În timp ce lugojenii pleacă în alte țări, o franțuzoaică locuiește de 5 ani la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nicolae SILADE

După 1990, tot mai mulți cetățeni străini au dat buzna în România, fie din curiozitate, fie pentru a-și deschide o afacere aici, unde mâna de lucru era mult mai ieftină după căderea comunismului. La fel s-a întâmplat și la Lugoj, unde italienii erau într-o vreme majoritari, deși am întâlnit și nemți, și portughezi, și albanezi, dar mai puțin francezi, cu toate că firul de latinitate ne unește. În ultima vreme însă, cei ale căror afaceri au rezistat în timp au rămas, pe când ceilalți s-au întors în țările lor.

În cazul doamnei Catherine Maguer, o franțuzoiacă din Haute-Savoie, nu este însă vorba de așa ceva. Dumneaei a ajuns la Lugoj pentru că și-a urmat soțul, un inginer specialist, detașat în România pentru a ajuta la construcția fabricii de biscuiți Cornu Boulangerie, de la Mănăștiur. De atunci au trecut mai bine de cinci ani, timp suficient pentru Catherine să cunoască România și, mai cu seamă, Lugojul, de care, din câte am înțeles, s-a îndrăgostit iremediabil, și unde a ales să locuiască, deși recomandarea tuturor era pentru Timișoara. Am întâlnit-o la Biblioteca Municipală Lugoj de fiecare dată când aveam treburi pe acolo, iar după discuția pe care am avut-o recent pot spune chiar că este o angajată fără salariu a acestei instituții, unde și-a petrecut o mare parte a timpului de ședere în Lugoj și unde și-a făcut mulți prieteni.

„Am venit în Lugoj pentru că soțul meu lucrează la fabrica de biscuiți de la Mănăștiur. Îmi place mult, mult România, Lugojul, îmi plac clădirile, munții, lacurile. Am vizitat multe orașe, Făget, Sibiu, Alba-Iulia, Brașov, București, Cluj, Timișoara. Am fost pe Semenic, pe Muntele Mic, am văzut Lacul Beiului, Lacul Surduc, am fost la Castelul de la Săvârșin, la Castelul Bran, am făcut multe excursii cu bicicleta electrică la țară, am făcut turul Lugojului. A fost foarte plăcut. Aici, la Lugoj, am descoperit Ștrandul cel nou, care mi se pare minunat, extraordinar, apoi parcurile copiilor. Clima este foarte plăcută aici. În Franța, noi locuim într-o zonă muntoasă, unde am fost ghid turistic, dar m-am acomodat foarte bine aici, mi-am făcut prieteni și am început să descopăr și să apreciez cultura română. Avem un apartament foarte confortabil la Lugoj. Sunt pensionară, iar în timpul liber mă pasionează să confecționez opere de artă din petice de textile”, ne-a spus Catherine Maguer, dar nu în franceză, ci în limba română, pe care și-a dorit foarte mult să o învețe nu doar pentru a citi cărți românești, cât mai ales pentru a vorbi și a comunica cu cei din jur, cu lugojenii.

„Am reușit să învăț limba română, îmi place limba română, și am încercat întotdeauna să vorbesc românește, deși unele cuvinte mi s-au părut mai dificile și am fost nevoită să apelez la un translator. Noroc cu profesoara de franceză Marcela Balint, pe care am întâlnit-o la Biblioteca Municipală Lugoj și care mi-a devenit, în cei cinci ani de când sunt aici, cea mai bună prietenă”, ne-a mai spus Catherine. Despre această prietenie, mai bine zis despre cum s-a înfiripat ea, Catherine ne-a spus: „Din întâmplare, am ajuns la bibliotecă, să văd dacă există cărți în franceză. Într-o zi, mă plimbam prin oraș, cu căștile pe urechi, am ajuns în fața Primăriei și, deodată, văd bi-blioteca. Hai să intru, mi-am zis. Mi-am făcut curaj, am intrat și m-a întâmpinat Marcela. Nu știam atunci că e profesoară de franceză, însă după primele discuții mi-am dat seama. Apoi ne-am înțeles perfect. Voiam doar să discutăm puțin,  dar până la urmă am vorbit mai bine de trei ore. Noroc cu Marcela, pentru că, dacă nu ar fi fost ea, poate nu m-aș fi încadrat așa bine. Ea a fost primul meu ghid și primul profesor de limba română”.

La Biblioteca Municipală le-a cunoscut apoi și pe Henrieta Szabo și pe Adriana Weimer și pe celelalte angajate ale instituției, cu care se înțelege foarte bine și cu care a colaborat la multe acțiuni și manifestări culturale. „Mă bucur că am cunoscut-o pe Henrieta care organizează multe activități la bibliotecă și la Casa Bredicenilor. Așa am reușit să cunosc scriitori, pictori, muzicieni, cântăreți. Cred că m-am integrat foarte bine aici, unde vin întodeauna cu mare bucurie. Am donat bibliotecii cărți și reviste recente în limba franceză, m-am implicat în acțiuni uma-nitare, de Ziua Francofoniei m-am întâlnit cu scriitori, profesori de franceză, elevi, de Ziua Franței, de asemenea, de Ziua Europei. Am participat la recitaluri muzicale, expoziții de pictură sau de fotografie artistică, lansări de carte, am participat la acțiuni de voluntariat. Am făcut aici o expoziție de patchwork. Am participat la majoritatea evenimentelor de la Casa Bredicenilor. Am recitat o poezie de Eminescu, „Somnoroase păsărele”, în limba română, la o serată literar-muzicală organizată la Casa Armatei, de Ziua Culturii Naționale”, a spus Catherine.

Catherine Maguer face parte dintr-un club patchwork. Din ce ne-a declarat, am înțeles că îi place să lucreze pentru copii, pentru nepoata ei Ariana. La Lugoj, a împărtășit din experiența ei elevilor de la „Valeriu Braniște”, de la „Iulia Hasdeu”, de la „Aurel Vlaicu” și de la Școala Eftimie Murgu. „Aici am găsit ambianța perfectă pentru asta și pot spune că tinerii de aici mi s-au părut mult mai cuminți, mai cooperanți, mai liniștiți decât elevii din Franța, mai educați, nu sunt așa de agresivi”, a conchis Catherine.

Am întrebat-o pe Catherine dacă francezii mai vorbesc despre Traian Vuia, autorul primului zbor din lume cu un  aparat mai greu decât aerul (pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată). „În Franța am auzit foarte puține lucruri despre Traian Vuia, dar aici am avut ocazia să vizitez Muzeul Traian Vuia, din localitatea cu același nume, dar nu cunosc toată istoria primului lui zbor”. În Franța, Catherine a lucrat la început în croitorie, apoi secretară la un Centru de Studii Atomice. Despre celelalte pasiuni ale ei, Catherine ne-a spus că îi place să schieze, să practice snowboardul. Și ni se pare normal, devreme ce locuiește într-o zonă montană.

Dar cei cinci ani au trecut repede, cum spune Catherine, iar acum este nevoită să se întoarcă în Franța, chiar pe data de 1 aprile. „Inițial venisem la Lugoj pentru 6 luni, dar perioada s-a mărit la 5 ani, iar acum cu regret trebuie să ne întoarcem în Franța. Va trebui să plecăm la 1 aprilie, bine ar fi fost să fie o păcăleală, dar vă asigur că, după ce trece pandemia, voi reveni în România cu mare bucurie, în special la Lugoj, unde m-am simțit foarte bine. Am făcut foarte multe poze, filme, pe care le voi revedea cu foarte mare plăcere după ce mă reîntorc în Franța. Mai vreau să vă spun că îmi plac foarte mult fructele și legumele din România, de la Lugoj, și întotdeauna m-am aprovizionat de la piață, nu de la supermarketuri. Am făcut dulceață, compoturi, am pus murături. Mă bucur că am avut șansa, deși am fost departe de țara mea, să-mi desfășor aici pasiunile. Și încă un lucru important: să știți că în Franța prefer să aleg medicii români, care mi se par foarte buni specialiști, și apreciez învățământul românesc care a dat asemenea valori. Nu cunosc foarte mulți lugojeni, dar cei pe care îi știu sunt foarte afectuoși, prietenoși, sociabili, mult mai sociabili decât francezii. Și, în final, un mesaj pentru lugojeni: Curaj și speranță“.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.