Paul Gräfendorf, cetățean german, membru al Clubului Rotary din Mühlhausen, care în ultimii 20 de ani s-a dedicat ajutorării instituțiilor sociale și educative din municipiul Lugoj, a fost onorat de către municipalitatea lugojeană, care i-a acordat distincția „Cheia Orașului”. Motivaţia demersului a fost: „în semn de recunoștință și prețuire pentru o activitate umanitară exemplară”.
Festivitatea decernării distincției a avut loc în “sauna” de şedinţe a Consiliului local în prezența a numeroase personalități lugojene, a membrilor cluburilor Rotary din Lugoj și Mühlhausen (Germania), dar în absenţa unei banale instalaţii de aer condiţionat. „Cheia Orașului” și Diploma de excelență i-au fost înmânate de către primarul Francisc Boldea, care, în cuvântul său, a subliniat faptul că: „În lumea de astăzi, aflată într-o continuă agitație, sunt tot mai puțini cei care se îndreaptă spre problemele pe care le au semenii lor.
De aceea, consecvența și abnegația în a se dedica total unor scopuri atât de nobile, ne face pe noi, lugojenii, să ne îndreptăm spre Paul Gräfendorf cu admirație și recunoștință”.
Paul Gräfendorf este primul rotaryan care a fost onorat cu o distincție a Lugojului. Totodată, filantropul german a primit din partea Rotary International, pentru sprijinul acordat comunității, Medalia „Paul Harris” cu două rubine, medalie înmânată de către Ivan Bloch, fost guvernator al Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova. O Medalie „Paul Harris”, dar cu trei rubine, a primit și lugojeanul Marius Gaidoș, președinte al Clubului Rotary Lugoj în anul rotaryan 2006-2007, care s-a implicat, împreună cu Paul Gräfendorf, în proiectul prin care la spitalul din Lugoj au fost aduse 250 de paturi și aparatură medicală în valoare de 900.000 de euro.
Pentru sprijinul acordat acestui proiect, Clubul Rotary Lugoj a acordat mai multe plachete firmelor Autoliv, A&O, Adrian Ardelean Company, Catering Octavian și fostului manager al spitalului din Lugoj, Florin Voichescu.
Cum stă în firescul lucrurilor, festivitatea s-a închieat cu ciocnirea unui pahar de şampanie.
Mircea ANGHEL
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns