Istoria unităților militare din Garnizoana Lugoj, la 280 de ani. (1745-2025) Regimentul 4 Dragoni (cavalerie) „General Leopold al 2-lea” (1745 – 1850)

Cazarma cavaleriei austriece. În anul 1740, generalul austriac Franz Anton Leopold Pony, guvernator al Banatului, a ordonat construirea de cazărmi pentru trupele austriece. Astfel, în Lugoj a fost construită prima cazarmă (unde este acum brutăria Ardelean), în care a staționat timp de 100 de ani, Regimentul 4 Dragoni (cavalerie) „General Leopold al 2-lea”.

Comandant al regimentului în anul 1745 a fost colonel Leopold Freiherr. Regimentul 4 Dragoni (la înființare în sec.XVII regimentele de dragoni austriece erau denumite „infanterie călăreață”) a fost unitate de luptă tactică cu un efectiv de 1100 de militari, unde erau încadrați și români din Lugoj și împrejurimi, alături de austrieci, unguri, croați, germani s.a. din imperiu. Regimentul a  participat la război împotriva turcilor în anul 1782, la cucerirea Belgradului în anul 1789, și alături de ruși la înfrângerea revoluționarilor unguri din anul 1849 în Transilvania.

Regimentul a avut tradiții militare de luptă și a părăsit cazarma în anul 1850 (de la înființare până la Primul Război Mondial regimentelor austriece l-i se modificau des numerotarea). Surse: Istoria unităților militare din garnizoana Lugoj, 1695 – 2024, Biblioteca Municipală Lugoj. (V. H.)


Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.