Vocația de mecenat a lingvistului Iosif Popovici
Constantin-T. STAN
La doi ani de la incidentul în care a fost implicat și căruia presa vremii i-a conferit nuanțe exage-rate (dialogul neortodox cu tinere măicuțe greco-catolice, participante la examenul cu profesori minoritari organizat de Ministerul Instrucțiunii), Iosif Popovici, reputatul magistru de la Universitatea din Cluj, a participat la inaugurarea Bibliotecii Populare din Cliciova, satul său natal.
După oficierea serviciului divin (parohul local Ștefano-vici), cronicarul care semna cronica evenimentului în „Ră-sunetul cultural” menționa prezența unor personalități locale și lugojene: Aurora Olariu-Gârda (sora baritonului Titus Olariu, solist la Teatrul de Stat Saxon din Dresda), soția avocatului, politicianului și poetului dialectal George Gârda, avocatul Titus Popovici (fiul lui George Popovici, prota Lugojului), Aurel E. Peteanu (dascăl la liceul lugojean „Coriolan Brediceanu”), profesorul și istoricul Traian Simu, fondatorul actualului muzeu de istorie lugojean.
După acte de mecenat similare, prin care a donat unor instituții nou-înființate cărți și materiale didactice necesare procesului de învățământ, ca urmare a memorabilei vizite la Lugoj, în 1926, a lui Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice (prilej cu care l-a decorat, personal, pe Ioan Vidu cu medalia de aur „Răsplata Muncii pentru Școală Cl. I”), magistrul clujean (unul dintre fiii parohului local, preotul George Popovici) a donat 128 de volume „frumos legate, […] care grăiesc despre un suflet ales și un cuget distins, căruia cuvine-se a i se păstra pururi cele mai calde sentimente de adâncă stimă și recunoștință”.
În anul 2006 am fost prezent la o nobilă inițiativă (datorată primăriei Bethausen, sediul comunal), care a sporit imaginea culturală a satului Cliciova: montarea unei plăci memoriale pe fosta casă parohială, prin care s-a dorit omagierea parohului local și a fiilor săi: Iosif Popovici, magistrul și lingvistul de la Universitatea clujeană, și George Popovici, vlădica Lugojului, deopotrivă istoric, politician liberal și membru corespondent, din 1905, al Academiei Române.
Într-un anturaj select, înconjurat de poeți, scriitori și oameni de cultură bănățeni (Simion Dănilă, Eugen Beltechi, Gheorghe Luchescu), am prezentat o mică expoziție documentară, cu înscrisuri, epistole și fotografii. Mi-am amintit, cu acel prilej, de episodul donației lui Iosif Popovici (relatat în periodicul lugojean „Răsunetul cultural”), și, întâmplător, o învățătoare octogenară, aflată în apropiere, auzind tema discuțiilor pe care le purtam cu Simion Dănilă, receptivă și plină de solicitudine, mi-a indicat spațiul fostei Biblioteci Populare, ajuns la o maximă degradare, o jalnică ruină. Distinsa învățătoare își mai amintea, din îndepărtata sa copilărie, de emoționantul moment al inaugurării și al actului de mecenat și avusese chiar prilejul să răsfoiască câteva dintre volumele donate. După instaurarea regimului comunist, tomurile au dispărut, spațiul s-a ruinat și totul a devenit o simplă și tristă amintire, o poveste pentru cei (puțini, din păcate) interesați.
Sfințirea plăcii memoriale a adus în discuție și problema revendicării impunătorului imobil parohial, a anexelor sale, dar și a câtorva hectare de pământ arabil. Cum la masa succesorală nu s-a prezentat niciun urmaș (Iosif Popovici, nefiind căsătorit și neavând urmași legitimi), consistenta moștenire a fost revendicată și obținută (dosarul fusese deja depus cu mult timp înainte) de o oarecare Mariana Bitan, care se revendica drept succesoare. Iosif Popovici a trăit în burlăcie și nu a avut copii decât, poate, din flori.
Moștenitoarea de drept, o reputată avocată timișoreană, octogenară la acea dată, cu anumite probleme medicale (nepoata lui Iosif Popovici) care îi împiedicau deplasarea, deși știa că se pune problema intrării în proprietate, ca moștenire, a imobilului casei parohiale și a câtorva hectare de teren arabil, a ignorat speța, lăsând totul în voia Domnului. Dintr-o discuție personală a reieșit dorința sa, în cazul în care ar fi revendicat și obținut moștenirea, de a o dona Primăriei, pentru fondarea unui centru cultural.
Ce s-a ales de masa succesorală nu știm și nu credem că mai interesează azi pe cineva, într-o lume grăbită, nebună, fără sentimente și fără regrete.
Lasă un răspuns