Interviu cu Ana-Maria Păunescu

Ana-Maria Păunescu, fiica regretatului poet Adrian Păunescu, vine la Lugoj, marți, 19 martie, pentru a lansa la Casa Bredicenilor două volume de poezie. Este vorba despre volumele „ai vreme să vorbim?” și „toate poeziile pe care nu ți le-am scris”.

Dinu Săraru spunea despre scrierea Anei-Maria Păunescu: „volumul toate poeziile pe care nu ți le-am scris mi-a amintit de talentul cu care generaţia de poeţi a tatălui său, Adrian Păunescu, generaţie care a  înnoit – atunci, la debut, prin cărţile ei – poezia românească a vremii şi a înnobilat-o fericit”.

Se mai spune că Ana-Maria Păunescu are astăzi, prin talentul ei exploziv, virtutea de-a înnobila şi poezia românească actuală prin sentimentul emoţiei şi al suflului liric care se întâlnesc atât de rar în poezia scrisă de tânăra generaţie.

Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București. După ce a terminat Liceul Cervantes din capitală, a continuat să studieze limba spaniolă la Universitatea București, terminând, în anul 2012, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția spaniolă-portugheză) și în anul 2014 masteratul în aceeași instituție.

Din anul 2010, pe lângă rubrica pe care o avea deja de ani de zile în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, a preluat conducerea publicației, continuând, până în ziua de azi, să câștige pariul cu presa scrisă, tipărind săptămânal mii de exemplare care ajung în casele iubitorilor de opinie.

Tot din 2010 și până într-o primăvară oarecare, a susținut rubrica de luni în cotidianul „Jurnalul Național”, colaborând apoi cu mai multe site-uri de știri.

În vara anului 2022, a publicat volumul „Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”, versuri prin care a reușit să spargă liniștea în care se adăpostise ani la rând și să dea ochii cu oamenii care au avut inimile deschise pentru iubire și adevăr. Cartea a primit „Premiul pentru poezie” al revistei Literatura și Arta și „Premiul pentru poezie” al Fundației Niște Țărani.

Pe lângă activitatea jurnalistică, Ana-Maria Păunescu a găzduit, mai bine de 4 ani, emisiunea de radio „Sala de așteptare”, la postul SmartFM, și a organizat, până azi, 8 ediții ale Festivalului Internațional Adrian Păunescu, festival care continuă, an după an, să promoveze poezia, arta, libertatea și să întâlnească personalități din întreaga Românie.

Ana-Maria Păunescu a răspuns cu amabilitate invitației de a se adresa lugojenilor prin intermediul Ziarului Actualitatea, drept pentru care îi mulțumim.

Deci, cine ești dumneata, Ana-Maria Păunescu?

„Sunt un om care crede în poezie, sunt un om care vrea să spună adevărul, sunt un om care nu depinde în felul acela negativ de nimeni. Datorez multe familiei mele și acelor câțiva oameni care mi-au fost aproape de când eram mică, dar mă simt liberă și asta cred că mă face și curajoasă. Am învățat să ies în fața oamenilor și să le vorbesc. Cuvinte… am avut întotdeauna cu mine, dar nu îmi plăcea să vorbesc în fața oamenilor. De când l-am pierdut pe tata şi, mai ales, de când a trebuit să mă prefac că accept această pierdere, n-am crezut că mă mai aşteaptă mari suferinţe în viaţă. Mi se părea imposibil ca inima mea să mai poată plânge şi după alţii, prea mulţi, după ce a plâns după el, cel mai iubit şi important dintre toţi cei care au intrat, într-un rol sau altul, în viaţa mea. După ce l-am pierdut pe tata, am început să mă uit altfel la cei din jur, să îi privesc cu ochi de om singur, să înţeleg, mai clar decât mă aşteptam, ce fac, ce spun, ce sunt, de fapt.

Despre mine și despre cărțile mele, am spus cândva așa: De mică eu am scris. Îmi plăcea să îl imit pe tatăl meu, să dictez și eu poezii. Îmi aduc aminte de o vacanță, cred că nu aveam mai mult de 8-9 ani și am plecat cu o domnișoară în vacanță și am chinuit-o pe săraca fată  dictându-i. În fiecare zi dictam. Și el, tatăl meu, era foarte încântat de evoluția mea și spunea că am mare talent.

Am cântat în Cenaclu câțiva ani, până când am hotărât că nu mai e locul meu acolo. Îmi aduc aminte că a fost un spectacol la care au fost invitați Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Tudor Gheorghe… și mi-am spus „Doamne! Dar ce să caut eu pe scenă cu oamenii aceștia?!” I-am spus tatei „Tată, n-am ce să caut acolo. Nici nu am o voce extraordinară… N-am învățat să cânt la niciun instrument… Nu mă urc pe scenă cu așa artiști!” Și m-a lăsat în pace. Nu m-a obligat niciodată. La fel și cu aparițiile la televizor – de la un punct încolo am hotărât că nu mai apar în emisiuni cu el. M-a tot rugat, dar nu a reușit să mă convingă, dar nici nu m-a forțat în vreun fel.

Scriu poezie, când mi se face frig, când îmi rămâne singurătate în calendar, când cred că nu mai am altă scăpare. Când nopțile sunt prea lungi, când anii sunt prea scurți, când ochii nu-și găsesc răspunsul… Da, mai scriu poezie. Acest volum de versuri vine către mine și către dumneavoastră, cei care îl veți citi, în momentul în care credeam că lumea nu mai poate fi reconstruită din rime și metafore. Îmi botez, ca prima dată, poeziile scrise și nescrise, în fiecare dimineață în care deschid ochii și văd câte un cer din care mă strigă cineva. Și apoi ies din casă și încep să strig și eu… Eu cred că poezia e pentru oricine – trebuie doar să găsească momentul potrivit și în turneul meu din țară am văzut atât de diferiți oamenii! Și ca vârstă, și ca nivel de educație… Cred că se poate ca oricine să citească poezie, la un moment dat”.

Ana Maria Păunescu este fascinantă nu numai prin poezia pe care o scrie, poezie care poartă în lăuntrul ei genialitatea părintelui său, dar și prin felul ei de a fi. Vă invităm marți, 19 martie, ora 18 la Casa Bredicenilor pentru a vă întâlni cu  cea care înnobilează  poezia românească actuală prin sentimentul emoţiei şi al suflului liric întâlnit atât de rar în poezia scrisă de tânăra generaţie!

Dan TIMARU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.