Centrul multifuncțional care se construiește în Lugoj, pe locul fostei cazărmi de pe strada Banatului, se află pe lista proiectelor din Timiș contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 care au pierdut finanțarea din cauza neîncadrării în termenul limită pentru implementare, 31 decembrie 2023.
Transformarea fostei cazărmi din Lugoj într-un centru multifuncțional este unul dintre proiectele pentru care administrația Boldea a obținut finanțare europeană. Cu toate că a fost privit ca un succes major la acea vreme, implementarea proiectului a fost amânată de mai multe ori, iar lucrările s-au blocat în diverse etape.
Deși consilierul primarului Bogdan Blidariu a anunțat că lucrările vor fi reluate și că o parte din bani vor fi alocați de la bugetul local, deocamdată lucrările sunt oprite. Și vor rămâne așa, poate, multă vreme.
Dar iată ce spune despre această situație Călin Dobra, președintele PSD Filiala Lugoj și candidat la funcția de primar al municipiului Lugoj:
„Finanțarea din fonduri europene a proiectului „Centru cultural multifuncțional”, care se construiește pe locul fostei cazarme de pe strada Banatului, a fost pierdută de actuala conducere a primăriei! Altfel spus, au dat din nou cu „bățul în baltă” și lugojenii rămân iar cu ochii în soare și cu privirea îndreptată către machetele frumos desenate de „profesioniștii” desăvârșiți, care au întocmit GREȘIT proiectul tehnic.
Noroc cu cei de la Comisia Europeană, cărora, cel mai probabil, li s-a făcut milă de Lugoj și, poate – poate, o parte din bugetul acestei investiții va fi propus pentru etapizare prin Programul Regional Vest, al Agenției pentru Dezvoltare Regionala Regiunea Vest.
Așa NU se mai poate! Lugojul are nevoie de profesioniști, oameni cu experiență, nu de amatori și de proiecte făcute pe genunchi.
Nicolae SILADE

Lasă un răspuns