Interviu cu PSS Ioan Călin Bot, al XI-lea Episcop Eparhial de Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

Biserica Română Unită cu Roma s-a format în urma unirii marii majorități a clerului și a credincioșilor Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romei. După Unirea din 1700, au apărut primele comunităţi greco-catolice şi în regiunea Banatului. Numărul lor a crescut puternic în anii 1831-1851, astfel încât s-a simţit nevoia înfiinţării unei Eparhii și în această zonă. Anul acesta, în luna noiembrie, se împlinesc 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj

PSS Ioan Călin Bot este al unsprezecelea Episcop Eparhial de Lugoj, așezat de Papa Francisc la conducerea episcopiei, care se întinde pe teritoriul a cinci județe: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și o parte din Alba. Pentru că luna aceasta se împlinesc 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj, am adresat PSS Ioan Călin Bot câteva întrebări, la care ne-a răspuns cu amabilitate.

Excelență, după 1948, Biserica Greco-Catolică a intrat în clandestinitate. Cum a reușit biserica să mențină legătura cu enoriașii? Astăzi, aceștia au revenit la biserică sau au rămas refugiați în alte biserici?

Odată cu  venirea regimului comunist și cu scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice, o parte dintre credincioși au refuzat să meargă la Biserică Ortodoxă. Nu a fost o parte semnificativă, dar o anumită parte care nu a vrut să mai meargă la  biserică după ce au fost preluate bisericile de către clerul  ortodox, au mers la Biserica Romano-Catolică. Eu cunosc bine  acest lucru din familie. Noi am frecventat biserica ortodoxă din localitate când aveam posibilitatea, dar aveam la 7 km o biserică romano-catolică de limbă maghiară și, pentru sfintele taine, adică spovedanie și împărtășanie, mergeam numai acolo. Enoriașii și clerul greco-catolic au trecut printr-o perioadă de clandestinitate de peste 40 de ani. Desigur, o parte din enoriași au revenit și au revenit în mod special acolo unde preoții înainte de ‘48 au făcut o bună formare, adică au conștientizat oamenii în ceea ce privește identitatea lor religioasă. Biserica Ortodoxă și Biserică Greco-Catolică sunt, desigur, biserici surori dar cu particularități diferite. Suntem două confesiuni diferite, cu sacramentele împreună, nu mai vorbim de Sfânta Scriptură, cu atâtea lucruri comune și ambele servesc lui Dumnezeu. De la început Biserica Greco-Catolică s-a axat pe formare, pe învățământ, având ca scop deșteptarea conștiinței naționale. Acolo unde comunitățile au fost bine formate, credincioșii s-au reîntors.

După anii ‘90, Biserica Greco-Catolică este din nou recunoscută și i se restituie patrimoniul imobiliar. La înființare, în 26 noiembrie 1853, Eparhia de Lugoj se întindea pe teritoriul comitatelor Caraş-Severin, Timiş-Torontal, Hunedoara, Arad şi parţial în Alba. La ora actuală puteți confirma că bisericii i s-a restituit ad integrum patrimoniul?

În județul Timiș, Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu a restituit toate bisericile și casele parohiale Eparhiei Greco-Catolice, acolo unde dânsul a avut jurisdicție sau autoritate. În celelalte județe, Arad, Hunedoara sau Caraș-Severin, patrimoniul a fost restituit doar parțial. Există și un alt patrimoniu, alcătuit din terenuri, școli confesionale, păduri, dintre acestea doar o parte s-a recuperat, dar eu aș zice că mai există încă mult de recuperat, de identificat, mai ales că nu toate parohiile au revenit și și-au reconstituit o comunitate.

Episcopul Traian Frențiu a pus la Lugoj bazele unui Seminar teologic, care a funcționat doar câțiva ani, apoi s-a transformat în Școală confesională pentru fete. Credeți că s-ar putea reînființa aceste două centre de cultivare a credinței, atât de necesare în aceste vremuri ? La Lugoj patrimoniul imobiliar se află într-o anumită stare de degradare. Cum vă gândiți să rezolvați această problemă și mai ales cum îl veți valorifica în viitor?

O preocupare fundamentală a bisericii greco-catolice a fost aceea  de a scoate poporul român din necunoaștere. În primul rând, în ce privește identitatea, cine suntem. Școala Ardeleană s-a extins în toată biserica greco-catolică cu școlile confesionale. Într-adevăr, și aici la Lugoj a existat un seminar teologic, dar a funcționat foarte puțin,  devenind apoi școală. La Lugoj patrimoniul imobiliar se află într-o anumită stare de degradare. La Catedrală au apărut niște fisuri. Am cerut un studiu de fezabilitate, să vedem ce costuri ar implica reparația. La clădirea episcopiei am început lucrări de reabilitare la o aripă. În măsura în care găsim resurse financiare, vom extinde reparațiile la toată clădirea. Le mulțumim înaintașilor noștri pentru tot patrimoniul lăsat și în măsura în care vom găsi sprijin la autorități locale sau centrale, din partea partenerilor din  străinătate, la Biserica Romano-Catolică, că suntem una cu ei, ne vom strădui să reabilităm tot patrimoniul.

În contextul actual, în care Biserica Romano-Catolică pierde enoriași, credeți că și Biserica Greco-Catolică se confruntă cu acest fenomen?

Răspunsul este da. S-a văzut și la ultimul recensământ, toate cultele pierd credincioși. În România numărul credincioșilor este în scădere și din cauza natalității scăzute și a exodului în străinătate. Credincioșii care au revenit la Biserica Greco-Catolică după ‘90, în cea mai mare parte nu mai sunt printre noi, au murit, iar fiii și nepoții lor se constată că nu mai sunt practicanți, chiar dacă sigur, parte dintre ei au preluat identitatea religioasă a părinților și vin sporadic la biserică, la anumite evenimente majore.

Cum percepeți trecerea dumneavoastră de la activitatea universitară la cea pastorală? Ați fost rector la Institutul Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.

Ați pus o întrebare la care îmi face plăcere să răspund. Trecerea de la activitatea universitară  la activitatea pastorală pentru mine nu constituie absolut nicio dificultate. Și o să și explic de ce. Pentru că sunt preot de mai bine de 28 de ani. În continuu, în toată această perioadă, eu am făcut pastorație. Am oficiat sfânta liturghie, am predicat cuvântul lui Dumnezeu administrând sfintele sacramente, sfintele taine, adică eu am botezat, am căsătorit, am vizitat bolnavi, am ascultat mărturisiri, sute, mii, am  făcut înmormântări… În duminicile sau sărbătorile în care am fost rector la Seminarul Teologic din Cluj mergeam și celebram, ajutam sau înlocuiam un preot din diferite biserici. Timp de 12 ani am fost în fiecare vacanță de vară într-o parohie în zona Milano și am înlocuit un preot romano-catolic. Deci știu ce înseamnă o parohie. Îmi dau seama că în noua mea postură nu am în fața mea studenți teologi la predică, ci enoriași și că trebuie să folosesc un limbaj bisericesc, pe înțelesul tuturor.  Folosirea unui limbaj teologic creează oarecum un vocabular închis, circumscris și lumea care nu frecventează în mod regulat biserica chiar nu înțelege adevărul spuselor noastre. Acum doi ani, la o întâlnire la Roma, chiar la Vatican, s-a spus și acolo că nu trebuie să avem vocabular sofisticat pentru că nu ne mai înțelegem cu enoriașii. Noi spunem ceva, lumea înțelege altceva.

Sunt voci care vorbesc despre necesitatea creării bisericii universale. Cre-deți că este posibil acest lucru?

Da, este o problemă care cred că se poate rezolva destul de repede. Dacă am înțeles eu bine, vorbiți despre crearea unui bisericii universale. Aici cred că e nevoie de o distincție. Noi spunem biserică universală Bisericii Catolice. De fapt, cuvântul catolic, dacă îl traducem, înseamnă universal. Deci o biserica universală există. Isus a lăsat o singură biserică,  Și eu îți zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: dacă vei lega [ceva] pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega [ceva] pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. Biserică universală există. Dacă v-ați referit cumva la o religie universală, atunci asta este altceva. Eu am înțeles că există această tendință de a globaliza, de a mondializa, de a face o singură religie din toate religiile, ca să le împace. Eu nu cred că e posibil așa ceva.

Care este misiunea unui preot?

Sunt convins că misiunea noastră este să ne clarificăm, să ne descoperim, să punem în practică binele și iubirea față de semenii noștri, să dăm sens vieții oamenilor, să le arătăm că există un sens, să întărim speranța, să dăm speranță, să-i facem pe oameni să simtă că sunt iubiți, că până la urmă miezul creștinismului și de fapt al religiei este să-l iubești pe Domnul Dumnezeu tău. Miezul este iubirea. Dacă dragoste nu e, nimic nu e! Dar, din păcate, ne dăm seama că oamenii s-au îndepărtat încet-încet de învățătura Bibliei. Repet, misiunea noastră, a preoților, este de a da sens existenței umane, lumina și speranța vieții. Oameni cu credință au fost în stare să își dea viața pentru Cristos, așa cum au fost episcopii martiri din biserica noastră.  Când se ajunge acolo, încât te poți sacrifica pentru biserica ta, înseamnă că într-adevăr ai găsit sensul adevărat al vieții și spui: da, nu se încheie totul cu moartea!

Întâlnirea cu PSS Ioan a fost o binecuvântare. M-am despărțit de Excelența Sa cu sufletul cuprins de un sentiment înălțător. Era pacea cu Dumnezeu, despre care îmi vorbise PSS. Omul acesta are har și dar, care se vor răsfrânge asupra Eparhiei de Lugoj și enoriașilor ei. Îmi stăruie și astăzi în minte, ca un ecou, întrebarea sa retorică: „După alegerea mea ca episcop, din partea sinodului și recunoașterea Vaticanului m-am întrebat: bine, și când o să fiu îmbrăcat cu toate acele veșminte cu care se îmbracă episcopul, cu toate acele însemne, cu mitră, cu toiag, cu toate cele, m-am întrebat, o să fiu eu sau o să fie altcineva?”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.