Marș, mă! [Un editorial de Dan Timaru]

Bună ziua! Numele meu este Cob KK 51 şi sunt aproape mort. Sunt aproape mort pentru că speranțele mele de mai bine sunt asasinate în fiecare zi de PET-urile și hârtiile  aruncate pe jos, de mizeria din centru, de știrile pe care zilnic televiziunile le toarnă în urechea mea.

Sunt încolțit de legile cu care o ceată de bandiți din parlamentul țării îmi îngrădește drepturile și libertățile cetățenești. Sunt agresat zilnic de o șleahtă de curve și bețivi incompetenți din aparatul politic și administrativ și sufocat de manipularea ordinară din jurul meu.  Unitatea de măsură a valorii nu e doar schimbată, ci total dată peste cap.

Zbuciumata mea viaţă s-a derulat în două etape: câteva decenii sub tutela comunistă, şi cam tot atâtea sub umbrela capitalismului de cumetrie. Trebuie să recunosc că mi-a trebuit destul de mult timp ca să-mi dau seama că sunt un fraier. Sunt fraierul de serviciu al generației mele și al altor generații trecute și viitoare.

Am învăţat să fiu politicos, dar sunt înjurat aproape la tot pasul. Sunt înconjurat de ochi inexpresivi, de priviri tâmpe, de nervi, de sărăcie, de bogăţie, de jeg, de frică. Sunt veșnica generaţie de sacrificiu, care livrează cu sârg cobai pentru experimentul mileniului trei.

Privind înapoi fără mânie constat că am trăit experiența a două orânduiri sociale, că am pășit dintr-un mileniu în altul, că am supraviețuit nenumăratelor inundații, secete, cutremure, pandemii și, pe când credeam că le-am trăit și văzut pe toate, m-am trezit la poarta celui de-al treilea război mondial. Cu puțin noroc, cred că prind și sfârșitul lumii.

Știu că nu mă pot lăuda cu trăirile mele, așa că vă rog să le considerați eșecuri. Sunt vaccinat de trei ori cu Pfizer… de bună voie și nesilit de nimeni. Am dat năvală la centrul de vaccinare, gata-gata să smulg ușile din balamale, mânat de un înalt spirit civic.

Nu știu deocamdată dacă vaccinul mi-a făcut, fizic, rău sau bine, dar cu siguranță mi-a deschis ochii minții Am fost pentru a nu știu a câta oară cobai. Mă consolez la gândul că suntem cu toții trecători, efemeri, insipizi, cenuşii. Aș vrea să se înțeleagă că scrierea mea nu este un bocet, că ea este doar o simplă constatare și mimic mai mult.

Sunt actorul unei piese a cărui scenariu mă amuză. Ar fi de râs dacă nu ar fi tragic, și de plâns dacă nu ar fi așa de comic. Totuși, cele scrise de mine poartă un mesaj adresat celor care se cred dumnezei și intervin în destinele noastre. În concluzie, doresc să le transmit acestora următorul mesaj: MARȘ, MĂ!