Miorița din comuna Belinț pe scena celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului „George Enescu”

Sabin Drăgoi culegând folclor (desen de V. Vărădean)
Share Button

O nouă ediție a festivalului închinat memoriei lui George Enescu (București, 31 august – 22 septembrie 2019, sub directoratul lui Vladimir Jurowski), debordând aceleași ambiții manageriale și fast, cu un public meloman entuziast și, deopotrivă, exigent. Dincolo de efortul responsabililor cu impresariatul artistic, marcat de ambiția de a invita ansambluri camerale, simfonice și soliști de top (Orchestra Filarmonicii din Berlin, London Symphony Orchestra, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, Orchestra Regală „Concertgebouw” din Amsterdam ș.a.), remarcăm un oarecare regres în privința graficii de prezentare a evenimentului, o precaritate a promovării și mediatizării, pe fondul șablonard al mesajelor transmise publicului larg pe diversele canale media. Organizatorii, prizonieri ai unui neproductiv automatism, de continuare a formatului și a spiritului edițiilor trecute, au generat un adevărat hiatus între Enescu și ceilalți reprezentanți ai școlii naționale de compoziție. Cu excepția opusurilor enesciene (să menționăm doar Rapsodia română nr. 2 în Re major, cu Filarmonica din Berlin, sub bagheta lui Kirill Petrenko, Allegro de concert pentru harpă – cu Xavier de Maistre –, Serénade lontaine, pentru vioară, violoncel și pian – Monte Piano Trio –, Arii în caracter popular românesc pentru vioară solo – Luminitza Petre –, Simfonia a III-a în Do major op. 21 – Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin –, Sonata a III-a pentru pian și vioară, cu Tasmin Little – într-un aranjament orchestral datorat lui Valentin Doni –, Octetul de coarde în Do major op. 7, într-o versiune pentru orchestră de coarde, cu Cameristi della Scala, Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major op. 9 – Orchestre National de France –, dirijor: Ion Marin, ș.a.), aproape niciun nume din pleiada creatorilor români care au performat în prima parte a secolului XX. Melomanii de pe alte meleaguri vor retrăi, astfel, experiențe anterioare, având deja inoculată ideea că arta sunetelor pe plai mioritic este reprezentată doar de George Enescu. În rest, cu excepția lui Dinu Lipatti, Anatol Vieru, Pascal Bentoiu, Cornel Țăranu, vom putea audia opusuri ale unor remarcabili creatori contemporani, adepți ai așa-numitei muzici noi: Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Adrian Pop, Ulpiu Vlad.

Pe scenele de concert bucureștene nu va fi prezentă nicio creație aparținând unui compozitor bănățean (Zeno Vancea, Sabin V. Drăgoi, Vasile Ijac, Nicolae Ursu, Tiberiu Brediceanu, Filaret Barbu au devenit, se pare, piese de muzeu, nume destinate a fi însăilate în cuprinsul unor lexicoane, pentru uzul studenților silitori la cursurile de istoria muzicii românești), niciun solist. În privința ansamblurilor orchestrale face excepție Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Să-i amintim însă pe violoncelista lugojeană Oana Unc-Marchand, care va fi prezentă cu Orchestre National de France pe scena Sălii Mari a Palatului, și tenorul Liviu Indricău, solist al Operei Naționale Române din Capitală. Muzica bănățeană va răsuna totuși prin acordurile lui Béla Bartók (Dansuri populare românești, într-o variantă oferită de violonistul Ziyu He, acompaniat la pian de Christopher Hinterhuber), pe scena Studioului de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în părțile a II-a (Brâu) și a III-a (Pe loc) inspirate din melopeile culese, în 1913, în comuna Igriș. Anumite reverberații bănățene ar putea rezona și prin asocierea cu numele lui Paul Constantinescu, prezent în repertoriul Orchestrei Filarmonice din Ploiești cu Concertul pentru pian și orchestră și Poemul coregrafic Nuntă în Carpați. Marele compozitor, cunoscut mai mult peste hotare decât la el acasă, a activat episodic, în toamna anului 1936, la catedra de muzică a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, iar într-una din capodoperele sale, balada Miorița, pentru cor mixt a cappella, s-a inspirat și din varianta belințeană a ancestralei balade.

Miorița belințeană va reprezenta Banatul muzical la actuala ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” pe scena Sălii Mari a Palatului din Capitală, în 10 septembrie, prin Concert Românesc de György Ligeti, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, sub bagheta lui Michael Sanderling. György Ligeti, unul din cei mai autorizaţi reprezentanţi ai avangardei din a doua jumătate a secolului XX, născut în inima Transilvaniei, la Târnăveni, în 1923, într-o familie de evrei asimilaţi (patronimul Ligeti fiind o traducere în limba maghiară al celui germano-evreiesc, Auer), a avut parte de o interesantă experienţă cu varianta belinţeană a baladei Mioriţa din monumentala culegere a lui Sabin Drăgoi, realizată în 1934 și publicată în 1942, Monografia muzicală a comunei Belinţ. 90 melodii cu texte culese, notate şi explicate. Frecventarea arhivei Institutului de Folclor din Bucureşti, condus la acea vreme de Sabin Drăgoi, proaspăt numit în funcţie (1950) după un stagiu directorial la două importante instituţii timişorene, Conservatorul Municipal şi Opera Română din Cluj aflată în refugiu la Timişoara, i-a oferit prilejul să cunoască melodiile ţărăneşti din Monografia muzicală a comunei Belinţ, dar şi din celelalte culegeri realizate de Drăgoi în Banat şi Ardeal.

Concert românesc, pentru orchestră, este structurat în patru părţi, care se cântă fără întrerupere. Introducerea, de factură lirică, este susţinută la unison de coarde şi clarinet, apoi, la octava superioară, de vioara I, cu acompaniamentul celorlalte compartimente ale cordarilor şi suflătorilor (Mioriţa din Mono-grafia lui Drăgoi, redată identic ca structură melodică, însă la secundă mare superioară, cu o indicaţie metronomică mai mică faţă de cea din melodia originală și cu o mică variație ritmică). Urmează o melodie de joc cu accente energice, debordante (Allegro vivace), creată de Ligeti în spiritul jocurilor populare belinţene prezente în Monografia lui Drăgoi. Am identificat trei jocuri care par să stea la baza ductului melodic: Măzărica (dansul nr. 5), Danţu (dansul nr. 7) şi Cincovana (dansul nr. 14). După câteva repetiţii, lucrarea a fost respinsă de cenzura comunistă din Ungaria de la o primă audiţie publică (pentru un nevinovat fa diez suspendat pe un acord de Fa major, care, e drept, creează o sonoritate de maximă tensiune şi asprime), aparatnicii regimului fiind sensibili la rezonanţele folclorice ale „noii” muzici culte, în măsură să reflecte realismul socialist. Prima audiţie absolută va avea loc mult mai târziu, abia în anul 1971, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Los Angeles.

Banatul muzicologic va fi reprezentat, la fel ca la ultimele cinci ediții, de Constantin-T. Stan, membru al UCMR, redactor-șef al săptămânalului Actualitatea și dascăl la Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, care va susține o prelegere despre prima prezență concertistică enesciană la Arad.

Constantin-T. STAN

Sabin Drăgoi culegând folclor (desen de V. Vărădean)

 

461

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.