După aproape șase luni de stabilitate a cursului, la care au contribuit desele „reglaje” ale BNR, presiunea acumulată în piața locală dar și creșterea aversiunii față de risc pe cele internaționale, au adus o nouă perioadă de depreciere pentru leu.
Media euro a crescut luni la 4,8838 lei, după alte trei recorduri consecutive, deprecierea leului față de începutul anului fiind de 0,3%. Tranzacțiile s-au realizat la începutul săptămânii în culoarul 4,882 – 4,888 lei.
Scăderea leului este mai mică decât a altor monede din regiune, care au avut de suferit din cauza ieșirilor de capital speculativ. În perioada analizată, media zlotului a pierdut în fața euro circa 1,26% iar forintul s-a depreciat cu 1,35%.
Se pune întrebarea care este următoarea rezistență care va fi protejată de către BNR. 4,89 lei/euro? 4,9 lei/euro? Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, anticipează în ultima sa prognoză de iarnă, o medie anuală pentru euro de 4,89 lei/euro în 2021, în timp ce membrii CFA România anticipau în sondajul din ianuarie o valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,9208 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni o valoarea medie de 4,9742 lei/euro.
Problemele cu care se confruntă economia României a impus BNR luarea unor decizii de excepție. Pentru contracararea eventualelor mișcări speculative, ea are la dispoziție până în martie 2022, se poate împrumuta de la BCE, prin intermediul unei linii repo, în valoare de până la 4,5 miliarde euro.
Îmbunătățirea pieței muncii muncii din SUA, unde au fost create 379.000 noi slujbe, au apreciat moneda americană la 1,1859 dolari/euro, maxim al ultimelor trei luni, chiar dacă Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a declarat joi că „nu avem nicio intenție de a crește ratele dobânzii până la îndeplinirea acestor condiții” (stabilitatea prețurilor și reglarea pieței muncii, n.red.). Cursul dolarului a crescut luni la 4,1118 lei, față de 4,0341 lei la jumătatea perioadei.
Moneda elvețiană s-a depreciat până la 1,108 – 1,114 franci/euro iar cursul a coborât până la 4,3880 lei pentru ca la finalul perioadei să fie stabilit la 4,4060 lei.
Rapiditatea cu care se desfășoară vaccinarea în Marea Britanie a făcut ca media lirei sterline să urce la finalul perioadei la 5,6917 lei.
Reducerea plasamentelor în metal galben au provocat scăderea unciei până la 1.689 – 1.706 dolari, evoluție care a făcut ca prețul gramului de aur să alunece în perioada analizată de la 227,1710 la 223,0612 lei, luni el fiind stabilit la 223,8171 lei..
Indicii ROBOR au revenit pe creștere, după două luni de scădere constantă. Valorile sunt totuși mai coborâte decât cele de anul trecut, influențate de deciziile de politică monetară ale BNR.
Dacă la începutul anului trecut indicele la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,19% el a coborât la 2,03% la finalul lui 2020. Decizia BNR de a aduce dobânda-cheie la 1,25% a împins indicele spre 1,50%, însă la începutul acestei săptămâni el a stagnat la 1,70%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat luni la 1,74% iar indicele la 12 luni a coborât de la 1,76 la 1,75%.
Bitcoin a fluctuat pe parcursul săptămânii trecute în culoarul 45.800 – 52.500 dolari. La finalul perioadei, cotațiile erau pe platforma integratoare WorldCoinIndex de 49.300 – 51.800 dolari.
(Analiza cuprinde perioada 1 – 8 martie 2021)
Radu GEORGESCU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns