Georgescu sau Antonescu?

Am prezentat în analiza de ieri informații conform cărora se urmărește pe orice căi scoaterea din joc a lui Călin Georgescu și aducerea la Cotroceni a lui Crin Antonescu. Prin ignorarea celorlalți potențiali candidați.

Și m-am angajat să prezint punctele slabe ale candidatului alianței aflate la guvernare și care conduce majoritatea parlamentară. O fac în cele ce urmează. Dar, atenție, la pachet și cu punctele vulnerabile ale lui Călin Georgescu, pentru eventualitatea în care acesta ar fi totuși lăsat să candideze.

Crin Antonescu s-a arătat total contra-performant atunci când a deținut temporar poziția de președinte. Era președinte interimar. În această calitate, avea prerogative reduse, dar totuși a avut o serie întreagă de prerogative pe care le putea utiliza, dar din motive pe care nu le-am înțeles niciodată nu le-a utilizat.

De pildă, putea să schimbe structuri de conducere din interiorul serviciilor secrete și în primul rând din interiorul Serviciului Român de Informații.

Era la degetul său mic să schimbe întreaga structură de conducere a diviziunii care răspunde de întreg controlul intern în SRI. Inima serviciului secret. Nu a făcut din această perspectivă nici măcar un gest. Iar acesta este doar un exemplu.

Nu am fost alături de el în acea perioadă și îmi cer iertare, pur și simplu pentru că am ales să fiu alături de copiii mei într-un concediu dinainte programat în Grecia.

Dar, din câte am aflat de la persoane care i-au fost aproape și îmi sunt apropiate, Crin Antonescu, în loc să muncească, mai mult a vegetat la Cotroceni.

Bomboana pe colivă a fost pusă de sosirea în România a lui Philip Gordon, subsecretar de stat american, cu misiunea de a-l reabilita pe Traian Băsescu, de a-l scoate pe acesta din garaj peste voința poporului român, care votase demiterea lui și de a-l readuce la Cotroceni, unde urma să-și onoreze o serie de angajamente în favoarea statului american.

Crin Antonescu a făcut greșeala de neiertat de a-l primi la Cotroceni, deși rangul acestei persoane impunea cel mult primirea sa la Ministerul de Externe de către un adjunct.

Nu numai că l-a primit pe acest individ arogant, venit cu ordine de la „marele licurici”, dar, din câte am auzit, s-ar fi lăsat și insultat de către acesta, chiar și cu apelativul de „fuck you”.

Repet, aceste informații le am pe surse cât se poate de credibile. În schimb, în mod direct, dețin în legătură cu Crin Antonescu alte informații care îi pun sub semnul întrebării calitățile de viitor președinte.

După cum se știe, încă de pe vremea lui Ceaușescu, Ambasadei Olandei în România i s-a conferit rolul de a monitoriza activitatea politică din această țară. Situația a continuat și atunci când USL a devenit alianța politică dominantă.

Iar Crin Antonescu era desemnat candidat prezidențial. În aceste circumstanțe, în calitatea mea de consilier personal al lui Crin Antonescu, am fost invitat de ambasadorul Olandei la București, cu care am purtat o convorbire care a durat câteva ore.

Fără a intra în prea multe detalii, acesta mi-a comunicat că, din diferite motive, ambasadorii europeni din România nu-l simpatizau sub nicio formă pe Crin Antonescu, care îi ignorase și chiar îi sfidase.

Dar urma ca în foarte scurt timp să se schimbe întreaga garnitură de ambasadori UE la București. În aceste condiții, mi s-a făcut o propunere în opinia mea de nerefuzat.

Să-l conving pe Crin Antonescu să poarte inițial o discuție cu ambasadorul Olandei la București, iar apoi, în calitate de prezidențiabil, să se întâlnească cu noii ambasadori ai statelor UE și să facă ceea ce în limbaj diplomatic se numește captatio benevolentiae.

Eu mi-am acceptat misiunea. Inițial, Crin Antonescu a acceptat și el faptul că este necesar acest demers. Apoi a uitat. Pur și simplu. Sau s-a făcut că a uitat.

Acesta poate fi un semn fie de comoditate combinată cu o timiditate din partea prezidențiabilului de atunci, fie o expresie a suveranismului de care acesta dădea dovadă.

Poate că pur și simplu nu dorea să facă înțelegeri cu reprezentanții puterilor europene împotriva intereselor poporului român. Nu știu ce a fost în mintea lui Crin Antonescu.

Dar cert este că, refuzând, eu cred că a încălcat o linie roșie. Mai târziu s-a deplasat în Statele Unite, dar nu la Washington, ci la Las Vegas. Pentru că era pasionat de jocuri de noroc.

O persoană extrem de influentă din Departamentul de Stat m-a contactat pentru că eram consilierul său personal și m-a anunțat că la Casa Albă s-a luat decizia de a-l invita pe Crin Antonescu în calitate de oaspete neoficial – după modulul în care fusese invitat și Elțîn cu mai mulți ani mai devreme – pentru a discuta despre viitorul relațiilor româno-americane, în eventualitatea în care Crin ar fi fost ales.

Rezultatul este pe cât de uluitor, pe atât de deconcertant. Crin Antonescu a refuzat să se prezinte la Casa Albă, invocând faptul că programul nu îi permite. Nu am nicio probă, dar bănuiesc că unul dintre motive este faptul că nu vorbește limba engleză și s-a jenat să facă public acest lucru. A ratat atunci o mare oportunitate.

În rest, nu vreau să mă pronunț asupra scheletelor care ar putea ieși din dulapul lui Crin Antonescu, despre care am auzit, dar în legătură cu care nu am nicio dovadă.

Pot însă să le spun celor care sunt pregătiți să asculte că am fost în bună măsură dezamăgit de modul în care acesta și-a abandonat rând pe rând pârghiile pe care le avea la dispoziție de a conduce Partidul Național Liberal, lăsat în mâna unor interpuși, personaje unele de-a dreptul sinistre, cum a fost Daniel Chițoiu, care la un moment dat conducea efectiv PNL.

În aceste condiții, nu prea înțeleg, dar poate o să mă lămuresc în viitor, cum se face că, după zece ani de autoexil, Crin Antonescu cade pe neașteptate în cărțile forțelor euroatlantice.

Cât îl privește pe Călin Georgescu, pe care nu-l cunosc personal, pentru că m-am ferit să-l cunosc, deși au existat mai multe persoane de contact care au încercat să ne facă legătura, acesta, pe mai multe surse, pe care, atenție, nu am nicio posibilitate să le verific, ar fi fost racolat în studenție de Securitatea externă a României, desigur datorită calităților sale intelectuale excepționale, și ar fi fost trimis în străinătate pentru a studia.

Este clar că în perioada comunistă nimeni nu era trimis în străinătate să studieze, cu atât mai mult în Occident, fără să fi semnat un angajament. Nu am nicio probă, există doar indicii că acesta ar fi fost infiltrat în diasporă și ar fi furnizat informații despre membrii marcanți ai comunităților românești.

În continuare, circulă informații, care sunt absolut logice și deci credibile că, așa cum se întâmpla în acea epocă, un agent al serviciului de informații externe al României a fost determinat să colaboreze și cu serviciul similar al Uniunii Sovietice. Repet, nu am niciun fel de probe, ci lucrez doar în baza unor indicii.

Nu cum s-a întâmplat în cazul lui Ion Iliescu, unde am dispus de probe că a fost racolat de KGB, am putut demonstra acest lucru și am câștigat în acest sens și un proces în justiția română.

Mai mult, nu am niciun fel de probe că domnul Călin Georgescu ar fi colaborat cu Securitatea externă a României și cu serviciul secret al Uniunii Sovietice și apoi al Federației Ruse, acționând împotriva intereselor românilor și a securității statului român.

Dar ceva este putred în Danemarca. Domeniile în care Călin Georgescu s-a ocupat la Organizația Națiunile Unite erau controlate aproape în totalitate de Uniunea Sovietică și apoi de Federația Rusă. Și deocamdată pun punct aici.

Dar nu înainte de a semnala faptul că un fost ambasador al Statelor Unite la București, trimis de o administrație republicană, nu democrată, Adrian Zuckerman, a afirmat cu subiect și predicat că domnul Călin Georgescu este dezavuat de statele Uniunii Europene și de Statele Unite ale Americii. Oare de ce?

Sorin Roșca STĂNESCU