Guvernul vrea să limiteze adaosul comercial, pentru trei luni, astfel încât prețul alimentelor la raft să scadă. Adaosul comercial nu va depăși 20%, iar măsura se va aplica pe lanț, de la procesatori, distribuție, la supermarketuri.
Grupele de produse agricole și alimentare care sunt vizate: pâine albă, lapte de vacă, brânză telemea, iaurt, făină albă de grâu, mălai standard, ouă de găină, ulei de floarea-soarelui , carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi albi vrac, zahăr alb tos.
Pe perioada aplicării actului normativ, sunt suspendate taxele prevăzute în legea practicilor comerciale neloiale, privind remiza și risturne, au precizat sursele citate.
Lasă un răspuns