În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior, într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.
Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită la Lugoj printr-un simpozion organizat de către Muzeul de Istorie și Etnografie Lugoj, Batalionului 183 Artilerie „General Ion Dragalina” și Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”.
Evenimentul a fost găzduit de Cercul Militar Lugoj.
Au fost susținute comunicări de către: prof. dr. Aurelian Sima, dr. Răzvan Ioan Pinca – „Momente premergătoare actului de la 24 ianuarie 1859”; eleva Lisa Popescu (Colegiul Brediceanu) – „Rolul adunărilor ad-hoc în declanşarea actului unirii”; prof. Dumitru Suciu – „Poziţia bănăţenilor vizavi de Unirea din 1859”; col. Ion Teca – „Atitudini ale participanţilor la procesul de unificare statală din 1859”; dr. Anda Maria Neagoe – „Medicii și Mica Unire”; Alexandru Popescu – „Dubla alegere a lui Cuza”; prof. Florin Bombescu – „Ecoul Unirii din 24 ianuarie 1859”.
La un moment dat, col. Ion Teca, comandantul Garnizoanei Lugoj, în acelaşi timp şi moderatorul simpozionului, a folosit expresia “au luat-o-n freză”. Sincer să fiu, eu cunosc semnificaţia ei numai în limbaj argotic. Vreau să cred că distinsul comandant a folosit-o fie într-un limbaj militar codificat, fie într-unul elevat, de înaltă ţinută academică, ţinută pe care, spre ruşinea mea, eu nu am atins-o încă.
Prin varietatea şi documentaţia materialelor prezenate, putem aprecia, fără riscul de a greşi, că a fost un simpozion foarte reuşit, care a marcat un moment crucial al istoriei neamului românesc, simpozion la care a participat o asistenţă numeroasă, formată din elevi, cadre militare active, în rezervă şi alţii.
Mircea ANGHEL
Lasă un răspuns