Lugojeanul George Pavel, primul dirijor al Filarmonicii „Banatul” (3)

Cu doi ani înainte de sosirea sa la Timişoara, în 1935, semnatarul unor note informative (iscălit cu pseudonimul Eusebius), inserate în coloanele hebdomadarului timişorean „Fruncea” (II, 18, 1935, 3), deplângea soarta ingrată a lui Pavel, după retragerea subvenţiei acordate Conservatorului şi Filarmonicii din Cernăuţi: „Dirijorul Gheorghe Pavel, lugojeanul mult sărbătorit la Viena şi Berlin, actualmente îşi împarte timpul între Conservator şi Orchestra Filarmonică din Cernăuţi, unde, fără subvenţii pompate de pe la Primării, desfăşoară activitate dirijorală, violonistică şi profesorală nu numai spre fala noastră, a bănăţenilor, ci spre mândria întregii Românii”.

La Timişoara a avut o prezenţă episodică, în calitate de invitat, în toamna anului 1937, la catedra de vioară a Conservatorului Municipal, rămasă vacantă după pensionarea lui Béla Tomm (un muzician care a înnobilat viaţa culturală timişoreană interbelică, prin obstinaţia şi dăruirea cu care a promovat genul cameral), şi la cea de orchestră, de unde a demisionat însă în iarna aceluiaşi an (obţinând transferul la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj), catedra de orchestră fiind preluată de Vasile Ijac, cooptat în corpul profesoral al Conservatorului timişorean, în urma unui concurs, în toamna anului 1936.

A început fructuoasa colaborarea cu Opera Română din Cluj, la pupitrul dirijoral, în stagiunea 1937-1938 (a dirijat doar un concert simfonic), continuată în stagiunea 1938-1939, când a dirijat, de asemenea, un concert simfonic, dar şi spectacole în premieră cu operele Kir Ianulea de Sabin Drăgoi şi Rigoletto de Verdi. Detaşarea la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj şi debutul la pupitrul Operei Române au fost consemnate şi în media timişoreană, sensibilă la parcursul artistic al dirijorului bănăţean: „Distinsul muzician bănăţean, profesorul Gheorghe Pavel, care a fost detaşat de Ministerul Educaţiunii Naţionale la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, ca titularul claselor de muzică de cameră şi orchestră, a dirijat un concert la Cluj şi la Iaşi şi o audiţiune şcolară cu orchestra Academiei din Cluj, afirmându-se, după cum scriu ziarele din Cluj, ca cel mai destoinic dirijor al Ardealului. În urma grandiosului succes repurtat cu Orchestra Simfonică din Cluj, D-Sa a fost numit dirijor al Operei Române” („Fruncea”, V, 20, 1938, 6).

A fost angajat ca prim-dirijor al instituţiei lirice clujene începând cu stagiunea 1940-1941 (după ce evoluase pe post de concertmaistru în orchestra instituţiei clujene), odată cu debutul tristului episod al bejeniei artiştilor ardeleni la Timişoara, după Dictatul de la Viena, unde i-a avut colegi pe Mircea Popa, Leontin Anca, Eugen Lazăr, dr. Maximilian Săveanu şi, pentru scurtă vreme, pe Zeno Vancea. În decursul celor nouă stagiuni petrecute la pupitrul dirijoral al Operei Române clujene, în calitate de colaborator sau dirijor titular (activa, în paralel, şi ca profesor de vioară la Conservatorul din Cluj-Timişoara), George Pavel a dirijat spectacole cu oratoriul Omul de Filaret Barbu şi pantomima Ivan Turbincă, de Vasile Ijac (premiere), Rigoletto, Aida, Trubadurul, La Traviata, Faust, Tosca, Bal mascat, Madama Butterfly, Martha, Lucia de Lammermoor, Fidelio, Evgheni Oneghin, Liliacul, Năpasta, precum şi o suită de concerte simfonice, în decursul a şapte stagiuni.

Constantin-T. STAN