Întrebarea ce va fi pusă la Referendumul din 6-7 octombrie este legală și se referă STRICT la definiția căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie

Share Button

Odată cu anunțul organizării Referendumului, Guvernul României a precizat și întrebarea la care vor trebui să răspundă milioanele de români ce se vor prezenta la urne, în weekendul 6-7 octombrie.

Aceasta va fi: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”. Imediat, au apărut reacții de nemulțumire, afirmându-se că întrebarea ar fi manipulatorie, urmând să „ascundă” și alte legi adoptate de Parlament.

Avocatul Ana-Corina Săcrieru explică faptul că totul se face conform legii și că singura lege supusă aprobării publice este cea care consfințește schimbarea definiției căsătoriei din Constituția României.

„Referitor la întrebarea pusă cetățenilor la Referendum, ea nu poate fi decît aceea prevăzută strict în Legea 3/2000 de organizare a referendumului.

Mai precis, în art. 7 din această lege se prevede în mod expres: cetătenii au dreptul să răspundă cu da sau nu la întrebarea „sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”

Nu poate exista suspiciunea că întrebarea se referă la altceva decât legea de revizuire astfel cum a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial.

În cazul de față, singura lege de revizuire a Constituției este aceea a revizuirii art. 48 alin 1 din Constituție, în sensul înlocuirii termenului de „soți” cu „un bărbat și o femeie”.
Aceasta a fost deja publicată în Monitorul Oficial si nu poate fi modificată/ completată/ înlocuită”, a declarat juristul.

AL PRESS

1784

2 Comments

Lasă un răspuns la marius Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.