Mircea Geoană a transmis un mesaj tinerilor care au votat pentru prima oară: „Voi sunteți eroii acestor alegeri”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Discursul Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, 15 iunie 2024

Stimate domnule rector Crețu,
stimate domnule președinte al Senatului, Pantea,
stimate și stimați prorectori și decani,
dragi studenți,
stimați profesori și invitați,

Mă aflu astăzi aici, însuflețit de o mare emoție și copleșit de onoarea pe care mi-o faceți. Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara e avanpostul vestic al școlii superioare românești, cel mai apropiat spațiu academic de Occident. Iar această apropiere se reflectă nu doar în avansul de modernitate, ci și în lecția de deschidere spirituală pe care profesorii și studenții o predau comunității din care fac parte.

O universitate e o fabrică a viitorului. De aceea, aici se cuvine cel mai mult să vorbim despre viitor. Uneori viitorul ne sperie, alteori ne dă speranță. El e rațiunea de a fi a generațiilor, care vin una după alta, fiecare cu viitorul ei. Dar, ne place sau nu, când vorbim despre viitor în România, avem de-a face cu o cultură a dezamăgirii. E atâta viitor irosit în acești ani plini de confuzie și stagnare, încât singura certitudine a societății românești a rămas eșecul. Astăzi, România a ajuns să depindă sufletește de un viitor pe care nu mai știe cum să și-l imagineze.

Asistăm la nașterea unei noi lumi – geopolitic, tehnologic, societal. Trăim o eră revoluționară, fără îndoială cea mai transformatoare și complexă din istorie.

Ca nicicând altcândva în istorie, Omenirea se află, simultan, pe mai multe trasee de coliziune:

  1. Între liberalism și autoritarism (great power competition)
  2. Între evoluția societății și capacitatea politicului de a se adapta
  3. Între viteza transformării și capacitatea individului de a suporta – quadrantul economie/securitate, tehnologie/societate
  4. Între om și mașină/algoritm
  5. Între dezvoltarea speciei umane și capacitatea planetei de a ne mai suporta

Într-o lume dominată de competiția acerbă între marile puteri, rolul puterilor regionale crește exponențial. Funcționând ca un amortizor al unui pendul care își caută disperat un nou echilibru, aceste puteri medii vor juca un rol decisiv în definirea noii ordini mondiale.

Și România se află sub impactul acestor trasee de coliziune. La care se mai adaugă și propriile mari vulnerabilități:

  1. O elită politică rămasă mult în urma schimbărilor din societate.
  2. Declinul demografic și exodul tinerilor care pun la îndoială însăși supraviețuirea națiunii române.
  3. În pofida creșterii economiei, adâncirea decalajelor de dezvoltare între marile orașe și restul țării.
  4. Declinul dramatic al calității serviciilor publice esențiale – educație, sănătate, ordine publică în cazul drogurilor și a combaterii crimei organizate
  5. Riscul pierderii legăturilor de limbă, cultură și credință cu imensa diasporă românească, în principal cei aflați la a doua sau a treia generație și din familii mixte.

Într-un astfel de moment dramatic, o incursiune istorică se impune. România modernă s-a născut din și a știut să profite de crize și de competiția între marile puteri ale vremii. Primul Război al Crimeei a creat condițiile pentru Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza.

Primul Război Mondial și principiile președintelui Woodrow Wilson la făurirea României Mari. Sfârșitul Războiului Rece, la România euroatlantică.

Ar fi însă nedrept să punem destinul Proiectului Național exclusiv pe seama norocului istoric și al jocului între marile puteri. Ingredientul central al Proiectului Național a fost voința elitelor naționale și a poporului român de a-și făuri un destin comun. Din centrele Școlii Ardelene din Blaj, Oradea, Lugoj sau Năsăud au iradiat renașterea virtuților patriotice, de luptă națională și de unificare națională. De la pașoptiști, la Cuza și Kogălniceanu și de la Brătieni la Regii României, fiecare generație și-a asumat obligația de a făuri următoarea etapă a Proiectului Național.

De unde întrebarea firească, de ce fel de lideri și elite intelectuale și profesionale avem nevoie într-un astfel de nou moment transformator?

Îmi vine în minte testamentul politic pe care Regele Mihai l-a transmis națiunii pe care a slujit-o, la aniversarea de 90 de ani a Majestății Sale, la ședința solemnă a Parlamentului României, pe care am avut onoarea să o prezidez: „Democrația trebuie să îmbogățească artă cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca   toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți”.

Da, de cârmuitori respectați și pricepuți are nevoie națiunea română într-un un astfel de moment transformator.

Pentru că niciodată în istoria națională, nu am avut un moment mai plin de mari pericole, dar și de imense oportunități.

E o rară încrucișare de riscuri și oportunități, în care statele se pot prăbuși sau pot renaște. Ne apropiem de un moment în care viitorul ne poate surâde sau ne poate face cu mâna dintr-un tren pe care l-am pierdut. Un moment în care suntem obligați să ne verificăm rezervele de inteligență politică, de voință, de conștiință națională și să ne întrebăm cu luciditate ce viitor alegem.

Un viitor în care România transformă în prosperitate și dezvoltare relevanța sa strategică excepțională. Propunându-și să devină o adevărată putere politică, economică, militară și științifică multiregională:

În zona Mării Negre, către Caucaz și Asia Centrală.

La răsărit, către R. Moldova și Ucraina.

Către Europa Centrală și de Nord, profitând de disfuncțiile severe ale grupului Vișegrad și de venirea în NATO a Finlandei și Suediei.

Către Balcani, Adriatică, Mediterana și Orientul Mijlociu extins.

Această polivalență strategică trebuie dublată de un plan bine cumpănit și consecvent de hard și soft power pentru de a ne ocupa rolul politic cuvenit în centrul și nu la periferia deciziilor europene. 

Nu există nici o logică ca triunghiul de la Weimar, între Germania, Franța și Polonia să nu se transforme într-un patrulater cu România, ca principală țară a acestei părți de Europa, echilibrând harta între vestul, estul, nordul și sudul Europei.

Nu există nici un motiv ca românii și româncele să nu se bucure de respectul, influența și nivelul de prosperitate al Vestului continentului nostru.

Pentru că acesta este următorul capitol al Proiectului Național, Misiunea generației noastre față de copiii și nepoții noștri: ca în următorul deceniu, să reușim un salt istoric de dezvoltare către clubul select al economiilor dezvoltate din Europa. 

Și, pentru a onora cei 170 de ani de la nașterea, la Viena, a lui Victor Babeș, patronul acestei universități prestigioase, nu văd nici un motiv pentru care România, în următorii ani, nu numai să depășească Austria la PIB/capita ajustată cu PPP, ci să și înlocuiască Austria ca placă turnantă regională, rol asumat în perioada în care Rusia era partenerul și nu principalul adversar al lumii euroatlantice.

Este însă evident că nu vom putea realiza acest salt istoric cu actualul sistem politic, organizare statală, model economic și contract social.

Inovarea este principalul motor al dezvoltării societății umane. Inovare în sens larg, dincolo de tehnologie și cercetare științifică. Inovarea este o stare de spirit și face parte din codul genetic al speciei umane.

Națiunile care inovează, și nu doar copiază, dezvoltă nu doar cele mai bune tehnologii, dar au și cele mai eficiente sisteme politice și guverne, cele mai performanțe economii și cele mai generoase contracte sociale.

După integrarea euroatlantică, România a încetat să mai inoveze. S-a mulțumit să fie un simplu imitator. A importat necritic modele și ideologii neancorate în cultură locului.

Iar pentru țări ca România, care crește, dar nu se dezvoltă, care se modernizează, dar se depopulează, o întrebare strategică se impune: rămânem în modelul actual, cu o creștere incrementală, “pas cu pas” și corectarea marginală a actualul sistem sau ne propunem un salt transformațional, o schimbare de paradigmă, inovând în politică, ideologie și în rolul statului, al economiei, în modelul de organizare a societății.

În vremuri mai calme, probabil că aș fi ales calea mai domoală.

Dar viitorul nu mai răbdare cu România. La viteza schimbării în lume, a avansa mediocru echivalează cu statul pe loc sau rămânerea în urmă. Dacă ne propunem o mai mare prosperitate colectivă și demnitate și libertate individuală, nu avem altă soluție decât o abordare radicală a schimbării.

Știu că este greu și că o astfel de ambiție provoacă neliniște, anxietate și chiar frică. Dar trebuie să fim onești cu românii și româncele. A continua ca acum ne va duce, mai devreme sau mai târziu, în prăpastie. În alte momente de cumpănă în agitata noastră istorie, națiunea română a știut să aibă curajul transformării și instinctul supraviețuirii. 

În lupta între trecut și viitor, trebuie să alegem hotărât viitorul. Dar care viitor? 

Pentru că România are la dispoziție trei tipuri de viitor.

Cel mai la îndemână este viitorul imediat. E viitorul pe care românii îl trăiesc zi de zi, un viitor al resemnării, format din sărăcie, criză economică, tarife mari la energie, datorii, prețuri, taxe în creștere, frică de război. E viitorul fără spitale, viitorul cu școala în declin și cu bătrâni uitați la periferia societății.

Acest viitor e, de fapt, un prezent în derulare, și presupune păstrarea configurației de putere de azi. E clădit pe teamă de schimbare, pe frici induse, pe capacitatea de a uită a populației. Acest viitor imediat e drama pe care o trăiește națiunea română de trei decenii.

Unde duce el? Spre disfuncția statului, spre întârziere, spre pierderea oportunităților economice și istorice, spre ratarea relevanței politice a României. Viitorul imediat duce și către depopularea țării și distrugerea ascensorului social, către pierderea accentuată a forței de muncă și a inteligenței tinere.

Unde sunt societatea și economia incluzivă? Nu sunt, și nu vor putea fi, nu e loc pentru ele în viitorul imediat. În schimb, e loc pentru prăbușirea materială și morală a națiunii.

Există, apoi, un viitor îndepărtat, construit din amăgiri, iluzii, promisiuni și credulitate. Acesta e un viitor imaginar și intangibil, proiectat de clasa politică. Odată la patru sau cinci ani, de 34 de ani, politicienii livrează poporului acest viitor îndepărtat, ficțional, mieros și nerușinat, care nu e decât un cerc de vorbe unde națiunea se învârte în jurul promisiunilor goale.

Viitorul îndepărtat își face apariția doar la alegeri. În esență, el reprezintă o infracțiune. Populației i se fură timpul, câte patru, cinci sau zece ani odată. Dacă umblăm în magazia unde a fost depusă prada, găsim toți cei 34 de ani. Sunt acolo toate promisiunile din care politicienii și-au confecționat, absolut gratuit, cele trei decenii de stat la putere.

Acest viitor mincinos generează boli cronice care pot doborî un popor: dezamăgire, depresie, apatie, oboseală civică, abandon. Națiunea își pierde nu doar busola democratică, ci și energia de a o căuta. Dispar conștiința luptei și nevoia de a opune rezistență. Viitorul îndepărtat e un mormânt de vorbe în care clasa politică își îngroapă electoratul.

Singurul viitor benefic pentru România e saltul. Pasul disruptiv, detenta, avântul, săritura, explozia, decolarea. Un salt istoric de anihilare a stagnării și construcție concretă, de dezvoltare economică, socială, culturală și morală. Viitorul disruptiv e singură formulă de repornire națională. El oferă o recuperare programatică a întârzierii prin reformă, planificare, meritocrație, emulație, bani și administrarea banilor, dezvoltare și energie morală.

România are nevoie să-și schimbe clișeele politice, să se lepede de moliciunea liderilor confecționați din combinații și mediocritate, să se smulgă din pasivitate și obediență, să transforme așteptarea zadarnică în acțiune inteligentă, coordonată, promptă și valoroasă. Are nevoie să-și redescopere instinctele de națiune, de stat și de putere europeană. Are nevoie de voință politică, de claritate, de viziune și de putere intelectuală. Are nevoie de bani, de lideri capabili să-i aducă, de companii capabile să-i producă.

Saltul istoric e ultima resursă politică a României. Fără acest efort putem recădea și rămâne definitiv în irelevanță. Dacă nu reușim să proiectăm un orizont de dezvoltare imediat, o realitate economică în creștere masivă, sincronizată cu oportunitățile internaționale, ratăm un moment rar și irepetabil. Dacă nu reușim să distrugem toate frânele politice, birocratice și psihologice care asfixiază inteligența, cultura și creativitatea românească ne retezăm definitiv șansa de a fi ceea ce merităm să fim.

România se poate și trebuie să se angajeze imediat într-o cursă a competenței și a nerăbdării, într-un sprint politic curajos care să organizeze prioritățile după criterii naționale, nu după interese de partid. Dezvoltarea sustenabilă înseamnă maraton, înseamnă planificare, anduranță și consecvență, dar impulsul, startul, explozia de început sunt cele care impun direcția și ritmul. România nu mai are timp de irosit. Nu mai are nevoie de băltire, de combinații politice care își conservă privilegiile, de o stabilitate care înseamnă, de fapt, stagnare, de lideri slabi, cu școala în pioneze, incapabili să înțeleagă, să vină cu soluții, să organizeze gândirea strategică, să producă idei.

Poate cea mai mare pierdere a națiunii române în ultimile trei decenii a fost distanțarea continuă de școală. Educația școlară elementară, gimnazială și preuniversitară s-a degradat atât de tare, încât România a ajuns în coadă clasamentelor europene la testele PISA. Politici confuze și contradictorii, interese de grup și mimarea reformei, au transformat școala într-o rudă săracă a succesului nemeritat.

Pentru prima dată în istoria recentă, România a fost clasată pe primul loc la încă un indicator negativ în Uniunea Europeană: rata tinerilor NEET. Astfel 20% dintre tinerii cu vârsta între 15 și 29 de ani nu erau, în anul 2022, nici la școală sau facultate, nici la muncă sau în vreo formă de formare. Datele apar în cel mai recent raport Eurofound: „Becoming adults: Young people în a post-pandemic world”.

România continuă să aibă și un număr scăzut de tineri care finalizează studiile superioare (16,1%), comparativ cu media europeană (30,9%). Nivelul de la noi este mai aproape de cel al Bosniei Herțegovina.

* *

Stimat auditoriu,

Mobilizarea energiilor și resurselor pozitive ale națiunii către un astfel de salt istoric va reprezenta principala misiune a viitoarei conduceri a țării după alegerile din această toamna. Lideri care să poată depăși barierele politice și de ideologie și să lanseze o mare dezbatere națională cu privire la calea de urmat.

Care să imprime o cultură a Leadership-ului  transformator – capabil să unească oameni în jurul valorilor și credințelor comune.

Cetățenii trebuie să fie inima vieții noastre politice, nu decorul acesteia.

Națiunea română nu este o simplă adăugare de cetățeni individuali, ci o mare comunitate care împărtășește o temelie de valori comune, prin regăsirea busolei noastre morale.

Progresul colectiv și emanciparea și libertatea individuală nu sunt concepte antagonice, ele merg mâna în mâna și se potențează reciproc. Transformarea societății este legată atât de justiție socială, cât și de nevoia de eficacitate. Solidaritatea și profitul pot coexistă. Numai găsind acest nou contract trans ideologic vom putea asigura transformarea radicală a sistemului nostru politic, economic, social și educațional de o manieră profundă, inovatoare și durabilă.

Avem nevoie să refacem spiritul de la Snagov de acum trei decenii, când s-a realizat consensul național pentru România euroatlantică. De această dată, va trebui să ne unim în jurul noului Proiect Național – România Dezvoltată, Influentă, Respectată. 

Misiunea viitorului președinte nu va fi numai de a numi viitorii prim miniștri și guverne, ci de a de le insufla un sens de misiune, de mândrie de sens național.

De construire a unei coaliții durabile pentru schimbare .

De a readuce competență și integritatea în viață publică a țării și să numească în funcții publice numai “cârmuitori pricepuți și respectați”.

De a depăși teoria formelor fără fond, “zborul în orb”, al politicilor publice și să vegheze neîntrerupt la transformarea ideilor transformatoare în acțiuni care aduc progres în viață oamenilor.

Aceasta este Misiunea generației noastre față de copiii și nepoții noștri, de tinerii noștri, de vârstnicii noștri: în următorul deceniu să reușim un salt istoric de dezvoltare către clubul select al economiilor dezvoltate din Europa.

Este singură metodă de a repune în mișcare economia și societatea și de a reclădi încrederea între noi și respectul altora față de noi.

Am un mesaj special de transmis tinerilor care au votat pentru prima oară în viața la aceste alegeri. Voi sunteți eroii acestor alegeri. Nu marile partide care se laudă cu procente, ci voi, cei mai tineri dintre dintre alegători.

Ați venit în număr atât de mare la vot, ați arătat că sunteți cetățeni deplini, interesați de destinul României și al Europei, și ați reușit cea mai frumoasă victorie din aceste alegeri.

Voi și numai voi ați trimis în Parlament European primul euro-parlamentar independent autentic din istoria acestei țării. Sunteți o generație excepțională! O generație gata de saltul istoric de dezvoltare al României.

Un salt care va însemna o viață bună pentru voi în România, alături de cei dragi, cu locuri de muncă bine plătite și o viață liberă și frumoasă aici, acasă, alături de cei pe care îi iubiți și care vă iubesc. Sunteți o generație minunată și mă înclin în fața voastră cu respect!

***

Dragi prieteni,

Universitățile au rămas ultimile bastioane intelectuale ale României de azi, așa cum erau în Evul Mediu abațiile unde călugări educați păstrau și îngrijeau manuscrisele grecești. Profesorii și studenții încă opun o rezistență îndârjită degradării culturii și civilizației. Și asta este, vă spun cu toată sinceritatea, cea mai bună veste pe care noi, românii, o avem la dispoziție. De aici putem porni renașterea. Aici e locul de refugiu al speranței. Universitățile țin acum în custodie tot ce are mai bun, mai valoros și mai curat națiunea română. Aici e spiritul liber, setea de cunoaștere, excelența, emulația, progresul, imaginația, creativitatea, planurile concrete pentru ziua de mâine. Aici e viitorul intelectual al României, locul de unde se pot revărsa peste națiune spiritul, binele și speranța.

Universitatea e templul sacru al cunoașterii, iar cunoașterea e ceea ce îi lipsește cel mai mult generației politice actuale. De aceea, saltul istoric despre care vorbeam nu poate fi imaginat fără aportul universității. Dezvoltarea accelerată a României depinde de uriașa resursă de inteligență și competență adăpostită aici.

În același timp, însă, universitatea are nevoie ca statul român să-i reconsidere rolul și importanța. În lumea civilizată, marile universități occidentale furnizează elite intelectuale pentru aproape toate domeniile de care depinde prosperitatea națiunii, de la politică la administrație, de la instituții civile la instituții strategice de forță. A popula etajele statului cu oameni educați, reprezintă un salt în sine. Reprezintă și o nouă formă de coagulare a puterii, o putere cu conștiință superioară, dezbărată de mediocritate.

Statele puternice și sigure, statele meritocratice au la bază selecția liderilor pe criterii educaționale. Rezultatul e un nivel ridicat al prestației și reprezentării, o anumită relaxare în politica internă, o bună îndeplinire a obiectivelor externe. Trebuie să reflectăm mai mult asupra pepinierelor universitare atunci când gândim configurația politică a puterii. După cum trebuie să reflectăm și la revitalizarea vieții universitare prin creșterea radicală a bugetelor alocate. Fără bani nu se poate face cercetare, inovație și învățământ de înaltă calitate. Entuziasmul, pasiunea și devotamentul sunt minunate, dar banii sunt esențiali. Mai ales că acești bani, odată investiți cu dare de mână în educația universitară se întorc înzecit în economie și în societate. Ne-o demonstrează statele avansate, unde progresul și puterea vin în principal din universități.

Universitățile sunt și locul ideal unde cercetarea, dezvoltarea și inovarea găsesc locul cel mai fecund. Inclusiv prin recuplarea cu țara a vastei comunități academice, științifice și antreprenoriale din diaspora.

Sunt onorat să fiu prieten cu unul dintre cei mai eminenți absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Adrian Bot. Acum în America, Adrian este unul dintre inventatorii tratamentului pentru leucemie. Pregătește nouă generație de nano boți biodegradabili, o adevărată revoluție în biotehnologie, în cea mai bună tradiție a lui George Emil Palade. Nu întâmplator, nouă companie a lui Adrian este bazată în San Diego, în jurul universității în care laureatul premiului Nobel și părintele biotehnologiei și-a petrecut anii de America.

Salut inițiativa unui grup de lideri ai comunității academice din diaspora de a înființa Comisia George Emil Palade. După modelul Comisiei Fulbright, Comisia își propune să pună în contact programele științifice și de cercetare din țară și diaspora și să creeze un ecosistem comun de inovare.

Platforma, însoțită de un Fond de cercetare avansată George Emil Palade își propune să susțină cercetarea științifică românească în orice zonă a spiritului și în orice regiune a lumii cu scopul de a construi școli științifice temeinice în România care să contribuie la progresul societății și al economiei țării.

Pentru a avea un impact major pe cercetarea biomedicală din România, sunt necesare în următorii 10 ani, la scară României un minimum de 50 de noi unități competitive laboratoare de cercetare răspândite în centrele universitare și un centrele unde Academia Română are filiale.

Un prim proiect al Comisiei este de a propune Universităților de Medicină din țară o curricula de ultima generație în domeniul biotehnologiei și biologiei sintetice.

Dau acest exemplu, pentru că viitorul concret și îndrăzneț despre care am vorbit aici nu e posibil fără ajutorul consistent al oamenilor deștepți. Rețeaua această invizibilă a minților educate pe care o țes universitățile e parte esențială a saltului istoric. Smulgerea României din condiția actuală nu e doar un efort politic, ci, în egală măsură, o mobilizare intelectuală și morală a celor mai buni oameni ai ei.

Sunt onorat să mă aflu azi aici, înconjurat de atâta viitor ce ne dă speranță.

Despre admin 6705 articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.