
După ce a lucrat cu Faydee, cel mai în vogă artist australian, cunoscut pentru super-hituri că „Lullaby”, „Can’t let go” sau “Laugh until you cry”, lugojeanul Cristea Cătălin revine cu o colaborare nouă. De această dată Massy a colaborat cu Alexandra Stan, una dintre cele mai cunoscute românce în întreaga lume.
Cunoscutul lugojean a colaborat cu Criss Blaziny şi Alexandra Stan pentru noul lor single „Au gust zilele” care a strâns într-o săptămână de la lansare peste un milion de vizionări şi este no.1 în cele mai populare videoclipuri ale momentului pe YouTube România.
Alexandra Stan este cunoscută datorită piesei „Mr. Saxobeat”, care s-a bucurat de un succes internaţional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puţin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de ţări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie şi în top
30 în Australia, Canada şi Statele Unite.
Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit Saxobeats. Acesta a fost un succes comercial, clasându–se în Top 40 al albumelor în ţări precum Germania, Finlanda sau Elveţia, în Japonia ajungând în Top 20.
AL PRESS
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns