe Cristea, alegându-se el totuşi cu leziuni şi răni serioase pe corp. Acesta, în necazul lui, s-a abătut pe la crâșmă, unde a început a striga: „vezi cine sunt fraţii, te omoară dacă nu ai pe nimeni, dar ei au uitat de vremea când împreună cu mine au săvârşit şi ei asemenea fărădelegi”. Nicolae Cristea este căpetenia baptiştilor din Jidovin. („Foaia diecezană”, 31, 1934)
O danie rară
Asociaţia Învăţătorilor din Banat, prin preşedintele ei Pavel Jumanca, a avut deosebita bucurie să se împărtăşească de o mare danie. Anume, profesorul de pedagogie în pensiune, dl Antoniu Sequens din Caransebeş a donat asociaţiei suma de 150.000 lei, „pentru zidirea unei case de recreare pentru învăţători trudiţi şi bolnavi”. Gestul e înălţător şi neobicinuit în zilele noastre. Observăm că dl profesor Sequens a adunat averea sa frumoasă prin chibzuită şi cumpătată muncă şi nu i-a câştigat prin politică. Dumnezeu să răsplătească nobila lui danie! („Foaia diecezană”, 28, 1935)
În jurul noului cod penal
Cercurile conducătoare ale Bisericii, ca şi factorii de seamă din stat, s-au frământat mult în jurul legiferării noului cod penal, îndeosebi Biserica e bucuroasă văzând un spirit mai sever în sancţionarea mulţimii de rele şi fărădelegi cari bântuie societatea noastră românească. Şi noi aici în Banat avem multe de apărat şi iarăşi multe de osândit. Aşa, mulţimea concubinajelor, a căsătoriilor între minori, cari, pare-se, au găsit oarecare interes in locurile cu cădere. Ne bucurăm că între neosteniţii luptători este veteranul preot-parlamentar păr. Vichentie Pirtea din Sinersig, sfinția sa trezind atenţie asupra stărilor excepţionale de aici de la noi. Ar fi de dorit numai ca sf. sa să fie secondat de toţi parlamentarii Banatului în această lăudabilă muncă. („Foaia diecezană”, 10, 1935)
Lasă un răspuns