Liberali lugojeni de altădată – icoane ale spiritualității românești (1)

IOAN VIDU

Dincolo de uriaşa dimensiune culturală a personalităţii sale, Ioan Vidu (1863, Mânerău – 1931, Lugoj) a fost un activ şi devotat membru al cetăţii, Lugojul său iubit, şi în plan civic şi politic. Mare admirator al lui Ion I. C. Brătianu, Ioan Vidu a deţinut funcţia de consilier al urbei de pe malurile Timişului, din partea PNL, apoi, după moartea cărturarului George Popovici, protoiereul de pioasă aducere-aminte (membru corespondent al Academiei Române), a preluat preşedinţia organizaţiei locale a partidului. În panegiricul rostit cu prilejul trecerii sale la Domnul (7 februarie 1931), dr. C. Corneanu transmitea publicului lugojean îndoliat un vibrant mesaj în numele Partidului Naţional Liberal:

„La plinirea vremii pe care, cu sufletul înălţat şi neîntinat de parvenire, a tradus-o în fapte de bronz, pilduitoare pentru această generaţie puţin înţelegătoare a rostului ei, Ioan Vidu, sfios şi modest, se înşiruie sub stindardul politic al lui Ion I. C. Brătianu. Această mărturisire de credinţă a lui, în zorile vieţii noastre politice din România Mare, a fost un preţios talisman pentru Ion Brătianu în sforţările sale uriaşe pentru întregirea acestei provincii româneşti.

N-a primit onoruri, n-a primit situaţii. A primit numai, după moartea tovarăşului său de lupte şi suferinţe, prota Lugojului – un alt vizionar al ideii bănăţene –, prezidenţia organizaţiei naţional-liberale din Lugojul său atât de drag. […] PNL şi şeful său, dl I. G. Duca, se închină cu smerenie, recunoştinţă şi admiraţie memoriei veşnice a lui I. Vidu. Erou a fost şi o să mai fie!”

Apartenența la PNL a fost evocată, cu prilejul morții sale, și în presa bucureșteană:

„Ioan Vidu era admirator și amic al familiei Brătianu. Întors de la Iași […],  este ales președinte al organizației liberale locale. Nu era ocazie în care inimosul «taică» să nu țină vreo cuvântare, în toate împrejurările. În calitate de președinte al organizației, împreună cu dl dr. G. Popovici, a pus bazele Partidului Național Liberal din acest județ. Deși istovit de boală, al cărei deznodământ a fost fatal, a luat parte la inaugurarea clubului, cu care ocazie a ținut o frumoasă cuvântare, aducând elogii «regățenilor», ce ne-au dezrobit” (Ion Ionescu, în „Universul”, nr. 38/ 1931).

O emoționantă mărturisire a admirației pentru „omul celor mai dulci cântări românești” (cum a fost alintat de marele Iorga) i-o datorăm unei aristocrate a efervescentei vieți culturale lugojene: Olimpia Teodoru, directoarea Liceului de Fete „Iulia Hasdeu”, membră a Societății Scriitorilor din Regatul Român:

„Reîntors la Lugoj [după studiile efectuate la Iași], își întemeiază un cămin, cuib cald, sărac în bunuri materiale, dar binecuvântat de Dumnezeu, scăldat în poezie, iubire și armonie, în fața apelor Timișului, unde, la răsăritul soarelui, se închină, și sub lumina lunei se inspiră.

În 1906 se duce, cu corul său, Corul «Vidu», la Expoziția Generală din București, rostind acele memorabile cuvinte: «dărâma-s-ar odată Carpații, să putem trece fără pașaport, noi la voi, și voi la noi!»

Îl aude regele Carol I, în Arenele Romane, unde Corul «Vidu» cântă compoziția maestrului Preste deal, închinată Societății Muzicale «Carmen». Îl poftește în audiență, o oră, și, vorbindu-se despre negocierile de împăcare româno-maghiare căzute, regele zice: «ungurii vor mai da, românii vor mai lăsa, și lucrurile se vor împăca!» «Nu, Măria Ta, răspunde cântărețul de pe țărmul Timișului, drepturile unui popor nu se cerșesc cu pălăria în mână, se cuceresc cu sabia!»

Așa a simțit, așa a vorbit, așa s-a împlinit… Regele, mișcat – i se spunea adevărul fără ocol –, îl decorează cu «Bene Merenti cl. I», strângându-i călduros mâna, la despărțire, și recomandându-i trenul cel mai bun.

S-a întors maestrul și-a continuat – prin cântec – opera de înfrățire, de unificare a neamului său…

[…] Fericit, Ioan Vidu! Și-a legat numele nu numai de opera-i artistică, dar și de o măreață personalitate morală! Neprihănită viață, închinată toată țării, neamului, frumosului, cinstei, adevărului, familiei, societății. În pulsațiunile inimii lui a vibrat năvalnic ritmul celor mai înalte aspirațiuni de ideal, patrie, onoare. În chipul lui cezarian sălășluia sufletul patricianului roman: un Cato. Sărac și modest a trăit în viață Vidu, sărac coboară în mormânt, când ar fi putut fi milionar”.

actualitatea Ion Vidu lugoj

Constantin-T. STAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.