Lugoj, o identitate pierdută

Augustin BERCEAN

Pentru lugojenii vechi, orașul în care s-au născut și-a pierdut demult originalitatea și frumusețea de odinioară. Atmosfera vibrantă parcă s-a estompat, iar diversitatea etnică, cea care îi dădea identitatea, a rămas doar o amintire. Și asta fără ca mulți dintre noi să conștientizăm cu adevărat ce s-a întâmplat. Cunoașterea adevărului istoric ar trebui să fie o prioritate pentru orice națiune, chiar dacă acest adevăr nu e în rezonanță cu multe dintre valorile pe care ni le-am atribuit, ca popor, de-a lungul vremii…

După Marea Unire din 1918, dar mai accentuat după „instalarea” regimului comunist, Lugojul, un oraș multietnic cu o identitate complexă și valoroasă, a intrat într-un proces lent, dar ireversibil, de transformare. Dintr-un centru cultural și economic în care șvabii, maghiarii și evreii contribuiau, alături de români, esențial la prosperitatea orașului, Lugojul a ajuns astăzi un oraș în care aceste comunități au dispărut aproape complet. Din păcate, acest fenomen nu a fost întâmplător, ci a fost rezultatul unor politici administrative, economice și sociale, care au favorizat asimilarea și migrarea masivă.

Distrugerea unui echilibru multietnic

Recensământul din 1930 (când Lugojul deja aparținea, de mai bine de 10 ani, României Mari) arăta o diversitate etnică importantă în Lugoj: românii, deși cei mai numeroși (43,3%), nu depășeau jumătate din populație. Maghiarii reprezentau 21,9%, germanii 24,9%, iar evreii 5,6%. Astfel, românii nu constituiau decât o pondere minoritară în raport cu celelalte grupuri etnice. În schimb, în recensămintele din 2011, românii au ajuns la 79%, iar maghiarii au scăzut la 6,8%, germanii la 1,9%, iar evreii aproape au dispărut. În cel din 2021, numărul maghiarilor și germanilor s-a înjumătățit…

În perioada interbelică, Lugojul se bucura încă de o diversitate etnică deosebită, fiecare comunitate având un rol bine definit în dezvoltarea orașului. Abia după instaurarea regimului comunist în România, presiunile asupra comunităților non-românești s-au intensificat. Evreii au emigrat masiv în anii ’50. Și șvabii bănățeni au fost „încurajați” de autoritățile române să plece, mai ales începând cu anii ’70, odată cu încheierea acordurilor dintre România și Germania de Vest. În loc să protejeze aceste comunități, cu care împreună am modelat forma acestui oraș, statul român a privit, la timpul respectiv, plecarea lor ca pe o soluție convenabilă.

Șvabii au fost, în scurta lor istorie în acest oraș, elementul de stabilitate economică și socială al Lugojului. Ei au implementat un model de organizare bazat pe muncă, disciplină și respect pentru comunitate. În mare parte datorită lor, Lugojul a fost un oraș bine organizat, dezvoltat, cu clădiri solide și o infrastructură care depășea multe alte orașe din România interbelică. „Lugojul German”, partea orașului situată pe malul stâng al Timișului, este o mărturie a acestei moșteniri.

La fel, un rol esențial în dezvoltarea Lugojului l-a avut și comunitatea maghiară, atât în industrie, cât și în cultură. Maghiarii erau proprietarii multor manufacturi și ateliere meșteșugărești, contribuind direct la economia locală. În plus, prin școlile, teatrele și publicațiile lor, au adus un plus de valoare culturală orașului. În prezent, mulți dintre maghiarii rămași în Lugoj se declară parte a unor familii mixte, ceea ce duce la o trecere inevitabilă și ireversibilă spre identitatea românească. Astfel, în doar câteva generații, o comunitate puternică a fost redusă la un procent nesemnificativ.

Un oraș păstrat numeric, dar nu etnic

Interesant este faptul că, deși Lugojul nu a cunoscut o depopulare extremă, structura sa etnică s-a modificat radical. Acest lucru s-a datorat și industrializării masive din epoca comunistă, fapt ce a atras forță de muncă din zona rurală din jurul orașului, dar și din alte regiuni ale României. Existența unei mari unități de armată a adus numeroase cadre militare, care s-au stabilit aici definitiv. Astfel, orașul și-a menținut un număr relativ constant de locuitori, însă diversitatea etnică, cea care îi dădea farmec și vitalitate, a fost pierdută aproape complet.

Un eșec al statului român?

Lugojul de astăzi este un oraș românesc aproape în totalitate. Dar este doar o realitate, nu un triumf. Este rezultatul unui proces de distrugere a identității unui oraș. În loc să protejeze și să valorifice contribuția șvabilor, maghiarilor și evreilor, România a lăsat ca aceste comunități să fie eliminate prin emigrare și asimilare.

Lugojul, cândva un model de conviețuire multiculturală, a devenit un oraș cu o singură identitate etnică, dar cu o moștenire culturală și economică profund afectată. O identitate pierdută și, ce este mai trist, uitată.

Este evident că multiculturalitatea de care s-a bucurat cândva acest oraș nu va mai exista. Ea este doar o pagină din istoria Lugojului, pe care, din păcate, s-a așternut praful. Tot ce mai putem face ar fi să încercăm să conservăm măcar zestrea arhitecturală. O zestre care atestă apartenența noastră la civilizația central-europeană și nu la balcanismul actual…