Lugojul vrea să devină orașul lalelelor. 10.000 de bulbi vor fi plantați la Lugoj

Persoana consilieră care conduce orașul și-a făcut „mea culpa” și a declarat că a acceptat, cu greu, să planteze flori în acest an.

Pentru că, cică, a spus întotdeauna că nu a venit la Primărie să planteze floricele și să întindă covoare de asfalt, în condițiile în care Lugojul are atâtea nevoi.

Acum, după cum se vede, a înțeles că nevoia cea mai acută a Lugojului sunt florile.

Și dacă orașul nu a putut înflori până acum, nici la propriu, nici la figurat, măcar iluzia că va deveni un oraș al lalelelor să rămână.

„Aproximativ 10 mii de bulbi cu lalele vor fi plantați la Lugoj. Administrația locală a anunțat că asta este prima tranșă de flori care va înfrumuseța orașul pe parcursul acestui an.

Plantele vor fi sădite în mai toate zonele din oraș.

Deocamdată, ghivecele sunt păstrate la adăpost, până când vremea o va permite, apoi echipele de la serviciul care se ocupă de îngrijirea spațiilor verzi vor sădi florile.

La Lugoj mai sunt așteptate și alte achiziții de flori care vor înfrumuseța atât zonele centrale, cât și cartierele. Reprezentanții Primăriei fac apel la lugojeni să nu distrugă și să nu rupă florile”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.