Festivalul SoNoRo la cea de-a XI-a ediție – „La Muse et le Poète”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va concerta, pentru a treia oară în istoria sa,  în Timișoara. Pe 9 și 10 noiembrie vor avea loc trei concerte SoNoRo la Biserica Millenium, la Cărturești Mercy și Palatul Baroc – Muzeul de Artă. Accesul publicului la concerte va fi liber.

Titlul acestei ediții – „La Muse et le Poète” – a pus festivalul sub semnul inspirației și al poeziei pe care arta o aduce în viața noastră. În București publicul a avut ocazia să asiste la o îmbinare a artelor: muzica cu poezia, arta plastică cu literatura, moda cu arta video, iar publicul a fost invitat să devină inspirație artiștilor și să-și aleagă compozitorul preferat pentru concertul final de la Sala Radio.

Acest dialogul cu publicul va continua în Timișoara în cadrul unui Salon Muzical – Our Muses, ce va avea loc pe 10 noiembrie la Cărturești Mercy. Salonul  va prilejui un dialog cu artiștii Erik Schumann și Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici și Liisa Randalu (violă) și Marcin Sieniawski (violoncel). Publicul va avea ocazia să participe la un dialog deschis cu muzicienii și să descopere care le sunt muzele, sursele de inspirație și poeții preferați.

Ediția a XI-a a Festivalului SoNoRo se remarcă atât prin programul remarcabil creat de pianista londoneză, Diana Ketler, și violistul român, Răzvan Popovici, cât și prin includerea în concertele festivalului pe câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni ai momentului.

Violonistul Erik Schumman, născut la Köln, dintr-un tată român și o mamă japoneză, va cânta în premieră în Timișoara, orașul de origine al tatălui său. Erik Schumman este invitat în mod regulat să cânte, în calitate de solist, alături de orchestre din Europa, Asia și America. Printre dirijorii alături de care a urcat pe scenă, se numără Christoph Eschenbach, Gianandrea Noseda, Jiří Bělohlávek și Vassily Sinaisky.

Violonista germană de origine rusă, Alissa Margulis, a avut prima apariție publică la doar șapte ani, alături de soliștii Orchestrei Simfonice din Budapesta. De atunci a cântat alături de numeroase orchestre precum Camerata Switzerland, Kremerata Baltica, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestrele Südwestrundfunk, Norddeutscher Rundfunk și Westdeutscher Rundfunk sau Orchestra Națională din Lorraine.

Liisa Randalu  este violistă în Cvartetul Schumann, alături de care interpretează pe scenele unor importante festivaluri din întreaga lume. În calitate de solistă, dar și de interpretă de muzică de cameră, a susținut concerte pe scene precum Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra și a fost invitată la festivaluri precum Schwetzinger Festspiele și Rheingau Musikfestival.

Născut în Hamburg, Justus Grimm a început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani sub îndrumarea tatălui său. Este câștigătorul multor premii musicale, printre care și premiul I la Concursul Internațional de Muzică Maria Canals și la Concursul Național German. A concertat cu mai multe orchestre printre care English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn.

În calitate de membru al Cvartetului Szymanowski, Marcin Sieniawski a concertat în peste patruzeci de țări din întreaga lume, pe unele dintre cele mai cunoscute și importante scene, precum Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Auditorium du Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam sau Konzerthaus din Berlin.

În cadrul Salonului Muzical – Our Muses de la Cărturești vor fi interpretate lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Johan Halvorsen, Frank Bridge.

Miercuri, pe 9 noiembrie, lucrări de Franz Liszt, Anton Bruckener și Johannes Brahms vor răsuna la Biserica Millenium. Programul muzical al concertului Angelus, conceput în jurul lucrării Angelus, Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde, de Franz Liszt, va oferi publicului prilej de reculegere și contemplație.

Aubade, concertul final de la Muzeul de Artă – Palatul Baroc, ce va avea loc pe 10 noiembrie, pornește de la lucrarea  Aubade pentru trio de coarde  de George Enescu. În program mai sunt incluse lucrări de  Zoltán Kodály, Franz Schubert și Ludwig van Beethoven.

Concertele SoNoRo în Timișoara sunt un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Festivalul SoNoRo va continua până pe 14 noiembrie cu alte trei concerte în Cluj-Napoca și unul în Bistrița. Detalii pe www.sonoro.ro

Programul complet al concertelor din Timișoara:

CONCERT XIV

ANGELUS

Miercuri, 9 noiembrie 2016 / Biserica Millenium/ 19:00

Piața Romanilor, nr.  2

Franz Liszt (1811-1886) – Angelus. Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde

Anton Bruckner (1824-1896) – Adagio pentru cvintet de coarde în fa major WAB 112

Johannes Brahms (1833 – 1897) – Sextet de coarde nr.2 in sol major, op. 36.

Alisa Margulis, vioară

Erik Schumann, vioară

Răzvan Popovici, violă

Liisa Randalu, violă

Justus Grimm, violoncel

Marcin Sieniawski, violoncel

 

CONCERT XV

OUR MUSES / SALON

Joi, 10 noiembrie 2016 / Cărturești Mercy/ 11:00

Întâlnire cu artiştii, întrebări şi răspunsuri

Lucrări de: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven , Johan Halvorsen , Frank Bridge

Erik Schumann, vioară

Alissa Margulis, vioară

Răzvan Popovici, violă

Liisa Randalu, violă

Marcin Sieniawski, violoncel

 

CONCERT XVI

AUBADE

Joi, 10 noiembrie 2016 / Palatul Baroc – Muzeul de Artă/ 19:00

George Enescu (1881-1955) – Aubade pentru trio de coarde

Zoltán Kodály (1882-1967) – Duet pentru vioră şi violoncel, op. 7

………

Franz Schubert (1797-1828) – Trio de coarde în si bemol major, D.471

Ludwig van Beethoven (1770-1827) – Trio de coarde în do minor nr. 3, op. 9

Alissa Margulis, vioară

Erik Schumann, vioară

Răzvan Popovici, violă

Liisa Randalu, violă

Justus Grimm, violoncel

Marcin Sieniawski, violoncel


sonoro-2016_678-x-850-pxÎnființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în  unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (11 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni 10 ani), SoNoRo On Tour (9 ani), SoNoRo Arezzo (6 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (4 ani), și SoNoRo Sofia (3 ani).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

SoNoRo este un proiect cultural aflat sub Înaltul Patronaj al Președinției României.


Festival prezentat de: Raiffeisen Bank

Sponsori principal: E.ON România, BMW Group Romania,  RomCapital Invest

Parteneri principali: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB, Consilul General al Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român,

Sponsori: UPC, Leroy și Asociații, Ernst & Young România, Ciga Energy, Novotel Hotels, YAMAHA, Clinica Alcor, Philip Morris, FAN Courier, UNIQA Asigurari – Asigurator oficial al Festivalului.

Parteneri: Administraţia Prezidenţială, Muzeul Național de Artă al României, Palatul Cercului Militar Național, Facultatea de Litere a Universității din București, Fundației Löwendal, POINT, Galeria Galateca, Cărturești, Ordinul Arhitecților din România, Catedrala Sf. Iosif, Beautyfood, Reader’s Café, Privileg Catering, Hambar, Thalia, Grano, Simbio, Le Vivier, Avincis, Illy, IQOS, Societatea Muzicală, kort, Vitrina Advertising, A.R.C.E.N., SoNoRo Events, SoNoRo Records.

Coproducător: TVR 3

Parteneri media: TVR Timișoara, Radio Timișoara, Ziarul Actualitatea, Redeșteptarea, Ora de Timiș, Ziua de Vest, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Evenimentul Zilei, Capital, Marie Claire, Beau Monde, Harper’s Bazaar, Casa Lux, National Geographic, The Art of Living, Şapte Seri, Forbes România, Igloo Media, The Institute, Bucharest Gentleman, Revista ARTA, Zeppelin, Arhitectura, Observator Cultural, Revista Accente, Alist, Hotnews.ro, Life.ro, Ziarulmetropolis.ro, Bewhere.ro, Metropotam.ro, EVZMonden.ro, LiterNet.ro, Orasulm.eu, ArtOut.ro, Designist.ro, Posterscope.

AL PRESS

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.