Leul a intrat în luna Patimilor

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Creșterea salariului minim, promisiunile făcute de ministrul Muncii privind majorările salariale și alte bonusuri pentru cei peste 1,1 milioane de bugetari, în condițiile în care încasările Trezoreriei au început să scadă, semnalizând astfel depășirea deficitului asumat de 3%, au reprezentat tot atâtea motive pentru piață să dorească să ”scape” de lei.

La rândul lor o multitudine de factorii externi au capacitatea de a afecta leul. Rezerva Federală americană urmează să majoreze dobânda sa cheie, ceea ce face dolarul mult mai atractiv pentru plasamente. În Europa urmează alegeri parlamentare în Olanda urmate de cele prezidențiale din Franța, care pot fi câștigate de candidații euro-sceptici, populiști, ce ar putea conduce la noi sciziuni în Uniunea Europeană.

Perioada a debutat cu o medie de 4,5362 și s-a încheiat la 4,5538 lei, maxim al ultimilor aproape cinci ani, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,546 și 4,556 lei.

Se pare că BNR nu consideră drept îngrijorătoare evoluția actuală a leului. De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu atrăgea recent atenţia că „în următoarea perioadă nu prea este spaţiu de aprecierea leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc“.

La rândul ei, Ágnes Nagy, membru în consiliul de administraţie al BNR, a afirmat că România se confruntă, la nivel microeconomic, cu tensiuni generate de indisciplina fiscală şi de lipsa unor măsuri fiscale echilibrate, în ciuda unei stabilităţi la nivel macroeconomic, iar Guvernul nu a luat suficiente măsuri anti-ciclice pentru a întări economia în eventualitatea unei noi crize economice.

Este posibil ca BNR să permită euro să urce spre 4,6 lei sau chiar să treacă de acest prag psihologic, pentru a regla diferenţialul dintre salariile mărite și productivitatea munci, dar și pentru a impulsiona exporturile românești și încetini ritmul de creștere a importurilor.

În opinia celor de la ING Bank euro ar urma să fluctueze în următoarele zile între 4,52 și 4,56 lei iar o analiză Erste estimează că moneda unică ar putea crește la sfârșitul anului la 4,62 lei.

Cursul dolarului american a crescut la 4,3105 lei, maxim al ultimelor două luni, dar a încheiat perioada la 4,2673 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,249 și 4,271 lei.

Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,069 și 1,083 franci/euro iar cursul a fluctuat între 4,2296 și 4,2541 lei. Media de la sfârșitul perioadei a fost stabilit la 4,2343 lei.

Chiar dacă economia SUA a creat în februarie 235.000 de locuri noi de muncă iar rata şomajului a coborât la 4,7% în aceeași lună, perechea euro/dolar a crescut la finalul perioadei la 1,0715, față de un minim de 1,0525 dolari.

Această evoluție a fost influențată de discursul optimist al președintelui BCE, Mario Draghi, privind efectele pozitive ale programului european de stimulare a economiei, prin injecții lunare de lichiditate și alte măsuri monetare.

(Analiza cuprinde perioada 7 – 13 martie​ 2017)

Radu GEORGESCU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.