Hugo Broos – Hugo (the) Boss! [short sport] Tenis: băieți și fete, mai mari și mai mici

Share Button

Hugo Broos – Hugo (the) Boss!

Cupa Africii, competiția supremă a fotbalului pe continent, are loc, din doi în doi ani, începând cu 2013, în anii impari, pentru a evita concurența cu Campionatul Mondial de Fotbal. Desfășurat în Gabon, după ce în 2015 a fost adjudecat de Coasta de Fildeș (cu Didier Drogba în distribuție), turneul  a propus o finală deloc surprinzătoare, între națiunile cu cele ai multe succese de-a lungul anilor: Egiptul – șapte (ultimul în 2010) și Camerunul – patru (ultimul în 2002). După ce pierduseră ultima finală chiar în fața egiptenilor, în 2008, numiții “Lions indomptables” – leii neîmblânziți – și-au adăugat, într-un ultim act în care au întors scorul de la 0-1, la 2-1 în minutul 88, al cincilea trofeu de campioni ai continentului negru. Nemții Karl Heinz Weigang în 1984 și Winfried Schafer în 2002, francezii Claude Le Roy în 1988 și Pierre Lechantre în 2000, belgianul Hugo Broos în 2017, cinci antrenori pentru tot atâtea triumfuri ale unei națiuni care a schimbat, din 1980 până în prezent, nu mai puțin de 20 de tehnicieni europeni!

Tenis: băieți și fete, mai mari și mai mici

La cel mai înalt nivel al Cupei Davis, în Grupa Mondială, optimile de finală au adus două mari surprize în week-end. Dacă  victoriile Serbiei contra Rusiei (4-1), Australiei cu Cehia (4-1), Statelor Unite ale Americii cu Elveția (5-0), Franței în Japonia (4-1), Marii Britanii în Canada (3-2), Spaniei în Croația (3-2), în schimb eșecul suferit de Germania pe teren propriu contra Belgiei (1-4) și, mai ales, cel al actualei deținătoare a trofeului, liderul în clasamentul la zi, Argentina, în fața Italiei (2-3) constituie enorme surprize. Coborând o treaptă, în grupa euro-africană, România a ratat șansa de a evolua în faza superioară, runda a doua, pierzând dramatic în Belarus (2-3) o partidă de la care cu toții am sperat mai mult și trecând în zona mai puțin valoroasă a tabloului. Mutăm speranțele la fete, unde căpitanul nejucător Ilie Năstase susține primul examen în această postură, contra Belgiei, în 11 și 12 februarie, în Sala Polivalentă din București. Prim tur al nivelului doi valoric feminin în Grupa Mondială, după care sperăm a nu regreta absența Simonei Halep de sub tricolor așa cum am resimțit-o pe cea a lui Florin Mergea, partenerul de dublu al lui Horia Tecău, în Belarus. În plus, jucăm acasă și zidurile vechi de 42 de ani (!!)  ale celei mai mari săli de sport din întâiul oraș al țării ar trebui să ne ajute, nu?

Dan H. BRUDIU 

 

1031

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.