Lugojul și Țara Făgetului, în competiție pentru „Destinația anului 2025”

Lugojul și Țara Făgetului sunt două destinații calificate în competiția „Destinația anului 2025”, cel mai amplu concurs turistic din România.

Cu peste 150 de destinații calificate în ediția 2025, din 38 de județe și municipiul București, selecția acoperă o diversitate impresionantă de regiuni și atracții care definesc unicitatea țării noastre.

Miile de nominalizări, primite de la public, parteneri și un juriu format din peste 100 de experți în turism, au generat o listă care evidențiază destinații consacrate, dar și locuri mai puțin cunoscute, gata să fie descoperite.

S-au calificat destinațiile care au întrunit cele mai multe nominalizări din partea publicului, la care s-au adăugat destinații nominalizate de minimum 3 din cei 100 de jurați dar și cele nominalizate de consiliile județene, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația Societăților de Arhitectură din România sau Institutul Orașelor Vizionare.

„Destinația Anului” nu este doar o competiție, ci o platformă ce promovează destinațiile turistice din România, insuflând românilor dorința de a alege din inimă România ca destinație de vacanță prin punerea în lumină a unor branduri turistice cu tradiție, alături de cele emergente. Printr-un impact semnificativ în mediul online și implicarea activă a comunităților locale, proiectul își propune să transforme turismul românesc într-o sursă de inspirație și un motiv de mândrie pentru toți românii.

Din județul Timiș, sunt calificate în competiție 4 destinații turistice:

  • Municipiile Lugoj și Timișoara – la categoria „Orașe care inspiră”;
  • Țara Făgetului – la categoria „Tărâmuri fermecate”;
  • Altringen – la categoria „Sate de poveste”.

Iată cum sunt împărțite pe categorii, cele 168 de destinații calificate în competiția Destinația Anului 2025:

  • Orașe care inspiră (municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism) – s-au calificat in competiție 19 orașe: Alba Iulia, Bistrița, Brașov, București, Călărași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Iași, Lugoj, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu, Sighișoara, Suceava, Târgu Neamț, Târgu Jiu, Timișoara;
  • Stațiuni Balneo-Climaterice (stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național) – s-au calificat in competiție peste 25 de stațiuni: Băile Felix, Bihor; Băile Herculane, Caraș Severin; Bazna, Sibiu; Borsec, Harghita; Bran, Brașov; Câmpulung Moldovenesc, Suceava; Colibița, Bistrița-Năsăud; Covasna; Dorna-Candrenilor, Suceava; Durău, Neamț; Geoagiu Băi, Hunedoara; Lacu Sărat, Brăila; Sărata Monteoru, Buzău; Sinaia, Prahova; Slănic Moldova, Bacău; Slănic, Prahova; Sovata, Mureș; Tășnad, Satu Mare; Techirghiol, Constanța; Tg. Ocna, Bacău; Vatra Dornei, Suceava;
  • Tărâmuri fermecate (localități sau regiuni până la 3,000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită) – s-au calificat in competiție peste 30 de tărâmuri: Băile Tușnad și împrejurimile, Harghita; Banatul Montan; Borgo Pass, Bistrița-Năsăud; Bumbești Pițic, Gorj; Cetățile dacice din munții Orăștiei; Clisura Dunării, Caraș Severin, Mehedinți; Colinele Transilvaniei, Sibiu, Brașov, Mureș; Comuna Mărișel, Cluj; Delta Dunării, Tulcea; Delta Moldovei, Iași; Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului; Grădina Zmeilor, Sălaj; Lunca Dunării de Jos, Constanța; Maramureșul istoric/ Eco Maramureș; Mărginimea Sibiului; Munții Vrancei; Orașul Bicaz și împrejurimile, Neamț; Parcul Național Munții Măcinului, Tulcea; Parcul Natural „Balta Mică a Brăilei”; Țara Bârsei, Brașov; Țara Codrului, Maramureș; Țara Dornelor, Suceava; Țara Făgărașului; Țara Făgetului, Timiș; Țara Hațegului, Hunedoara; Ținutul culelor doljene; Ținutul  Izvoarelor Tămăduitoare, Vâlcea; Ținutul Mănăstirilor din Bucovina; Ținutul Zimbrului, Neamț; Valea Almăjului, Caraș Severin; Valea Argeșului, Argeș; Valea Doftanei, Prahova; Vorona, Valea Siretului, Botoșani;
  • Sate de poveste (sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural) – s-au calificat in competiție mai mult de 25 de sate: Adunății Copăceni, Giurgiu; Altringen, Timiș; Aluniș, comuna Colți, Buzău; Armeniș, Caraș Severin; Barcani, Covasna; Beclean, Bistrița-Năsăud; Biertan, Sibiu; Breb, Maramureș; Cacica, Suceava; Ciocănești, Suceava; Cobor, Brașov; Fundata, Brașov ; Fundu Moldovei, Suceava; Hoghilag, Sibiu; Lunca de Jos, Harghita; Mila 23, Tulcea; Rășinari, Sibiu; Râu Sădului, Sibiu; Rimetea, Alba; Sâmbăta de Sus, Brașov; Sâncraiu, Cluj; Saschiz, Mureș; Șimon, Brașov; Șirnea, Brașov; Trei Fântâni, Neamț; Vânători-Neamț, Neamț; Viscri, Brașov;
  • Distracție și aventură (destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement) – s-au calificat in competiție peste 20 de atracții: Alpine Coaster Toplița, Harghita; Aqua Magic Mamaia, Constanța; Arca Land, Iași; Aventura Parc, Brașov; Avrig, Sibiu; Club Aventura Praid, Harghita; Club Vila Bran, Brașov; Comana, Giurgiu; Complex Agrement Ariniș, Gura Humorului, Suceava; Complexul de Agrement Balta Zătun, Galați; Cornișa AquaPark & Sports Botoșani; Dino Parc, Râșnov, Brașov; Domeniul Schiabil Suior, Baia Sprie, Maramureș; Domeniul schiabil Transalpina; JT Water Sports Mamaia, Constanța; Mini Transilvania, Odorheiu Secuiesc, Harghita; Mocănița Văii Hărțibaciului, Sibiu; Muntele Mic, Caras Severin; Pădurea Gârboavele, Galați; Paradis Land Neptun, Constanța; Parcul tematic Dumbrava Minunată, Câmpulung, Suceava; Rânca, Baia de Fier, Gorj; Satul Povestilor, Argeș; Singureni Manor Equestrian Retreat, Giurgiu;
  • Cultură și educație (muzee, castele și alte atracții culturale) – s-au calificat in competiție peste 40 de atracții: Biserica Greacă „Buna Vestire” Brăila; Casa Tradițională Frusina, Corbeanca, Ilfov; Casa Tradițională Ilie Micu, Măgurele, Ilfov; Castelul Banffy din Răscruci, Cluj; Castelul Bran, Brașov; Castelul Corvinilor, Hunedoara; Castelul Károlyi din Carei, Satu Mare; Castelul Peleș, Prahova; Catedrala Sf. Haralambie, Turnu Măgurele, Teleorman; Cazinoul Constanța; Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, Vatra Dornei, Suceava; Cetatea de la Adamclisi și muzeul și monumentul Tropaeum Traiani, Constanța; Cetatea Devei, Hunedoara; Cetatea Făgăraș, Brașov; Cetatea Medievală Enisala, Tulcea; Cetatea Sucevei; Cetatea Sucidava Corabia, Olt  ; Cimitirul Vesel Săpânța, Maramureș; Complexul Arheologic Porolissum, Sălaj; Complexul Mulinologic Eftimie Murgu, Morile de la Rudăria, Caraș Severin; Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial, Vrancea; Filarmonica de Stat Sibiu; Mănăstirea Pantocrator, Drăgănești, Vlașca, Teleorman; Memorialul Ipotești, Botoșani  ; Muzeu Atelier Școala de la Piscu, Ilfov; Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca, Iași; Muzeul Arta – Câmpulung Moldovenesc, Suceava; Muzeul Astra, Sibiu; Muzeul Cărții și Exilul Românesc, Dolj; Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, Sălaj; Muzeul de Istorie Suceava; Muzeul de Pânze și Povești Mândra, Brașov  ; Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca; Muzeul Golești, Argeș; Muzeul Haszmann Pál din Cernat, Covasna; Muzeul Județean Buzău; Muzeul Județean Teleorman; Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, Vâlcea; Muzeul Național Secuiesc din Sf. Gheorghe, Covasna; Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș, Satu Mare; Palatul Culturii, Iași; Palatul Culturii, Târgu Mureș, Mureș; Peștera Ialomiței, Dâmbovița; Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași; Ținutul vinului, Prahova.

Destinațiile calificate în cele 6 categorii (Orașe care inspiră, Tărâmuri fermecate, Sate de poveste, Stațiuni Balneo-climaterice, Distracție și aventură, Cultură și educație) vor trece printr-o etapă de selecție riguroasă bazată pe criterii cantitative. Destinațiile finaliste vor fi anunțate oficial pe 25 ianuarie 2025 pe www.destinatiaanului.ro

„Invităm toți românii să urmărească această competiție descoperind noi destinații de vacanță pline de experiențe memorabile, de poveste, chiar acasă în România”, a declarat Mihai Bârsan, fondatorul competiției.

Câștigătorii sezonului „Destinația anului 2025” vor fi deciși în luna martie.

„Destinația Anului” este o competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.