
Prin dispoziția viceprimarului cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan, la inițiativa viceprimarului cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan, consilierii locali lugojeni sunt invitați astăzi să voteze prelungirea mandatului viceprimarului cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan.
Curat murdar!, ar spune nenea Iancu.
De ce? Pentru că, deși au demisionat în bloc, după ce au pierdut alegerile, liberalii nu se lasă duși din primărie.
La sfatul fostului, demisului și nemaialesului, viceprimarul cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan a acceptat în ședința de luna trecută să ocupe funcția de viceprimar al municipiului Lugoj doar până la data de… 1 august 2024.
Se pare însă că viceprimarul cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan a prins gustul de primar second-hand și a inițiat el însuși un proiect de hotărâre prin care să-și prelungească mandatul de viceprimar cu atribuții de primar.
Este vorba de proiectul cu nr. 17 (vezi mai jos): Proiect de hotărâre nr. 135 privind prorogarea termenului prevăzut la art.2 al Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 108 din 28.06.2024.
Vedeți câtă transparență există în comunicatul Primăriei?
Oare câți dintre lugojeni realizează că „prorogarea termenului prevăzut la art.2 al Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 108 din 28.06.2024” se referă la prelungirea mandatului viceprimarului cu atribuții de primar Adrian Doru Serendan?
Rămâne de văzut cu câte zile, săptămâni sau luni va fi prorogat termenul respectiv.
Și iar ne întrebăm, ca după ședința de luna trecută: vom mai avea, oare, până la încheierea mandatului liberalilor, încă doi primari de o lună sau patru primari de două săptămâni?
Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj are loc astăzi, 29 iulie 2024, ora 1300, în „sala de protocol” a Primăriei Municipiului Lugoj.
Iată ordinea de zi:
- Proiect de hotărâre nr. 114 privind acordarea avizului Consiliului Local al Municipiului Lugoj pentru prestarea de servicii funerare, de către societatea „MONDO GRANITI & MARMI” S.R.L. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei activități economico – financiare, agricultură, comerț, turism, activități social – culturale, tineret și sport);
- Proiect de hotărâre nr. 118 privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului situat în municipiul Lugoj, Piața I.C. Drăgan nr. 11, et. 1, ap. 3A, județul Timiș. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 121 privind însușirea rapoartelor de evaluare pentru unele terenuri situate în municipiul Lugoj, în vederea vânzării acestora. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 122 privind aprobarea vânzării, prin licitație publică, a unui număr de 7 imobile-terenuri, aparținând domeniului privat al municipiului Lugoj. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 124 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de canalizare și stații de epurare a apelor uzate – Reabilitarea sistemului de canalizare în municipiul Lugoj”. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei activități economico – financiare, agricultură, comerț, turism, activități social – culturale, tineret și sport);
- Proiect de hotărâre nr. 125 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și stații de tratare a apei – Reabilitarea alimentării cu apă în municipiul Lugoj”. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei activități economico – financiare, agricultură, comerț, turism, activități social – culturale, tineret și sport);
- Proiect de hotărâre nr. 126 privind alegerea președintelui de ședință. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei juridice, de disciplină, muncă, învățământ, sănătate, familie, protecție socială, protecția copiilor, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, culte);
- 8. Proiect de hotărâre nr. 127 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ)– „Alipire și dezlipire parcele, construire locuințe colective și locuințe individuale” în intravilanul municipiului Lugoj.Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 128 privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 69 din 29.04.2024 privind rectificarea unei suprafețe de teren înscrisă în C.F. nr. 406022 Lugoj (nr. C.F. vechi: 248 LR), nr. top. 392-393/1-394-395/1 și atestarea acesteia la domeniul privat al municipiului Lugoj. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 129 privind exprimarea acordului pentru prima înscriere în Cartea Funciară a unui imobil – teren, ce aparține domeniului privat al municipiului Lugoj. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 130 privind exprimarea acordului pentru prima înscriere în Sistemul integrat de cadastru și Carte Funciară a imobilului-teren înscris în C.F. nr. 406022, în suprafață de 872 m.p., ce aparține domeniului privat al municipiului Lugoj, situat în intravilanul Municipiului Lugoj. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 131 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) – „Construire locuință cu spații comerciale la parter, în regim de înălțime P+E+M”, str. Dunării nr. 2 A Lugoj, județul Timiș. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 132 privind aprobarea documentației tehnico-economice, la faza Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general, pentru obiectivul de investiții «Laboratoare și ateliere la LTVB (Construire laboratoare și ateliere la Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” cu măsuri de eficientizare energetică)». Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei activități economico – financiare, agricultură, comerț, turism, activități social – culturale, tineret și sport);
- Proiect de hotărâre nr. 133 privind aprobarea organigramei și a statului de funcţii ale Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei juridice, de disciplină, muncă, învățământ, sănătate, familie, protecție socială, protecția copiilor, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, culte);
- Proiect de hotărâre nr. 134 privind rectificarea bugetului local pe anul 2024. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei activități economico – financiare, agricultură, comerț, turism, activități social – culturale, tineret și sport);
- Proiect de hotărâre nr. 276 privind demararea procedurilor necesare fuziunii prin absorbție a societății APA -CANAL LUGOJ S.R.L. în calitate de societate absorbită de către societatea TRANSPORT LOCAL LUGOJ S.R.L. în calitate de societate absorbantă. Inițiator: Viceprimarul interimar al Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului);
- Proiect de hotărâre nr. 135 privind prorogarea termenului prevăzut la art.2 al Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 108 din 28.06.2024. Inițiator: Viceprimarul Municipiului Lugoj (Necesar avizul Comisiei juridice, de disciplină, muncă, învățământ, sănătate, familie, protecție socială, protecția copiilor, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, culte).
II. Probleme ale Comisiilor de specialitate.
III. Diverse.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns