Evoluție stabilă a leului după alegeri

De obicei, apropierea alegerilor locale, parlamentare sau prezidențiale au avut efecte depreciative asupra leului. Anul acesta însă moneda națională a avut o evoluție calmă, rezistând chiar și presiunilor care s-au făcut simțite pe piețele internaționale, semn că fundamentele economice satisfac investitorii.

Faptul că PSD a obținut majoritatea în Parlament a mulțumit investitorii și mediul antreprenorial care mizează pentru următorii patru ani pe un mediu economic și politic stabil, fără modificări fiscale care să pună afacerile în pericol.

Cursul euro a scăzut de la 4,5008, la începutul perioadei, la 4,4985 lei, înaintea alegerilor. Astfel, leul nu a fost afectat de decizia surprinzătoare a BCE prin care a fost extins programul de achiziţii de obligaţiuni până la sfârşitul anului 2017, care a depreciat monedele din regiune.

La finalul intervalului media a urcat la 4,5067 lei iar tranzacțiile s-au realizat între 4,502 și 4,508 lei.

Până la finalul anului, evoluția leului va fi influențată de rapiditatea cu care va fi instalat noul premier, având în vedere că președintele Klaus Iahannis a declarat în mod repetat că nu va accepta un prim-ministru care a avut probleme cu legea. În aceste condiții este posibil ca o eventuală propunere cu Liviu Dragnea la conducerea Executivului ar putea fi refuzată, creând astfel o criză politică.

Cursul dolarului american a avut un parcurs agitat, de la un minim de 4,1722 el crescând la finalul perioadei analizate la 4,2530 lei, când cotațiile din piață s-au mișcat între 4,246 și 4,266 lei.

Moneda elvețiană a avut o mișcare de pendul pe piețele internaționale, ea depreciindu-se de la 1,07 la 1,086 franci/euro pentru ca la sfârșitul intervalui să fluctueze între 1,073 și 1,077. În aceste condiții media a atins un minim de 1,1492 și un maxim de 4,1862 lei.

Vulnerabilitatea economiei zonei euro a pus BCE și pe Mario Draghi, președintele ei, în situația să anunțe prelungirea programului de achiziții de obligațiuni suverane sau comerciale (Quantitative Easing) până la sfârșitul anului viitor, coborând însă volumul lunar de cumpărare de la 80 la 60 miliarde euro. Prudența arătată de bancherii de la Frankfurt stă în faptul că potrivit estimărilor inflaţia va ajunge în 2019 la 1,6%, sub nivelul ţintă de 2%.

Decizia a surprins negativ pieţele, investitorii grăbindu-se să cumpere obligaţiuni germane ultrasigure, iar euro a înregistrat o volatilitate accentuată, fluctuând între 1,0526 și 1,0805 dolari.

La deprecierea euro a contribuit și fragilitatea sistemului bancar italian. Cea mai veche bancă din lume care funcționează de la înființarea ei, Monte dei Paschi di Siena, pare pregătită să solicite ajutor din partea autorităților pentru a putea supraviețui.

(Analiza cuprinde perioada 6 – 12 decembrie 2016)

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.