Lugoj, 12-13 Mai 2017 – o ediție jubiliară a Concursului Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Instituit în primăvara anului 2013, Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, un unicat în istoria muzicii instrumentale culte lugojene, s-a bucurat, de-a lungul celor patru ediții, de o participare numeroasă și, deopotrivă, selectă.

Organizatorii au fost onorați de prezența unor mici pianiști din Arad, Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Reșița, Deva, Petroșani, Hunedoara, Târgu Jiu, Alba Iulia, Reghin, Stoenești (Argeș), Găgeni (Prahova), Câmpulung, Focșani, Craiova, București, dar și din afara fruntariilor României: Republica Serbia (Vârșeț), Republica Moldova (Chișinău), Franța (Paris), Elveția (Zürich), SUA.

Juriul a fost alcătuit din personalități ale artei pedagogice și interpretative naționale și internaționale: Vanda Albotă (Academia de Muzică din Berlin), Dana Paul Giovaninetti (Conservatorul din Argenteuil-Paris), Sorin Dogariu (Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara), Katalin Fekete (Școala de Muzică „Erkel Ferenc” din Gyula), Carmen Schöner, Elisabeta Taurel. În decursul celor patru ediții, Marele Premiu și Trofeul „Clara Peia” au fost cucerite, în ordine cronologică, de Fabiani-Gabriel-Andrei Prcsina (Petroşani), Miriam-Natalia Linul (Arad), Christian Pantelei (Chişinău – Republica Moldova) și Emanuela Șerbănați-Villalva-Briones (Reghin) – interpreți de excepție care au conferit strălucire concursului, confirmând, ulterior, pe scenele unor importante competiții similare, eclatantul nivel al măiestriei lor interpretative.

Au fost și vor fi alături de noi, ca parteneri oficiali, media și generoși sponsori, Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local al Municipiului Lugoj, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Rotary Club Lugoj, Honeywell Life Safety Romania SRL Lugoj, Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim, Asociația „Compania Volutarte” Timișoara, Cargo Com Parc SRL Lugoj, Ansamblul Cameral „L’Écho du Danube” Karlsruhe, „Actualitatea” Lugoj, Radio Timișoara, Radio Reșița, „Redeșteptarea” Lugoj, Ten TV și Nova FM Lugoj, „Ziua de Vest” Timișoara, „Cetățeanul” Lugoj, Go Media Lugoj, Editio Musica Budapest, Clubul de Jazz & Blues „English Pub” Lugoj, Clubul „Rotaract” Lugoj, Asociația „Foa Fusion of Arts” Lugoj, Casa de Cultură a Sindicatelor Lugoj.

Au fost acordate, cu maximă generozitate, numeroase premii, care au răsplătit excelența interpretativă. A impresionat deosebitul suport logistic și financiar oferit de reprezentanții unor culte de diferite confesiuni (adventistă de ziua a șaptea, ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, reformată, baptistă, penticostală, mozaică), firme și persoane private, asociații, politicieni, care au fost aproape de micii interpreți, viitori ambasadori culturali ai României.

Cea de-a V-a ediție, jubiliară, va avea loc în perioada 12-13 mai 2017. Sperăm într-o optimă coordonare a membrilor comitetului de organizare cu factorii decizionali din administrația publică locală, pentru a continua cu succes un demers cultural major, care sporește prestigiul municipiului nostru, orașul muzicii.

Noul pian de concert (un Yamaha nou cu coadă medie), pe care se va desfășura Gala Laureaților, achiziționat de Primăria Municipiului Lugoj anul trecut, în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, se constituie într-un dar de preț, oferit cu generozitate publicului larg și elitelor culturale lugojene, naționale, dar și universale, care vor dori să poposească, de acum înainte, în urbea lui Vidu, mirifica noastră așezare, pe caldarâmul căreia au pășit, de-a lungul timpului, adevărați apostoli ai muzicii: Franz Liszt, Pablo Casals, Béla Bartók și George Enescu, patriarhul muzicii românești. Glasul unei așezări cu o unică vocație muzicală va putea fi exprimat, de acum înainte, limpede, strălucitor, totodată ademenitor și cuceritor.

Prof. dr. Constantin-T. STAN,
director artistic, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.