În Piața Victoriei din Lugoj se află un rondou, unde a fost plasată o cruce de marmură cu următoarea inscripție: „În acest loc, la 20 decembrie 1989, a fost abolit comunismul în Lugoj”.
Pornind de la această inscripție, ne punem întrebarea firească: Câți dintre cei născuți la Lugoj după 1990 știu ceva despre eroismul lugojenilor?
În acele zile, prin curajul celor care locuiesc în acest oraș, Lugojul a intrat în istorie ca al doilea oraș liber de comunism și de atunci această sfântă zi de 20 decembrie a devenit „Ziua Lugojului”.
În fiecare an, de Ziua Lugojului, revoluționarii se adună la Ceasul Electric, locul de unde a început revoluția în Lugoj. Se reface traseul istoric și se depun coroane și jerbe de flori la crucea din fața Primăriei, la crucea de lângă OMV, la monumentele revoluție din fața unităților militare de pe strada Timișorii, la Cimitirul Eroilor din Cimitirul Ortodox de pe strada Făgetului și la Cimitirul Catolic.
În fiecare an se comemorează eroii revoluției din Lugoj: Valentin Rosada, Daniel Brocea și Norbert Pongratz. Fie pomenită veșnic memoria celor trei tineri, care prin sânge au consfințit victoria revoluției.
Dintre toți primarii pe care i-a avut Lugojul, doar Claudiu Buciu a interzis comemorarea eroilor, toți ceilalți au înțeles momentul în care Lugojul a intrat istorie.
Noul primar ales în 2024, Călin Dobra, a restabilit această zi a Lugojului pentru ca și tinerii născuți după 1990 să înțeleagă că anumite libertăți au fost câștigate cu jertfe de sânge. Și astfel, istoricii au recunoscut importanța acestui oraș prin stabilirea AXEI REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989: Timișoara, locul de unde a început Revoluția din Decembrie 1989, Lugojul – locul de unde revoluția s-a propagat în celealte orașe-martir ale Revoluției și Bucureștiul – locul unde s-a consfințit Victoria libertății.
Prin grija primarului Călin Dobra a fost organizată și o expoziție tematică despre aceste momente istorice, cu fotografii din acele zile și cu difuzarea unui film.
La expoziție, organizatorii au fost contactați de doamna Silvia Gheleșian, director la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Lugoj, care a propus o lecție deschisă cu elevii claselor a XI-a și a XII-a, pentru a prezenta istoria Revoluției din Lugoj și un film despre acest eveniment important din istoria orașului. Astfel, joi, 16 ianuarie 2025, la sediul liceului din Lugoj, a avut o întâlnire emoționantă între Nicolae Toma, revoluționar cu rol determinant la Victoria Revoluției din Lugoj, și elevii celor două clase.
După 1990, Nicolae Toma s-a făcut remarcat și ca jurnalist și a scris mai multe cărți despre Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj. Pe lângă elevi, au participat și profesori, iar emoția a pus stăpânire pe cei prezenți.
La final, a urmat o sesiune de întrebări, care au dovedit atât interesul elevilor pentru istoria orașului, dar și faptul că ei nu știu nimic despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și cum s-a câștigat libertatea acum 35 de ani.
„Nu îi învinovățim că nu știu și de aceea ne propunem să repetăm și la alte școli prezentarea unor momente din istoria recentă a Lugojului și despre eroismul celor care au ieșit în stradă în acele zile fierbinți”, a spus Nicolae Toma.
Pentru cititorii noștri, profesoara de istorie Emilia Ibrizi a spus următoarele:
„Astăzi am avut deosebita plăcere de a avea la liceul nostru pe Nicolae Toma, revoluționar și jurnalist, care ne-a prezentat un documentar despre evenimentele care au avut loc la Lugoj în perioada revoluției anticomuniste din decembrie 1989. În avanpremieră pentru școala noastră au participat elevii și colegii profesori, directorii liceului și am avut marea bucurie de a observa interesul deosebit pe care elevii noștri l-au manifestat. La școala noastră ne străduim să punem în valoare ineditul, să realizăm activități atractice pentru elevii noștri care să cunoască inclusiv istoria orașului nostru, istoria regională pe lângă istoria noastră ca națiune sau istoria lumii în care existăm”.
Lorena OTESCU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns