La primul număr al publicației noastre nu purtam deloc ochelari. Asta era în 18 martie 1997. Astăzi, la numărul 1000, port nu una, ci două perechi de ochelari, una pentru fază lungă, alta pentru fază scurtă, sau, cum spune colegul nostru Mircea Anghel, o pereche pentru vorbit și alta pentru privit.
La primul număr al săptămânalului nostru aveam 41 de ani, acum mă îndrept cu viteză spre 60 de fire albe. Nu aș vrea să fac un bilanț al timpului care s-a scurs de la primul număr, dar pot spune că o bună bucată din viață mi-am petrecut-o la ziar, că am avut mulți colegi care mi-au devenit prieteni, mulți prieteni care mi-au devenit colegi, dar și dușmani care mi-au devenit prieteni, deși eu nu am dușmănit pe nimeni niciodată. Toți, însă, oameni unul și unul.
Între timp, cum se întâmplă în viață, unii au plecat, în alte părți, în alte țări, sau pe drumuri fără de întoarcere. Nu pot să nu-i amintesc aici pe Claudiu Buciu-Bazalt, Ion Mitroi sau Constantin Buiciuc, cel care, în redacția noastră, s-a simțit mai acasă decât acasă.
Chemat fiind la publicații unde putea să fie mai bine plătit, Constantin Buiciuc îmi spunea că nu va părăsi Actualitatea. Și nu a părăsit-o nici după ce a plecat la Domnul, pentru că el este mereu în actualitate și în fiecare zi îl simțim alături de noi.
Primul număr l-am redactat într-un sediu provizoriu din incinta Școlii Populare de Arte, pus la dispoziție de un alt mare dispărut, Remus Tașcău, următoarele în incinta Asirom, deasupra de BRD, într-un spațiu închiriat de Ștefan Nyerges, un om minunat, plecat și el într-o lume mai bună, iar aceste rânduri le scriu în fosta casă Derșidan, celebrul fotograf de altădată al lugojenilor.
Întru memoria lor, Actualitatea de azi, cu sprijinul dumneavoastră, mi-aș dori să rămână în actualitate.
Nicolae SILADE
Distribuie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns