
Nedeea Românilor de Pretutindeni, ediția cu nr. 49, se va desfășura și în acest an pe Valea Fărășeștiului, în comuna Tomești. Festivalul se află la cea de-a doua ediție în noul loc de desfășurare, după mutarea de la Valea lui Liman.
Evenimentul se desfășoară în aer liber, în 29 și 30 iulie 2023, și va avea un program diversificat pentru toate vârstele.
Sâmbătă, 29 iulie, începând cu ora 19, seara va fi deschisă cu momente muzicale speciale pentru tineret: un concert susținut de Vest Phoenix Cover. În continuare vor urca pe scenă formația Ramona Ilieși și Frații Drăgan.
Duminică, programul va începe de la ora 11, cu Vlăduța Lupău, alături de Olguța Berbec și Remus Novac, Mircea Cârțișorean, Alessandra Maria-Lazăr, Ovidiu Drăgan, Ramona Ilieși-Drăgan, Darius Cojocaru, Andreea Ursulescu și Silviu Drăgan. Invitați speciali: Ansamblul Doina Bihorului (Ungaria), Ansamblul Lugojeana (Lugoj) și Ansamblul Făgețeana (Făget).
Spectacolele vor fi prezentate de Daniela Băcilă.
Festivalul este organizat de Primăria Comunei Tomești, Consiliul Local Tomești, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, iar intrarea este liberă.
Lasă un răspuns