În data de 5 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, militarii din urbea de pe Timiș au pornit în misiuni caritabile.
Dis-de-dimineață, aceștia au vizitat Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae” din Lugoj, unde le-au oferit beneficiarilor dulciuri, sucuri și produse neperisabile.
La activitate au participat și un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4, coordonați de domnul învățător Vasile Păuliș și doamna profesoară Dharma Barboni. Elevii au susținut un moment artistic, interpretând un buchet de colinde și cântece patriotice. Evenimentul s-a încheiat cu intonarea tradiționalului colind „O, ce veste minunată” de către toți cei prezenți, tineri și vârstnici deopotrivă.
De asemenea, la activitate au luat parte reprezentanți ai Primăriei Municipiului Lugoj, printre care doamna viceprimar Oana Tyukodi și doamna Angela Uscat, directoarea Direcției de Asistență Socială Comunitară.
,,Am reușit în preajma acestei mari sărbători să aducem zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți în cadrul centrului de vârstnici. Avem nădejdea că de ziua acestei instituții Sfântul Nicolae revarsă prin acțiunea noastră, a militarilor și a copiilor ce ne însoțesc, bucurie și mângâiere pentru bătrânii noștri și pentru personalul ce, cu atâta dragoste, se îngrijește de bunul mers al acestui așezământ”, a declarat preotul militar (Maior) Emanuel Gafița.
Text: Preot Militar (Maior) Emanuel GAFIȚA
Foto: Adina DĂRĂBANȚ
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns