Mark Iovița, membru al lotului național de motociclism, declarat din nou Sportivul anului 2024

Lugojeanul Mark Iovița încheie sezonul competițional 2024 cu încă o distincție de „sportiv al anului”.

Acest titlu vine să încununeze un întreg sezon de multă muncă, efort și ambiție pentru pilotul lugojean. Federația Română de Motociclism a organizat un eveniment important în luna decembrie și anume Gala Campionilor FRM – 2024.

Pe parcursul ceremoniei au fost acordate premii atât campionilor naționali și balcanici din 2024, cât și distincții de sportivi ai anului, piloților care au performat pe parcursul întregului an.

Frații Iovița au urcat pe podium pentru a-și ridica premiile cuvenite.

Pentru Dean Iovița, sezonul competițional s-a încheiat mai devreme, din cauza unei accidentări suferite la picior. Din păcate, Dean nu a mai putut participa la etapa finală.

Mark Iovița și-a adjudecat încă două titluri, unul de campion national și unul de campion balcanic. Mai mult decât atât, anul acesta Mark se bucură și de recunoașterea meritelor sale sportive și pe plan local, din partea Primăriei Municipiului Lugoj.

„Sunt foarte mândru și bucuros de reușitele copiilor. Puțină lume înțelege câtă muncă este în spatele fiecărei cupe, sacrificii și implicare pentru a ajunge la un anumit nivel de performanță și a te menține acolo. Sperăm să continuăm colaborarea cu sponsorii noștri și în anul 2025, fără de care performanța la nivelul acesta nu ar putea exista.

Pe această cale, ținem să mulțumim din nou Primăriei Municipiului Lugoj, clubului nostru VN Motorsport și președintelui Horea Neaga, Federației Române de Motociclism, Consiliului Județean Timiș și sponsorilor”,a declarat Marțian Iovița, tatăl piloților Mark și Dean.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6886 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.