Învățătura de minte [1203]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Soarele se plimba pe bolta cerească și era foarte mândru de carul său de foc. El arunca razele lui aurite cu multă plăcere în toate părțile, ceea ce pentru un nor negru era amărăciune.

„Aruncă-ți toate razele, tu, risipitorule, și apoi vei vedea tu cu ce vei mai rămâne”, îi spuse norul negru.

Și soarele devenea parcă din ce în ce mai darnic. Strugurii și celelalte fructe se coceau sub acțiunea razelor sale, iar plantele și animalele se bucurau de lumina și căldura lui.

„Lasă să fii răpit de tot și vei vedea cum ți se va mulțumi mai târziu pentru aceasta, când nu vei mai avea nimic”, îi spuse din nou norul negru.

Soarele își continua însă călătoria mai departe aruncând cu bucurie milioane de raze în stânga și în dreapta la toți aceia care aveau nevoie de ele.

Sosind apusul, soarele începu să-și facă inventarul razelor sale. Și iată, nici măcar una nu-i lipsea.

Cuprins de mirare, dar în același timp și de furie, norul negru dispăru din fața soarelui și se farâmiță în nori mici de gheață. Soarele însă cobora lent spre mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.