Numai la Făget poliţiştii au dat amenzi în loc de flori

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Domnule Comandant,

Vă aduc la cunoștință conduita nepotrivită a doi dintre angajații dumneavoastră.

În ziua de 8 martie 2017, în parcarea din fața Primăriei orașului Făget, doi agenți de poliție au urmărit și sancționat contravențional pietoni care traversau prin loc nepermis strada.

Evidențiez următoarele:

1) Modul de adresare: unul dintre agenți, atunci când intenționa să oprească un pieton, se adresa cu „RESPECTUASA” formulă „Alooo, doamnaaa..”, fără a-și declina identitatea, așa cum „cred” că prevede procedura.

2) Toate persoanele legitimate au fost „aliniate” în parcare, făcând „coadă” în fața mașinii poliției pentru a primi sancțiunea, „timpul de așteptare” depășind 40 de minute. Înțeleg că limba română reprezintă un obstacol pentru anumiți funcționari publici, chiar dintre cei cu statut special, însă în România nici unei persoane nu îi este permis să umilească altă persoană. Prin atitudinea celor doi, însuși acest drept a fost lezat.

Personal, ca profesor al Liceului Teoretic „Traian Vuia” din localitate, sunt convins că agentul care a întocmit procesul-verbal nu a absolvit liceul din localitatea noastră, pentru că la Făget, cu ortografia sa, nu ar fi promovat nici măcar clasa a V-a.

Iată un exemplu dintr-un proces-verbal de contravenție: „ÎN CALITATE DE PIETON A TRAVERSAT STRADA ÎN LOCURI NEPERMISE DECÂT LEGEA PERMITE ”.

3) Indignarea celor care au fost sancționați a fost cu atât mai mare, cu cât, în timp ce ei așteptau, cuminți, la rând să-și primească „pedeapsa”, alți cetățeni, sub ochii agenților, încălcau mai grav regulile de circulație. Conducători de autoturisme au călcat linia continuă ce separă cele două sensuri de mers, parcând lângă mașina poliției, unii dintre ei fiind chiar salutați prietenește de agentul din mașină.

Tot „spectacolul” pus în scenă de subordonații dumneavoastră a fost înregistrat de camerele de luat vederi amplasate pe clădirea Primăriei orașului Făget, înregistrarea putând fi pusă oricând la dispoziție.

Dacă în alte localități din țară, în această zi specială, 8 Martie, agenți ai Poliței Rutiere le împărțeau flori doamnelor din trafic, în Făget au fost împărțite sancțiuni, provocând reacția firească a cetățenilor, care au catalogat acțiunea polițiștilor ca fiind una GOLĂNEASCĂ.

Consider că acțiunea din ziua de 8 Martie a fost neavenită, deoarece nu a rezolvat problema în sine.

Numărul redus de treceri de pietoni aflate pe Calea Lugojului determină, din păcate, încălcarea „de nevoie” a acestei reguli de circulație.

Primăria Făget, în urma unor eforturi constante, depuse de-a lungul anilor, a obținut, în sfârșit, aprobarea pentru marcarea a încă două treceri de pietoni.

De asemenea, îmi exprim dorința ca această scrisoare să-i fie citită și agentului constatator care a întocmit procesul-verbal, deoarece am dubii foarte serioase asupra capacității sale de a o lectura.

Cu deosebit respect față de funcția pe care o ocupați,

Profesor  Marcel Avram,

Primarul  orașului Făget

 

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.