
Omul de afaceri Gabriel Olariu a participat recent la „Micul dejun cu rugăciune”, o manifestare tradițională, extrem de importantă în SUA.
Anul acesta, evenimentul a adunat 1.300 de participanți din întreaga lume, ocazie cu care au ținut discursuri diverse personalități, printre care președintele Statelor Unite, Regele Hussein al Iordaniei și Vladimir Zelensky. Au fost prezenți și o serie de ambasadori importanți pentru libertatea religioasă.
„Am fost invitați ca să ne rugăm lui Dumnezeu pentru fiecare țară în parte, deci și pentru România și pentru români. Și fiind aici, am rostit de cât mai multe ori, la fiecare întâlnire: Romania, Romanians, Banat Caransebes Airport!”, a declarat Gabriel Olariu pentru caon.ro.
În cadrul evenimentului, Gabriel Olariu a avut ocazia să-l întâlnească acolo, printre alții, și pe fostul premier britanic Boris Johnson, cu care a dialogat câteva minute.
„Întâlnirea mea cu Boris Johnson nu a fost una privată, a fost în cadrul conferinței la care am participat și care avea ca temă războiul din Ucraina. Eu am fost acolo în calitate de ONG-ist din România și am prezentat inițiativele noastre.
După cum știți, administrăm un centru de conferințe și un centru de zi pentru tineret, la Surduc, precum și Biserica „Pâinea Vieții” din Lugoj, unde am primit și ajutat aproximativ 360 de refugiați, tineri și bătrâni, de când a început conflictul din Ucraina.
Scopul meu a fost să informez America despre activitățile realizate în România. Întâlnirea a inclus și alți politicieni cu alte subiecte de discuție”, a declarat Gabriel Olariu pentru Lugojeanul.ro
Vorbitorii au abordat subiecte politice și religioase legate de Ucraina. „Micul dejun cu rugăciune” este organizat în fiecare an, în prima joi din februarie.
Deși în trecut, până la pandemie, se adunau până la 3.000 de persoane din întreaga lume, anul acesta au fost doar 1.300 de participanți prezenți fizic.
Evenimentul religios a fost organizat de creștini și a avut reprezentanți ai tuturor religiilor, inclusiv creștini, musulmani și evrei.
Nicolae SILADE
Lasă un răspuns