Lugojul visurilor noastre. Plăci memoriale, gazon, flori și fântâni arteziene

Constantin-T. STAN

Preumblat prin lumea civilizată, ca devotat membru al coralei „Vidu”, decana de vârstă a an-samblurilor vocale românești (am sugerat, cu mai mult timp în urmă, inițierea unui demers privind includerea corului în patrimoniul imaterial UNESCO, dar nu am fost luați în serios), am admirat binefacerile civilizației occidentale, cu speranța că într-o zi le vom împărtăși și în târgușorul nostru.

Dilematic, dar răbdător, așa cum sunt lugojenii de viță veche, mi-am imaginat cum va arăta Lugojul peste câțiva ani, cuprins de febra binefăcătoare a schimbării, sub stindardul tinereții. Reluăm un articol publicat în urmă cu doi ani, lăsând cetățenii să judece dacă măcar o parte dintre visurile mele (poate, și ale lor) au devenit realitate.

*

Primarii aleși,  odată instalați în fotoliul edilului-șef, trebuie să purceadă la o anevoioasă alegere. Cu ce să-și facă vizibilă, pe cât posibil mai repede, viziunea asupra concepției urbanistice? Unii, care moștenesc o stare de fapt acceptabilă, au tentația să pornească în demersul lor de la periferie spre centru, alții viceversa.

La Lugoj, credem că cetățenii care au produs schimbarea trebuie să se bucure de respectul promis electoral printr-o nouă înfățișare a centrului istoric, aflat într-o stare deplorabilă. Trotuarele sunt sparte sau peticite, străzile cârpite, cu gropi, e drept, semnalizate, dar care, potrivit vechilor cutume, s-ar putea să dăinuie luni sau chiar ani. Întregul platou al Casei de Cultură a Sindicatelor arată ca după un bombardament, după neinspiratele aprobări ale chermezelor festivaliere cu iz de bere și arome mioritice de mici. Atrași de mirosurile îmbietoare, cetățenii, parcă hipnotizați, aproape că nu mai observă peisajul stradal, excitați de gustul frigăruilor. Același efect l-am constatat și la Buziaș, la Festivalul Papricașului (sau al Veverițelor), când mii de oameni se preumblau, impasibili, pe aleile cârpite, în ambianța a ceea ce a mai rămas din vechiul parc, lăsat de izbeliște, înfulecând din fiertura lui Uica Mihai.

Dacă aș fi consilier, aș imagina, împreună cu echipa mea, un sector pilot, amenajat în jurul Primăriei, care să ofere o imagine a ceea ce s-ar putea înfăptui pe tot cuprinsul Lugojului. În primul rând, investigarea și consolidarea infrastructurii subterane, apoi o bordurare și asfaltare uni, cu materiale de calitate (cum se poate observa pe câteva bulevarde timișorene). Rotonda sensului giratoriu din fața Primăriei (un imobil istoric, fostul sediu al administrației financiare, care, trebuie să recunoaștem, arată bine în exterior), ar trebui amenajată cu gazon și aranjamente florale, cu gust estetic (nu după ureche, cum s-a practicat, cu mici excepții, de zeci de ani), în mijlocul căreia să troneze, falnic, o fântână arteziană.

În jurul Prefecturii (trecem peste nefericitul episod al înstrăinării imobilului), un simbol al Lugojului, unde a fost înscăunat, în 1861 comitele suprem Emanuil Gojdu, se lăbărțează prostul-gust și nepăsarea. Arbori maltratați sălbatic (de frica ciorilor!) de niște ageamii, alei dalate doar parțial, un spațiu verde în fața Prefecturii uitat de Dumnezeu, cu câteva așa-zise arteziene banale, montate parcă în lehamite, pentru a cheltui niște bani bugetați.

În jurul Școlii Generale Nr. 3  (prima instituție școlară confesională greco-orientală românească lugojeană, un adevărat simbol al învățământului lugojean și bănățean) ne întâmpină un asfalt degradat, cu denivelări și gropi (cât de benefică ar fi realizarea unui teren de sport modern, după o prealabilă înțelegere cu Protopopiatul Ortodox, proprietarul și administratorul spațiului!). Nimeni nu s-a gândit la o placă memorială Ioan Vidu, montată pe fațada clădirii, dar și un însemn care să evoce  personalitatea lui Alexandru Onae, modestul și harnicul învățător prețuit, într-un nemuritor panegiric, de Nicolae Iorga. Cele mai evidente urme însă de indolență administrativă se manifestă în fața Liceului „Iulia Hasdeu”. Acolo s-ar impune dezvelirea unei plăci memoriale, care să evoce existența fostului Liceu de Fete, amenajarea unui spațiu verde inundat de simfonii florale și, mai ales, realizarea unei rotonde (o alee dalată cu imaginație, bănci, ornamentică florală) în jurul statuii lui Eminescu (cu refacerea soclului), o creație dăruită de un artist de anvergură națională, Dumitru Pasima, unde elevii și dascălii lor să se poată reculege, ca în altarul unui templu închinat patriei noastre comune, limba română.

Centrul Lugojului este un spațiu sacru, cu clădiri istorice în care s-au născut și au activat personalități proeminente ale culturii române. Vizavi de Casa Bredicenilor (nu există o placă memorială care să-i amintească pe toți cei trei mari Brediceni: Coriolan, Tiberiu și Caius – antecesorii, veniți din Brădicenii Gorjului în sec. XVIII, au descălecat în Oltenia coborând din Ardeal!), în aripa veche a Liceului „Iulia Hasdeu”, se înalță fostul Hotel „Concordia”, ridicat prin diligențele lui Coriolan Brediceanu. Aici și-au desfășurat activitatea membrii Mesei Poganilor, ai Casinei Române și cei ai ASTREI bănățene, care, prin filiala lugojeană, s-a alăturat ASTREI transilvănene în 1896. Orice trecător (local sau turist) ar trebui informat despre mirificele episoade, de anvergură națională, ale istoriei locale, prin montarea unei plăci memoriale, așa cum se obișnuiește în Occidentul civilizat, spațiul pe
care-l clamează formal toți politicienii în ultimele decenii.

Vizavi de statuia lui Eftimie Murgu (creația maestrului Victor Gaga) din fața Școlii de Muzică „Filaret Barbu” exista, în urmă cu câteva zeci bune de ani, o căsuță în care locuise vremelnic pașoptistul Eftimie Murgu, promotorul învățământului filozofic academic românesc la Academia Mihăileană din Iași, precursorul etnomuzicologiei românești. Modestul imobil a fost demolat cu câteva decenii în urmă, doar o meschină placă montată pe un bizar amplasament din apropiere amintindu-i numele.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.