Grupul Coldea – grupare de criminalitate organizată împotriva ordinii constituționale

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Grupul Coldea – grupare de criminalitate organizată împotriva ordinii constituționale și a siguranței statului, înaltă trădare din calitatea de membru al CSAT, subminarea economiei naționale, trafic de stupefiante, trafic de influență, șantaj etc.

Acuzațiile la adresa lui Coldea sunt scoase din context cu scopul vădit de a deturna atenția opiniei publice de la problema fundamentală în care se află statul român, mai exact vorbim de o grupare infracțională provenită din interiorul statului și folosind resursele acestuia, având ramificații și complicități cu structuri strategice ale statului, cu companii comerciale de interes național (Cuprumin, OMV, Electromontaj SA, ISPE, Roșia Montană, Engie, Distrigaz PPC, fost Enel, etc), dar și cu înalți demnitari ai României, jurnaliști, trusturi media și de presă, procurori, judecători și oameni de afaceri, funcționari publici cu statut special, profesori ai unor instituții de învățământ superior, dar și diplomați străini, membri ai unor ambasade străine aflate pe teritoriul României.

Această caracatiță imensă de corupție, reprezintă o formă severă de decredibilizare, eludare și subminare a instituțiilor fundamentale ale statului și, prin urmare, orice abordare necorespunzătoare a acestui caz reprezintă o formă de complicitate și afiliere la faptele grave de corupție și trădare.

Dezvăluirile extrem de grave referitoare la infracțiuni comise și coordonate de generalul în rezervă Florian Coldea (împreună cu alți ofițeri de rang superior și SRI, gen. Dumitru Dumbravă, gen. Dumitru Cocoru, gen. Romeo Cristian Bizadea, gen. Adrian Ciocârlan, ultimii doi și-au dat demisia de curând, dar și peste 180 de ofițeri de rang superior din SRI,  unii șefi de departamente sau diviziuni, demiși în ultima săptămână) ne relevă o situație extrem de periculoasă, care reprezintă mai mult decât o vulnerabilitate națională de proporții cu consecințe greu de cuantificat pentru statul român.

Prin urmare, se impune ca președinția, parlamentul, guvernul și alte instituții abilitate precum: CSAT-ul, SRI și altele, să răspundă și să acționeze urgent pentru restabilirea ordinii constituționale și redării integrității instituționale.

Se impune ca organele abilitate și ministerul public să clarifice acțiuni legate de următoarele întrebări:

1. De ce Florian Coldea și ceilalți generali nu sunt acuzați de constituire și coordonare de grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni în formă continuată, inclusiv împotriva ordinii constituționale și siguranței statului?

Există elemente clare și distincte care întrunesc toate criteriile de definire și manifestare ale grupului organizat, reguli de coordonare și activități distincte ale membrilor grupului în raport de competențe și funcțiile ocupate în cadrul grupului, precum și acuzațiile de acțiuni contra ordinii constituționale și siguranței statului, există de asemenea numeroase elemente în acest sens.

Deși sunt anchetate mai multe persoane în legătură evidentă cu comiterea infracțiunilor, totuși nu sunt acuzați de constituirea acestui grup, deoarece, cu siguranță duc la foști și actuali înalți demnitari, cum ar fi: Traian Băsescu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Valeriu Stoica, Laura Codruța Kovesi,

Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Klaus Werner Iohannis, Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, Florin Câțu,

Mihai Tudose, Raed Arafat, Dan Barna, Nicușor Dan, George Simion, Anca Dragu, Teodor Meleșcanu și alți politicieni, foști și actuali șefi de servicii de informații:

George Cristian Maior (SRI), Eduard Helvig (SRI), Lucian Pahonțu (SPP),  gen.(r) Costica Nedelea (fost SRI, apoi SPP), gen. (r) Silviu Predoiu (SIE),  Gabriel Vlase (SIE), gen. (r) Marcel Opris (STS), gen. Sorin Vasilica (STS), încă în funcție.

De asemenea, acestea au putut avea loc doar cu complicitatea unor magistrați, președinți de tribunale, judecătorii, curți de apel, ICCJ, precum și procurori șefi, ANI, ANAF, poliția de frontieră etc.

Să nu uităm de activiștii civici ai unor ONG-uri Soroș.

Geneza acestui grup și a infracțiunilor se găsește în perioada în care Coldea era ofițer activ și membru CSAT, atrăgând consecința infracțiunii de înaltă trădare, executând misiuni pentru care a fost între altele decorat de ambasade străine.

De asemenea, din zvonuri, am auzit că Florian Coldea și Laura Codruta Kovesi ar fi cetațeni americani de mai mulți ani, tocmai pentru a beneficia de imunitate.

2. În cadrul acestui grup infracțional, se regăsesc inclusiv jurnaliști, trusturi media și televiziuni care au susținut și promovat activitățile grupului, fiind plătiți din bani publici.

De ce nu sunt anchetați pentru aflarea adevărului?

Dacă din corpul de presă și jurnaliștii arondați SRI-ului au existat susținători ai grupului infracțional Coldea, de ce organele de anchetă nu solicită Curții de Conturi să precizeze ce instituție i-a plătit din banii publici?

3. De ce SRI nu a acționat și nu a contracarat activitatea acestui grup extrem de periculos, care a subminat însăși integritatea și autoritatea statului și autoritatea SRI, dar și a justiției?

În aceste condiții mai este SRI o instituție a statului român sau a devenit o afacere privată cu un buget de peste 1 miliard de euro anual, condusă doar din afară țării?

4. SPP-ul, instituție cu rol de pază și protecție a înalților demnitari, inclusiv din magistratură, având propriul aparat informativ, de ce nu a observat și nu a reacționat prin mijloacele specifice pentru contracararea acestui grup infracțional, ce a pus și pune în pericol demnitari și magistrați de rang înalt și instituții de maximă importanță?

5. De ce STS, DNA, MAI, prin structurile informative de protecție și anticorupție (DGPI, fostă DIPI și DGA), care sunt abilitate cu prerogative de prevenție, intervenție și care cu siguranță au cunoscut activitatea grupului, nu au sesizat nicio instituție?

6. Având în vedere legăturile grupului cu ofițeri activi din mai multe instituții, de ce nu se sesizează parchetele militare din cadrul DNA și Parchetul General și alte instituții, pentru infracțiuni contra ordinii constituționale și pentru înaltă trădare?

În concluzie, această operațiune fără precedent de după 1989, derulată de înalți demnitari, ofițeri și foști ofițeri de rang superior din toate structurile statului, politicieni, magistrați, ambasadori/diplomați români și străini, trusturi de presă și jurnaliști, în complicitate cu cetățeni străini, cu companii străine (multinaționale) și românești (din domenii strategice: energie, transporturi, bancar, etc) operațiune creată, acceptată și pusă în aplicare de mulți ani, indică fără echivoc cauzele dezastrului național în care ne aflăm, precum și intenția criminală de subminare și disoluție a statului român.

Este de notorietate afirmația că partidele: USR, UNPR, AUR, ALDE, PRO ROMANIA, PMP au fost create și finanțate cu sprijinul grupării coordonate de Coldea, deci prin urmare se impune aflarea ADEVĂRULUI.

(Liviu Dragnea a declarat că un șef de serviciu de informații bulgar i-a transmis că AUR este partidul lui Coldea).

În aceste condiții devine clară situația dezastrelor din România, devastată de rețelele organizate create din interiorul statului român, structuri infracționale create pe banii cetățenilor români.

Coroborând cu situația extrem de tensionată generată de războiul aflat în regiune, avem toate elementele unor semnale de alarmă majore cu privire la destructurarea din interior a statului român, pentru evenimentele ce vor urma în plan extern și pentru aservirea totală a poporului român în favoarea unor puteri străine.

Dacă aducem în discuție și rezultatul alegerilor din 9 Iunie, există o legătură clară între o parte din componența grupului infracțional organizat care se află la butoanele țării și răspund unor stăpâni externi, aceștia săvârșind imixtiuni în interiorul statului, pentru interesele proprii.

Totodată, aduc în discuție și articolele din presa română din data de 15/16 Iunie, când un fost prim ministru al statului albanez a declarat că Florian Coldea este implicat în traficul de droguri de mare risc, având legături cu un cartel mexican, drogurile fiind aduse în România, spălând astfel banii mafiei albaneze.

De asemenea, solicit Departamentului de Stat american, prin ambasada SUA la București, să ne transmită dacă:

– Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi sunt cetățeni americani și dacă da, care a fost scopul dobândirii cetățeniei americane de către aceștia?

– Anchetarea lui Coldea, precum și demisiile/demiterile din ultimele două săptămâni din SRI, au legătură cu implicarea grupării în rețelele internaționale de trafic de cocaină, via Mexic -Albania – România?

Având în vedere situația mai sus prezentată, solicit de îndată constituirea unei comisii de anchetă cu componență parlamentară, militară și judiciară pentru anihilarea cât mai rapid a acestei hidre de corupție care a distrus sistematic funcționarea, dezvoltarea și suveranitatea statului român.

Aceasta este adevărata MAFIE!

Declarație politică în Senatul României
Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ
Președintele Partidului S.O.S. România

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.