
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Mark Luca Iovița, de la clubul VN Motorsport din Timișoara, câștigă prima etapă balcanică de Supermoto din 2022.
Campionatul european BMU de Supermoto a desfășurat în weekend-ul 14-15 mai prima sa etapă din 2022 pe circuitul din localitatea Drama, Grecia.
La clasa SM 65, România a avut trei reprezentanți, aceștia având pe tot parcursul concursului o prestație foarte bună.
Mark Iovița câștigă ambele manșe, este urmat pe locul doi de Szabo Mark.
Dean Victor Iovița a încheiat etapa cu un loc 3 și un loc 5, din cauza unei căzături pe terenul de offroad, unde Dean abia începe să se obișnuiască pe o motocicletă de o categorie mai mare.
„A fost o cursă reușită, sunt foarte mulțumit de modul prin care Mark a reușit să-și gestioneze avantajul, câstigând ambele manșe. Dean, deși nu are multă experiență la categoria 65cc, a reușit să ia un start foarte bun, însă în turul 3 al competiției a căzut și nu a mai reușit să-și recapete poziția.
Sperăm ca în următoarea etapă, care va fi la Plevna, în Bulgaria, pe un circuit pe care băieții nu au mai alergat până acum, să obținem podium, iar Mark să-și păstreze poziția în clasament. Mulțumim sponsorilor care ne susțin la fiecare competiție!”,
a declarat Marțian Iovița, tatăl piloților.
Lasă un răspuns