O clădire de vis, Prefectura: de la reşedinţa prefecţilor de Severin la Palatul Lugoj actual (I)

Remus V. GIORGIONI

Înălţată pe la mijlocul secolului XIX, clădirea Prefecturii (cum a fost şi a rămas cunoscută chiar şi în comunism, când nu mai existau prefecţi, ci „tovarăşi-prim”: primii secretari) şi-a păstrat în timp linia arhitectonică, numai că acum, complet renovată şi modernizată, arată mai bine ca oricând. S-au păstrat grinzile metalice – dar şi cele de lemn – , întreaga structură de rezistenţă, scările centrale şi în general compartimentarea clădirii. Desigur că renovarea, făcută în două etape după 1990, i-a schimbat cu totul faţa/înfăţişarea: atât interior cât şi exterior, dar s-a păstrat pe cât posibil dizainul vechi, inclusiv dalele fiecărui palier sau ornamentele tavanelor. Ca modernizare, în 2008, s-au instalat două lifturi la cele două capete ale clădirii, iar anul acesta un modern lift central, paralel cu casa scării (în stânga scărilor monumentale, spaţiul existent s-a dovedit ideal).

Ca reşedinţă de comiţi şi prefecţi, ea cunoaşte următoa-rele trei etape: Comitatul Severin (1860-80); Comitatul Caraş-Severin (1881-1926) şi Prefectura Judeţului Seve-rin, între 1927 şi 1948. Primul prefect al judeţului Severin, înscăunat în anul 1919 de regale Ferdinand, a fost legen-darul George Dobrin, despre care se merită să tratăm în câteva – ba chiar mai multe cuvinte.

Se naşte la Lugoj în anul 1862 (cam odată cu viitoarea reşedinţă a prefecţilor) din părinţi ardeleni, originari din Făgăraş: tata Constantin, tăbăcar, iar mama Constandina. Este o familie legendară, unele surse sugerează o ascendenţă de vis: s-ar trage din nişte urmaşi ai Cavalerilor Teutoni stabiliţi la noi, în Ţara Haţegului. La conducerea judeţului Severin stă o perioadă scurtă, iar mai târziu (1930-33) ajunge senator în Parlamentul României Mari. Pledează constatant pentru un „ministru al Banatului” în Guvernul ţării (dar, neavând câştig de cauză, va rămâne el singur candidat la acest titlu onorific). A militat pentru Banatul istoric, întreg – cu toate acestea astăzi avem peste Dunăre şi un Banat sârbesc, avem o bucăţică şi peste Tisa.

Casa lui Dobrin era descshisă permanent pentru oaspeţi, ea constituindu-se şi în salon muzical. Soţia lui fiind profesoară de muzică şcolită la Iaşi, seratele muzicale erau ceva obişnuit la reşedinţa Dobrin. Nepoata şi-l aminteşte cântând la pianul familie şi pe legendarul muzician Iosif Viller. Iar la biroul avocaţial pe care-l ţinea în oraş avea clientelă de toate felurile, mai ales printre paorii înstăriţi din zonă. O bucată de vreme  a lucrat acolo şi Traian Vuia, înainte de a fi trimis la studii la Paris, pe spesele Mesei Poganilor şi ale lui George Dobrin personal.

Tot el a pus bazele legendarului ziar „Drapelul” (de Lugoj), ziar pe care toată lumea îl cunoaşte ca fiind al lui Valeriu Branişte. Dar Branişte a fost doar redactorul lui, după ce înfiinţase la Timişoara „Dreptatea” şi alte publicaţii bănăţene. O temă de casă pentru intelighenţia lugojeană ar fi următoarea: cum a ajuns Valeriu Branişte, din Braşovul natal – via Budapesta, unde urmează la Universitate Filosofia – cum  a ajuns, zic, mare ziarist în Banat?!

Etapa următoare, cea comunistă. Incrementa atque decrementa

Chiar sub comunism, Prefectura a rămas tot… prefectură, deşi în ea nu mai funcţiona instituţia cu pricina. Subsemnatul, ca unul care a activat vreo 30 de ani în clădire, a prins şi o perioadă a ei de vârf, când era înţesată de instituţii, dar şi una de decădere (aşa explicăm şi sintagma din subtitlu). Prin anii 70-80 ai secolului trecut, toată aripa dreaptă a clădirii era ocupată de Policlinica cu Plată, cu cabinete care le cam dublau pe cele din Policlinica de Stat, de pe strada Oltului, dar se zice că erau mai bine dotate şi mai apreciate. Acolo se afla, la parter, şi Comisia de Expertiză Medicală, unde şefă era dna dr. Mihoc; iar după plecarea ei în străinătate (Suedia), dr. Druţ, medic militar. În aripa stângă, la etajul doi, pe colţul de către Şcoala de Muzică, funcţiona Staţia Hidrologică (şef de staţie, Onciu Radu). În rest, tot nivelul era ocupat de Cooperativa Lugojana, care a avut în acea perioadă – înainte de a se muta pe strada Bocşei, după 1990 – mai mulţi preşedinţi, dintre care ne amintim de Dănuţ Miloş şi Ioan Amza. Stând cu dl Amza la o cafea, am putut evoca o perioadă plină a tinereţii noastre când, cu toate restricţiile de atunci, au fost totuși ani frumoşi. (Dl Amza a fost mai întâi contabil-şef şi preşedinte la Cooperativa „Lugojana” (1985-1991) – după care a ocupat aceste două funcţii la altă Cooperativă, „Munca”.

Cooperativa „Lugojana” era cea mai tare din oraş, cu cele 70 de secţii ale sale, incluzând 120 de activităţi şi cei cca 700 de angajaţi. Dintre aceştia, 400 erau angrenaţi în Brigada de Construcţii; urmau apoi, în ordinea mărimii şi importanţei, secţiile de: tâmplărie, încălţăminte, coafură-frizerie (manichiură şi pedichiură), bijuterie (spre Gară, pe colţ, vizavi de Cofetăria Camelia – devenită Nicol. În clădirea prefecturii, aproape toată aripa stângă era ocupată de numita instituţie: Casieria centrală, Contabilitate şi Revizie (C.F.I., dna Toda Adriana), iar la etaj birou Preşedinte-Vicepreşedinte. Şef serviciu personal era Briciu Andrei.

Mai exista, tot aparţinând de „Lugojana”, şi un O.N.M. – Organizarea şi Normarea Muncii – unde şef de birou era Doru Streian, adjunct, Petrică Farcaş. Sala de Conferinţe de la etajul doi era folosită de Coop. „Lugojana” pentru şedinţele de producţie trimestriale, şedinţe de partid etc. (Fiind mai mulţi, ei erau obligaţi să participe in corpore la demonstraţiile de 1 Mai, 23 August etc. Noi, cei de la Ape, fiind un birou uitat de lume, ne uitam de după perdele cum ieşeau ei din clădire cu pancarte şi steaguri.)

Tot în acea parte a clădirii mai funcţionau: Oficiul de Pensii (şefă: dna Liliana Druţ; pe atunci nu aveam şomeri şi şomaj!) şi Forţele de Muncă (Vasile Surdu şi Adrian Gribincea); acestea distribuiau repartiţiile pentru orice loc de muncă din oraş. Mai exista apoi biroul de Proiectări, Edilco (director Iosif Pozsar). După 1990 a venit şi FALL: Federaţia Asociaţiilor de Locatari. Tot în aripa noastră – cea din stânga – funcţiona şi un cabinet medical de Medicina Muncii, ţinut de dna dr. Surdulescu, iar apoi dna Eva Reisz.

Dar nu putem uita faimosul, tot la parter,  Oficiu Teritorial de Calcul – condus de inginerul Ioan Valcan, iar apoi de Marcel Nicolae – cu calculatorul său imens (ocupa o încăpere întreagă); şi cu cartelele lui perforate: nişte cartoane cam cât un billet de avion, de care ne izbeam când erau risipite şi aduse de vânt prin curtea clădirii…

Etapa actuală, numită Palatul Lugoj, Real Estate

Iar acum să ne apropiem de ceea ce avem în prezent: un palat lugojean, gândit mai întâi ca un fel de mall, în orice caz: clădire publică, cu spaţii de închiriat pentru lugojeni (şi nu numai). Ca istoric al stadiului actual, ne amintim  că această clădire (care nu este de patrimoniu) a fost vândută prin anul 2007, cu un million de dolari, pe când primar era Marius Martinescu: 2000-2008. Planul de iniţiativă a fost întocmit de consilierul Gheorghe Bologa, Consiliul a fost de acord – deci totul s-a făcut legal şi cu acte în regulă. Vechea clădire, după ce  stat o bună bucată de vreme în paragină, a fost cumpărată de o firmă din Timişoara (un grup de investitori italieni, cu vechime şi experienţă în domeniu). Deschiderea oficială s-a făcut pe 15 octombrie anul curent, cu prilejul expoziţiei IMAGO – Viziuni în tranziţie. În formula actuală, clădirea cuprinde 27 de spaţii cu profile diferite: pot fi înfiinţate aici magazine, baruri, restaurante şi cafenele. Şi altele (activităţi propuse de investitor, pe care le vom trata la momentul oportun). La mansardă, există 13 apartamente de închiriat, în regim hotelier; ele păstrează vechile bârne de lemn, care le dau aspectul unei cabane montane.

La parter sunt 7 spaţii compartimentate. Unul dintre ele – cel dinspre Primărie, mai vast, are la rândul lui şapte încăperi, care au fost gândite pentru restaurant cu terasă; din această cauză, s-a făcut şi o uşă mai mare – aproape o poartă – care dă în curtea betonată, unde se poate instala o grădină de vară. (Ce ni s-a părut interesant: de acolo se vede bine fosta Concordie: otel-restaurant cu Grădina de Vară „Concordia”…) La primul etaj sunt 9 spaţii, astfel unite şi gândite încât să fie o clinică sau centru medical. Iar la etajul doi există alte şapte spaţii, între ele, la mijloc, aflându-se Sala de Conferinţe; foarte generoasă ca spaţiu, prevăzută pentru activităţi diverse: concerte, recepţii, banchete. (Sub ea, există o altă sală, ceva mai mică, a cărei destinaţie urmează să fie stabilită ulterior).

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

1 Comment

  1. Tot nu am inteles unde vor fi parcate masinile cand o sa vina omenii la magazinele din cladire?
    Eu propun, ca tot nu se poate scapa de ciori si nici copii nu prea vor sa se joace sub ciori, sa se desfiinteze parcul si sa se faca parcare etajata. Copiii sa mearga la parcul Enescu. Vrem sau nu, criza locurilor o sa duca la o alta destinatie pentru acest parc, al copiilor. Numai sa nu se construiasca un alt bloc turn, ca ar fi si mai mare tragedie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.