Încă un premiu pentru Maria Izgherean, la Festivalul-concurs „Lumină lină”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Abonată la premiile Festivalului-concurs internaţional de creaţie literar-artistică şi educativ-ştiinţifică religioasă „Lumină Lină – In memoriam Aurel Turcuş”, lugojeanca Maria Izgherean nu putea să facă excepție nici la ediţia a XIV-a, desfășurată miercuri, 13 septembrie 2017, la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, deși cartea sa, „Galeria cu sculpturi”, pentru care a obținut Premiul II „Dosoftei”, a ajuns în ultima clipă pe masa juriului. „Galeria cu sculpturi” este cea de-a 20-a plachetă de poezie a autoarei, care mai are în palmares și patru volume de proză.

Manifestarea a reunit scriitori, oameni de cultură și multe personalități timișorene. Printre oaspeții de onoare s-au nu­mărat: Eugen Dorcescu, Ioan Marin Almăjan, Ion Jurca Rovina, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, precum și maestrul Ștefan Popa Popa’s. Din partea Arhiepiscopiei Timi­șoa­rei a fost prezent părintele consilier Zaharia Pereș.

Juriul concursului, Eugen Dorcescu, Ștefan Popa Popa’s, Tiberiu Ciobanu, președintele comitetului de organizare al concursului, Otilia Breban și Alina Șușoi, responsabili de proiect, a apreciat numeroase creaţii literare (poezie, proză, teatru, eseu), muzicale, de artă plastică (pictură, grafică, sculptură, ceramică), didactice (manuale, materiale auxiliare) şi istorice (lucrări de popularizare, ştiinţifice) de inspiraţie religioasă.

Organizatorii acestui festival-concurs au fost: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei, Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara, Parohia Ortodoxă Română Timişoara – Dacia, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara și Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș – Federația „Spiru Haret”. Cofinanţatorul manifestării a fost Consiliului Judeţean Timiş.

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.