Muzicieni Lugojeni la Dresda (1) Frederic Gherber (muzician, ofițer și diplomat), dirijorul fanfarei reprezentative a Regatului României la serbările încoronării de la Alba Iulia

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Constantin-T. STAN

În decursul investigațiilor mele muzicologice, ajuns, uneori, în impas datorită absenței unor informații privitoare la biografia unor personalități, am fost salvat prin intervenția unor doamne providențiale, descendente ale artiștilor pe care doream să-i evoc. În urmă cu aproape 15 ani, lecturând un articol publicat în periodicul interbelic lugojean „Acțiunea”, dedicat opulentei tradiții lirice a orașului muzicii, atenția mi-a fost atrasă de două nume, doi artiști ai scenei lirice (baritoni), care cunoscuseră laurii succesului pe importante scene europene: Laurian Nicorescu și Titus Olariu. Nu am reușit să identific un urmaș al baritonului Laurian Nicorescu (născut la Jabăr în 1891, cursant la Academia de Muzică vieneză, cu meritorii încercări componistice, partener al lui Traian Grosavescu) decât după ce, reculegându-mă la locul său de veci din cimitirul ortodox de pe strada Făgetului, am  contactat un cetățean ce îngrijea un mormânt alăturat. Acesta mi-a oferit informația izbăvitoare, de care aveam atâta nevoie: numele unei nepoate care domicilia în Capitală (Amarilli Bolat-Avram, licențiată a Facultății de Filologie din București, cu o specializare în limba chineză), posesoarea unor documente care întregeau semnificativ biografia artistului.

Despre Titus Olariu (născut la Făget în 1896, fiu al protoiereului ortodox local), bariton care a evoluat la Opera Populară vieneză și la Teatrul Saxon de Stat din Dresda, informațiile erau puține și disparate, risipite în presa de epocă. Dintr-un dialog purtat cu regretatul lexicograf și documentarist Ioan Tomi am aflat de existența av. Santuzza Olariu, una dintre fiicele solistului. Reținută (explicabil) la început, fiica lui Titus Olariu mi-a dezvăluit, în cele din urmă, cu maximă generozitate, uimitorul univers al preocupărilor tatălui său, o personalitate poliedrică, care a avut un rol excepțional în fondarea unor instituții culturale clujene fundamentale după Marea Unire: absolvent al Gimnaziului din Lugoj, coleg și prieten cu Lucian Blaga la Gimnaziul Român Greco-Oriental „Andrei Șaguna” din Brașov, avocat, pilot de aviație, bariton (a studiat în particular cu Gheorghe Dima), director ad interim al Comitetului pentru organizarea și conducerea Operei Române din Cluj. Membru al Partidului Național Țărănesc, deputat în două legislaturi în Parlamentul României, prefect al județului Severin, Titus Olariu și-a asumat organizarea ceremonialului reînhumării lui Eftimie Murgu la Lugoj în 21 decembrie 1932.

Recent, am fost contactat de doamna Adriana Sorescu, rezidentă în Capitală, una dintre nepoatele fostului căpitan Frederic Gherber, licențiat al Conservatorului de Muzică din Dresda, dirijor care a activat cu succes în fruntea Orchestrei Filarmonicii din Lugoj. Cunoscând câteva dintre lucrările mele dedicate unor personalități culturale lugojene, distinsa doamnă a remarcat pasajele în care evocam împlinirile artistice ale antecesorului său, bazat doar pe informațiile identificate în presa de epocă. Grație detaliilor transmise, am putut reconstitui ample secvențe din biografia ofițerului-muzician. Născut la Turnu Severin (5 iulie 1887), Frederic Gherber a urmat cursurile primare la școala germană (evanghelică) din localitate, finalizându-și studiile liceale la vestitul așezământ „Traian” și la Timișoara. Stabilit cu familia, în 1906, la Dresda, a urmat cursurile Conservatorului din capitala Saxoniei (vioară, pian și oboi), specializându-se, începând cu anul III, în armonie și dirijat. Succesul admiterii la conservator a atras atenția diplomaților români acreditați la Consulatul Onorific al Regatului României, fiindu-i oferită, din partea instituției, o bursă de studii, dar și un post de translator-interpret pe lângă Consulat, calitate în care a activat până în 1916, la intrarea României, ca beligerantă, în Primul Război Mondial. După obținerea licenței i s-a oferit un post de profesor la catedra de dirijat, armonie și contrapunct. În paralel, a preluat bagheta de șef de orchestră la Hofkapelle și dirijor secund la Dresden Semperoper. Totodată, și-a exersat și condeiul muzicologic, publicând cronici ale spectacolelor de operă în periodicul românesc „Rampa”.

Revenit în România, s-a înrolat în Regimentul 17 Infanterie din Lugoj, cu care a participat la luptele din Ardeal. Luat prizonier, în 1917, după o detenție de un an a fost condamnat la moarte prin spânzurare în urma unor acuzații de spionaj, fiind însă grațiat în urma festivităților dedicate împăratului Austro-Ungariei. După încheierea războiului a obținut, prin concurs, un post de șef de muzică militară la Fanfara Regimentului 1 Grăniceri (care va deveni fanfara reprezentativă a Palatului Regal), transcriind numeroase opusuri clasice și introducând în aparatul orchestral noi instrumente de suflat: saxofonul, fagotul și contrafagotul.

Membru de onoare, de la fondare (1920), al Societății Compozitorilor Români, cu prilejul marilor serbări ale Încoronării, din 1922, de la Alba Iulia i s-a încredințat misiunea de a organiza o fanfară națională reprezentativă, care să reunească 15 fanfare zonale cu sute de instrumentiști. În același an a fondat un select ansamblu simfonic, destinat concertelor și festivităților desfășurate la Palatul Regal. Episodic, Frederic Gherber a fost detașat la Regimentul 6 Vânători din Bălți, în urma unor manevre de culise ale superiorilor, invidioși pe succesele maestrului sublocotenent. În 1933, în semn de apreciere, a fost numit, prin ordin ministerial, inspector al Muzicilor Militare pentru Oltenia și Banat. A fost avansat la gradul de locotenent și numit dirijor al Fanfarei Regimentului 26 Rovine din Craiova. A urmat fasta perioadă petrecută la Lugoj, în fruntea Fanfarei Regimentului 17 Infanterie și a Orchestrei Filarmonice, dar și la catedra de dirijat și armonie a Conservatorului de Muzică lugojean. După pensionare (1937) s-a retras în Tohanu Vechi (jud. Brașov), unde, continuând munca sa de-o viață, a fondat fanfara Uzinelor Mecanice. A trecut la Domnul în 7 iulie 1947, fiind înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea din București.

Constantin-T. STAN, Adriana SORESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.