
Clubul Sportiv Școlar Lugoj a primit de la Federația Română de Fotbal, de mai multe ori în ultimii ani, diverse materiale pentru desfășurarea antrenamentelor.
Anul trecut, CSȘ Lugoj a primit de la federație 24 de mingi, două porți de fotbal de 5/2 și 5.000 de euro pentru testări. Cel mai recent cadou din partea FRF constă în 50 de treninguri marca Joma și 50 de tricouri de prezentare, care vor fi oferite sportivilor care se pregătesc la grupele mari, republicani A și B.
Reamintim că promisiunile oficialilor fotbalului românesc, făcute cu ocazia vizitei la Lugoj, din ianuarie, au fost onorate. Este vorba de sprijinirea tinerilor fotbaliști lugojeni de la grupele de copii și juniori aparținând Clubul Sportiv Școlar Lugoj și de atenția cu care președintele FRF, Răzvan Burleanu, tratează clubul lugojean.
CSȘ Lugoj are legitimați în prezent 124 de fotbaliști începând cu generația 2008, juniori D și până la 2002, juniori A. Deocamdată, însă, activitatea fotbalistică a clubului lugojean este redusă la nivelul de pregătire, reluarea campionatului rămânând în continuare fără nici un termen previzibil.
Lasă un răspuns