Flavia Lorena Cut Lupulescu a fost desemnată „Profesorul Anului din mediul rural”

Profesoara Flavia Lorena Cut Lupulescu, directorul Școlii Gimnaziale din Boldur, a fost desemnată „Profesorul Anului din mediul rural”, la categoria „Implicare în comunitate”.

Flavia Lorena Cut Lupulescu s-a aflat pentru al doilea an printre finaliștii Galei „Profesorul Anului din mediul rural”, organizată de Teach for Romania, la aceeași categorie: „Implicare în comunitate”.

Dacă la prima ediție a Galei s-a clasat pe locul 3, la ediția din acest an profesoara Flavia Lorena Cut Lupulescu s-a situat pe primul loc, fiind urmată pe podiumul categoriei „Implicare în comunitate”, în ordine, de Bogdan Mira – profesor la Școala Gimnazială Slimnic (judetul Sibiu) și de Maria Cleopatra Stoicescu – profesor la Școala Profesională Starchiojd (județul Prahova).

„Drumul meu, până spre acest podium, s-a bucurat de implicarea și dedicarea unor oameni cărora vreau să le mulțumesc în mod deosebit. Este vorba despre colegii mei de la Școala Gimnazială Boldur, despre prietenii școlii, despre partenerii educaționali, despre comunitate și, cel mai important, vreau să vă aduc în lumină ceea ce are Școala din Boldur cel mai de preț: elevii săi. Elevii noștri sunt oxigenul nostru zilnic. Euforia lor din timpul proiectelor, inteligența, hărnicia, au făcut din școala noastră un laborator de creație. Iar viziunea școlii noastre este: O școală cu șanse egale pentru toți”, a spus prof. Flavia Lorena Cut Lupulescu pe scena Ateneului Național din Iași, în cadrul festivității de premiere la cea de-a doua ediție a Galei „Profesorul Anului din mediul rural”.

Flavia Lorena Cut Lupulescu a fost singura profesoară din județul Timiș finalistă în cadrul ediției a doua a Galei „Profesorul Anului din mediul rural”, fiind felicitată și de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

«Felicitări doamnei prof. Flavia Lorena Cut Lupulescu – directorul Școlii Gimnaziale Boldur, pentru locul I obținut la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”, categoria „Implicare în comunitate”!», a transmis Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Gala „Profesorul Anului din mediul rural”, organizată de Teach for Romania, scoate la lumină și celebrează eforturile și rezultatele oamenilor excepționali care lucrează în învățământul din mediul rural.

Alina Dana OLAR

Despre admin 6791 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.