Își mai amintesc managerii proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii că la Timișoara a existat o Revoluție? (1)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan Perjovschi langa tramvai in Piata Libertatii din Timisoara, duminica 19 februarie 2022. Sebastian Tataru / SEBATATARU.RO

Constantin-T. STAN

Am așteptat, cu interes legitim (am urmat cursurile liceale la Timișoara și am ajuns să cunosc și să înțeleg mirificele taine culturale ale așezării), deschiderea festivă a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Un proiect stângaci mediatizat, cu echipe manageriale care s-au succedat (pe fondul unor fricțiuni între diferite grupări) în urma unor demisii (retragerea lui Ioan Holender a atentat decisiv la valențele profesionalismului managerial), amalgamat cu idei, uneori fanteziste și banale, de import.

Oameni lipsiți de imaginație, unii, probabil, cu studii de specialitate precare (încropite din mers), și-au asumat rolul de diriguitori culturali ai unei metropole cu un bun renume, fiind, evident, depășiți. Ca gazdă, Timișoara trebuia să ofere Europei caratele propriului tezaur cultural, acumulat de veacuri, cu specificul său multicultural, multietnic și multiconfesional.

Din ceea ce am observat în primele zile, cei care și-au asumat rolul de amfitrioni (cu fonduri și onorarii generoase!), victime ale unui cosmopolitism rău înțeles, au oferit produse culturale din varii zone europene, fără a promova însă spiritul locului, străduindu-se să impresioneze prin efecte vizuale (jocuri de lumini și culori, mișcare și zgomote) la modă.

Cam așa au stat lucrurile la spectacolul inaugural din Piața Unirii, unde urechile mi-au fost agresate de icnete cu iz de cabaret, iar privirile, de scălâmbăieli ale unor figuranți cocoțați pe o macara.

Așteptam să fiu emoționat, poate cu o frază muzicală din cântecul lui Ilie Stepan, care să mă răscolească și să mă transpună în atmosfera Timișoarei de suflet, cea care, în urmă cu aproape 33 de ani, a dat, cu prețul vieții unor tineri, tonul prefacerilor democratice.

În paralel, pe scena Operei, oameni cu gulere scrobite, unii purtând frac și, probabil, lavalieră, asistau la un spectacol anost, lipsit de imaginație și fără relevanță locală sau zonală. Spre onoarea și probitatea sa profesională, constatând că „regele e gol”, Ioan Holender s-a retras din fotoliul de spectator, evitând ca numele său să fie asociat cu atmosfera parodică.

Enescu a interpretat la Timișoara, în decursul peregrinărilor sale artistice (între 1921 și 1943) Moto perpetuo de Ottokar Nováček (violonist și compozitor născut la Biserica Albă), pe care Orfeul moldav l-a promovat pe mari scene europene, și, ceea ce ar fi trebuit să se constituie într-un eveniment omagial al Timișoarei Capitală Culturală, Sonata a III-a pentru pian și vioară „în caracter popular românesc”, capodoperă a muzicii camerale universale (în 1927, la puțin timp de la prima audiție absolută ce avusese loc la Oradea).

Dar ceea ce conferă o importanță excepțională Timișoarei muzicale este împrejurarea finalizării Sonatei pentru pian op. 24 nr. 2. Un text olograf, inserat cu creionul pe un portativ unic în finalul manuscrisului, redactat în limba franceză, oferă o nebănuită dimensiune a lui Enescu-creatorul, care finalizase Sonata „dans la train, ce 2 Juillet 1925 avant Timișoara”. Au fost programate, cumva, în calendarul manifestărilor concertistice, cele două creații?

Pentru că zilele trecute l-am celebrat pe György Kurtág, corifeul muzicii de avangardă europene, la împlinirea celor 97 de ani de viață, ne reamintim câteva dintre trainicele sale legături cu Timișoara, unde maestrul a absolvit Liceul Piarist și a activat ca organist al bisericii reformate din Piața Sfânta Maria, unul dintre simbolurile Revoluției Române din decembrie 1989.

Se pare că cel mai titrat creator european, cu rădăcini pe plaiurile bănățene, îndrăgostit iremediabil de Eminescu și limba română, nu figurează pe afișele de concert ale manifestărilor incluse în calendarul proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană!

În final, o dilemă care persistă de ceva timp. Am amintit, cu obstinație, în câteva articole, necesitatea unui tandem cultural Timișoara – Lugoj. A inițiat cineva diligențe în acest sens?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.