Lugojul în nesfârșirea clipei

Lansarea celor două volume ale cineastului și scriitorului Vasile Bogdan, Lugojul în nesfârșirea clipei (David Press Print, Timișoara, 2016), în seara zilei de marți, 9 august, la Cinematograful „Béla Lugosi”, ar fi trebuit să se constituie într-o sărbătoare a spiritului.

Intercalată în generosul spațiu festivalier al primei ediții a ineditului „Lugoj Clasic”, manageriat de mezzosoprana Aura Twarowska, lansarea s-a transformat într-un adevărat vot de blam acordat de protagoniștii lansării reprezentanților administrației locale (absenți de la acest festin al spiritului), care au refuzat suportul financiar solicitat de autor. Motivul? O grotescă, aproape neverosimilă însăilare de cuvinte: cel ce îndrăznește să solicite asistență financiară trebuie să se fi născut la Lugoj, iar pe deasupra să fie Cetățean de Onoare al urbei.

Nu știm dacă această aberație, demnă de tot hazul, figurează în regulamentul Primăriei sau a fost rostită în pripă, într-un moment de totală (sperăm că nu ireversibilă) dezinhibare intelectuală. Potrivit acestei strâmbe, hilare și schimonosite reguli, Ion Vidu (născut la Mânerău, în Ținutul Moților din fostul comitat al Aradului), Victor Vlad Delamarina (originar din Satu Mic) ar trebui excluși (alături de alte nume sacre) din istoria culturală lugojeană.

Cei care, din nefericire, s-au procopsit cu funcții administrative, nu au auzit de fenomenul adoptării culturale, al naturalizării (prezent și în sport). Ce s-ar întâmpla dacă nu l-am mai considera pe Sabin V. Drăgoi bănățean, dacă ar fi să ne ghidăm după locul nașterii, comuna Seliște din ținuturile arădene. Marele compozitor și folclorist a devenit un simbol cultural al Banatului, al Timișoarei, devotat plenar spațiului în care a cunoscut consacrarea profesională.

În preambul, autorul, copleșit, marcat de vicisitudinile unui prezent rece, insensibil, se lasă pradă unor biblice lamentații: „Dispariţia muzeului [Casa Muzicii, de pe strada Magnoliei] am asemuit-o cu o crimă. A murit, a fost răpus sufletul oraşului. A dispărut inima sa, însăşi geneza inspiraţiei sale. De acum nu mai poţi cunoaşte sursa renumelui Lugojului, nu mai înţelegi drumul oamenilor spre propria lor mărturisire artistică. Iar acum totul a devenit o amintire. Va muri şi aceasta odată cu dispariţia noastră fizică, cum şi peliculele cinematografice se vor demagnetiza, după cum şi paginile de carte vor îngălbeni şi se vor risipi în văzduh asemenea frunzelor moarte”.

Cert este că volumul cuprinde episoade fundamentale pentru reconstituirea istoriei culturale a Lugojului, acel Lugoj profund de care cei ce dețin pâinea și cuțitul par să se îndepărteze cu nonșalanță într-un ritm tot mai alert.

Interviurile, crochiuri „desenate” cu har de Vasile Bogdan (o adevărată galerie de personaje în ipostaze inedite, documente de o inestimabilă valoare pentru cei ce se vor încumeta să schițeze cândva o istorie culturală a Lugojului), ni-i înfățișează pe Mihai Brediceanu, Gelu Barbu, Traian Grosavescu, Mircea Belu, Pius Brînzeu, Cornel Petrassevich, Aurel Ciupe, Clara Peia, Zeno Vancea, György Kurtág, Franz Metz, Gelu Stan: vii, actuali și exemplari.

Un adevărat microcosm, un univers spiritual condensat, esențializat, care sfidează imuabilele legi temporale, secvențe cinematografice care descompun și, mai apoi, recompun timpul. O succesiune fascinantă de povești adevărate (desprinse parcă din O mie și una de nopți) care, prin tonul franc, frust, fluent, animat, recompun logica unor timpuri glorioase revolute.

Ca într-o nuvelă fantastică eliadescă sau suprarealistă kafkiană, planurile narațiunii, izvodite din succesiunea întrebărilor (un demers maieutic, prin care interlocutorii autorului se destăinuie cu o debordantă frenezie), se suprapun polifonic, generând imagini și realități surprinzătoare. Imagini care deslușesc un trecut cultural opulent, de esență barocă, cu conexiuni și ramificații imprevizibile, ancorate temeinic și în contemporaneitate.

Deși modestul meu nume figura pe afiș, alături de personalități ale spațiului cultural local și timișorean (probabil că, nefiind născut la Lugoj, eram considerat un intrus), moderatorul lansării nu mi-a dat cuvântul decât tardiv, la insistențele celor prezenți.

Constantin-T. STAN