Nouă din zece mame folosesc Cutia Bebelușului ca pătuț pentru copil

  • 95% dintre mamele beneficiare au participat pentru prima oară la cursuri despre creșterea și îngrijirea nou-născutului în cadrul programului „Cutia Bebelușului“.
  • 300 de mame sunt ajutate să-și îngrijească bebelușii, prin programul desfășurat de Salvați Copiii România și Asociația SAMAS, cu finanțarea Fundației OMV Petrom.
  • Programul „Cutia Bebelușului” contribuie la reducerea mortalității infantile.

Nouă din zece mame folosesc Cutia Bebelușului

ca pătuț pentru nou-născut în primele luni de viață și utilizează zilnic sau de 4-5 ori pe săptămână produsele din cutie. În plus, peste 60% dintre acestea afirmă că nu își permit să cumpere produsele din cutie, iar 80% dintre ele susțin că au nevoie acută de Cutia Bebelușului. Rezultatele fac parte din studiul de impact al programuluiCutia Bebelușului, derulat în perioada mai 2023-iunie 2024 de Salvați Copiii România și Asociația SAMAS în 314 comunități dezavantajate din 17 județe, cu finanțarea Fundației OMV Petrom.

În România, programul Cutia Bebelușului a fost adaptat după modelul finlandez și gândit ca intervenție în ajutorul gravidelor și mamelor din comunitățile defavorizate – în special cele din mediul rural, acolo unde se înregistrează nu doar rate ridicate ale nașterilor în rândul mamelor minore, ci și o incidență crescută a mortalității infantile.

Cutia Bebelușului conține peste 60 de produse –  scutece, haine, saltea, termometru, pătură, cosmetice și consumabile pentru copil și mamă, jucării și cărți pentru copii. Cutia în sine, realizată din carton rezistent, poate fi folosită împreună cu pătura și salteaua ca loc sigur de dormit pentru cel mic în primele luni de viață ale acestuia. Programul include și o componentă educațională, care le oferă mamelor acces la cursuri ori sesiuni de instruire pe teme de puericultură, educație pentru sănătate, prim-ajutor pentru nou-născuți și informații despre unde și cum pot accesa servicii medicale pentru nou-născuți și sugari.

Pentru 90% dintre nou-născuți, primul pătuț

Cutia în sine reprezintă o soluție practică, sigură, pentru familiile care nu își pot permite să achiziționeze un pătuț de copil, mai ales că în familiile numeroase din România riscul mortalității infantile crește direct proporțional cu rangul nou-născutului, cel mai mic dintre copii având, astfel, cel mai mare risc. În peste 90% din cazurile chestionate, nou-născuții nu au mai dormit în pat împreună cu alți membri ai familiei, ci în Cutia Bebelușului, care oferă siguranță pentru copil în primele 4 luni de viață, atunci când riscul morții prin sufocare este cel mai ridicat.

“De 14 ani, în cadrul programului de pionierat al Salvați Copiii România, prin care este combătută mortalitatea infantilă, am reușit să corectăm statistici negative, ceea ce se traduce prin salvarea nou-născuților. Programul are o componentă importantă de prevenție și de sprijinire a mamelor vulnerabile din zonele rurale în cadrul căreia sunt implicate rețele extinse de specialiști locali și medici de familie. Încă din timpul sarcinii și apoi pe parcursul primelor zile de îngrijire a nou-născutului, Cutia Bebelușului s-a dovedit a fi un instrument esențial de informare și de sprijinire a sănătății copiilor și gravidelor din medii vulnerabile”, a menționat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii România.

“Efectele programului Cutia Bebelușului se văd acum și se vor vedea și în timp pentru că mamele vor folosi informația și cu viitorii copii și o vor transmite și altor mame din comunitate. Așa se face educație pentru sănătate. Așa se face prevenție. Acum vedem mame care își îngrijesc mai bine copiii. Într-un an, doi, vedem scăderea ratei mortalității infantile.” – Medic de familie, colaborator Salvați Copiii România.

Una din trei mame nu beneficiază de consultație prenatală

Specialiştii din sistemul de sănătate, în special cei din maternitați, apreciază că o proporție mare dintre gravide nu se prezintă la medic în timpul sarcinii. În România, raportările INS indică un număr foarte mare de gravide fără consultație prenatală, 28% din totalul naşterilor.

Potrivit studiului, 99% dintre copiii născuți în grupul-țintă după începerea programului Cutia Bebelușului au fost înscriși la medicul de familie sau în evidențele serviciilor de asistență medicală, 74% dintre gravide fiind monitorizate de către asistenții medicali comunitari. Ulterior, 76% dintre mame au făcut cel puțin un control medical postpartum.

„Am întâlnit și situația în care în gospodărie exista un singur pat pentru șase membri ai familiei. Și urma să vină un nou-născut. Unde putea să doarmă micuțul? În ce condiții? Cutia Bebelușului a fost un dar minunat pentru el!” – Asistent Medical Comunitar, colaborator Asociația SAMAS.

Îmbunătățirea accesului gravidelor și mamelor din mediul rural la serviciile de asistență medicală este una dintre realizările importante ale acestui program. Am reușit astfel să demonstrăm viabilitatea unui model de intervenție care contribuie la combaterea lipsei cronice de educație medicală pre-și postnatală din comunitățile vulnerabile. Nu în ultimul rând, aș vrea să subliniez aici rolul crucial al parteneriatului cu administrațiile locale, pe care dorim să îl extindem și să îl continuăm. Fără implicarea rețelei de asistenți medicali comunitari, care au ținut legătura cu gravidele și tinerele mame, ar fi fost mult mai dificil să obținem aceste rezultate”, afirmă Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.

Canal de informare și de educație pentru părinți

Aproape toate mamele participante (95%) au declarat că prin acest program au participat pentru prima oară la cursuri de pregătire despre creșterea și îngrijirea nou-născutului furnizate de un cadru medical. 81% dintre femeile care au participat la cursuri au afirmat că majoritatea informațiilor aflate astfel erau lucruri pe care nu le știau.

„Pe lângă sprijinul material pe care îl oferă mamelor înainte și după naștere, acest program crește rata de accesare a serviciilor de sănătate maternă și contribuie la educarea beneficiarilor și la promovarea sănătății publice. Cifrele acestui raport demonstrează foarte evident legatura dintre program și contribuția la reducerea mortalității infantile”, spune Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.

Despre cercetare

Cercetarea sociologică s-a desfășurat în cadrul programului Cutia Bebelușului, derulat de Salvați Copiii România împreună cu Asociația SAMAS. Colectarea datelor s-a realizat în perioada mai-iunie 2024 pe bază de chestionare și de interviuri, pe un eșantion cumulat de 800 de beneficiare (câte 400 dintre beneficiarele fiecărei organizații) din 17 județe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.